Adevărul este definit ca ceea ce există în realitate sau corespunde realităţii, realitatea fiind totalitatea lucrurilor şi fenomenelor pe care le percepem senzorial sau existenţa cărora este demonstrată prin gândire. Acest adevăr despre adevăr este adevărat. Dar nu şi suficient, el nefiind deplin, ci doar jumătate adevăr, deoarece, explorând domeniile artistic şi mitic-religios, apar şi alte feluri de adevăr, adevărul artistic şi adevărul divin, care, deşi nu sunt percepute ca parte a realităţii, le acceptăm totuşi ca valori adevărate. În primul caz, domeniu al cunoaşterii empirice şi ştiinţifice, adevărul reprezintă valorile care există independent de educat, ele fiind doar descoperite. În cazul cunoaşterii artistice şi religioase, adevărul nu este, ci devine, el fiind creat de către elevul-receptor şi elevul-credincios în procesul actelor de receptare şi de credinţă.
Educaţia include ambele domenii ale adevărului – descoperirea adevărului şi crearea acestuia. Şcoala şi învăţătorul îi sunt date copilului ca adevăruri preexistente. Copilul crede în valorile şcolii înainte de a fi elev, crede în perfecţiunea morală a învăţătorului şi în erudiţia lui. Copilul îi este dat învăţătorului ca adevăr în devenire, pe care el urmează să-l descopere zi de zi, lecţie cu lecţie şi să-l ajute să avanseze în propria sa fiinţă. Afirmaţiile gen pregătirea copilului pentru viaţă, pentru a trăi în societate, educarea cetăţeanului „de mâine” etc. sunt deci simple sloganuri care trădează superficialitate în înţelegerea educaţiei. Copilul are propria lui viaţă, rostul căreia este să devină în propria lui identitate, educaţia trebuind să-l ajute să devină ceea ce poate el deveni şi astfel să se formeze ca om moral şi cult, ca om social şi bun cetăţean.
Dar, deoarece copiii nu cresc în incubator ci într-un mediu educaţional concret, determinat de apartenenţa etnolingvistică şi cultural-spirituală a părinţilor, care sunt parte a unui popor şi naţiuni, ocrotite de o anumită ţară, şi educaţia trebuie să se întemeieze pe aceste realităţi. Dacă nu dăm copiilor aceste adevăruri sau dacă nu le dăm întregi, săvârşim un sacrilegiu faţă de ei, căci nesocotim firea umană.
Greşim şi atunci când tratăm copilul ca şi cum ar fi făcut doar din creier, reducând educaţia lui la însuşirea de cunoştinţe. Copilul, ca orişice om, este o fiinţă triadică: biologică, intelectuală şi spirituală, şi trebuie ajutat să se formeze în unitatea celor trei sfere şi pe calea devenirii propriei identităţi. Identitatea educatului, obţinută conform firii sale şi mediului existenţial, prin adevărul descoperit şi cel creat, este rezultatul principal al educaţiei şi adevărul suprem al acesteia.
Iată de ce, înainte de a-şi numi şcolile incluzive şi prietenoase, europeanul – o mărturisesc ca vizitator-explorator al sistemelor de învăţământ din Olanda, Anglia, Danemarca – are grijă ca fiecare şcoală să-l ajute pe copil să devină el însuşi, pe potriva poporului său şi a ţării sale.
Să facem şi noi acest lucru, şi vom fi cu adevărat europeni în şi prin educaţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
