Actualitate

Accesul fermierilor la terenurile agricole din Dubăsari este restabilit începând de astăzi

Până la această dată, au fost recepționate 99 de certificate de acces pentru posesie, folosință, inclusiv prelucrare a terenurilor agricole pentru o suprafață de 5241,6 ha, din totalul de 6494,9 ha. Alte 19 certificate au fost emise pentru o suprafață de 48 ha în vederea transmiterii acestora beneficiarilor. Suprafața rămasă vizează deținătorii care nu au depus seturile de documente necesare, cei care se află peste hotarele țării sau ale căror terenuri fac obiectul succesiunii (perfectarea actelor de moștenire).

Mecanismul din anul 2006, restabilit în condițiile celor agreate în procesul de negocieri în perioada 2017-2018, implică că aceste proceduri vor avea un caracter continuu, urmând ca pe bază permanentă terenurile rămase nesoluționate, persoanele, la solicitarea acestora, să beneficieze de certificatele de acces, iar pentru cei care vor deveni noi proprietari sau arendași să-și reperfecteze actele necesare.

Guvernul Republicii Moldova a oferit pentru perioada anilor 2014-2018, compensarea parțială a cheltuielilor suportate de către fermieri în valoare de 45 de milioane de lei, dintre care în anii 2017-2018, alocând 16 milioane lei.

Sursa: ipn.md 


Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *