Actualitate

ACCIDENT GRAV: Un tren de pasageri s-a ciocnit cu un tren de marfă în Germania / FOTO

Bilanțurile furnizate de poliție, compania națională de căi ferate și pompieri, referitoare la această ciocnire între un tren de pasageri, aflat în mers, al unei companii private britanice și un tren de marfă, oprit, al companiei naționale de transport, au variat mult în cursul serii.

Dar în final, pompierii, care au intervenit pe teren și au preluat pasagerii, au raportat într-un tweet un număr de 47 de răniți, dintre care trei grav.

"În tren se aflau 155 de persoane", iar "41 sunt ușor răniți", au spus pompierii din Meerbusch, localitatea unde s-a produs accidentul. Trei au suferit răni de gravitate "medie" iar alți trei sunt grav răniți și sunt sub îngrijire.

Mecanicul trenului de pasageri a evitat fără îndoială o catastrofă mai gravă reușind să oprească trenul înainte să se înfigă complet în vagoanele de marfă. El "a remarcat un obstacol pe calea ferată și a activat imediat frâna de urgență", fără a putea evita complet ciocnirea, a spus purtătorul de cuvânt al companiei publice naționale de căi ferate, Deutsche Bahn, Marcel Winter. Mecanicul este "sub șoc", dar nu este rănit, potrivit poliției.

Accidentul a avut loc în jurul orei locale 19.30. Ciocnirea s-a produs aproape de gara Meerbusch-Osterath, în landul Renania de Nord-Westphalia, conform unui comunicat al Deutsche Bahn.

Cauzele accidentului nu au fost precizate pentru moment.

Cancelarul german, Angela Merkel, "urmărește evoluția situației", a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Seibert. "Sperăm ca toți răniții să poată primi ajutor foarte rapid", a adăugat el.

Accesul la tren a fost deosebit de dificil din cauza riscului de electrocutare generat de cablurile de curent secționate în urma accidentului, arată pompierii.

Trenul de pasageri aparține companiei britanice National Express, care exploatează, de la sfârșitul lui 2015, două linii regionale în Renania de Nord-Westphalia.

Cel mai grav accident de tren din istoria recentă a Germaniei s-a produs în 1998, la Eschede, în nordul țării. În urma deraierii unui tren de mare viteză, 101 persoane au murit.

  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *