Accident la Hâncești: 2 mașini s-au ciocnit iar un TIR s-a răsturnat

publicat în Actualitate pe 19 Octombrie 2019, 09:40

Două mașini au fost implicate într-un accident rutier produs pe traseul Bozieni-Hâncești.

Totul a avut loc în această dimineață în jurul orei 08:00.

Contactat de Știri.md, ofițerul de presă Cristina Vicol a declarat că în accident sunt implicate un automobil de model Skoda și un Renault.

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și anume ceață, șoferii nu au păstrat distanța și s-au tamponat.

Din fericire nici o persoană nu a avut de suferit.

Totodată, din imagini se obdervă și o autocisternă care s-a răsturnat în preajmă, însă potrivit poliției aceasta nu ar fi implicată în acest accident.

Echipajul INP se află la fața locului pentru a stabili toate circumstanțele.