Social

Admiterea 2012: Noile specialităţi lăsate în umbră, Dreptul şi Economia la mare căutare

După ce ieri s-a încheiat procesul de admitere la universităţi, tinerii mai au de aşteptat încă două zile până când vor afla ce le-a pregătit soarta pentru următorii 3-4 ani. Cei însă care nu vor reuşi să obţină un loc de studiu la una dintre facultăţile dorite vor mai avea o şansă, începând cu 4 august va demara cel de-al doilea tur de admitere.

Ieri s-a încheiat primul tur de depunere a actelor pentru admiterea la facultate. În total, anul acesta au fost depuse aproape 20 mii de cereri de înmatriculare la universităţile de stat şi cele private. Potrivit statisticilor emise de Ministerul Educaţiei, luni erau deja depuse peste 16 mii de cereri, dintre care marea majoritate, peste 14,3 mii, la instituţiile superioare de stat. La ciclul II, masterat, au fost înregistrate aproape 3400 de cereri, dintre care majoritatea au vizat studiile cu finanţare bugetară.

Cel mai mare număr de cereri, la numărul de înmatriculări oferite, în ansamblu, sunt la Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”, Academia „Ştefan cel Mare”, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, Academia Militară „Al. cel Bun”, Universitatea de Stat din Tiraspol etc.

Se pare că tinerii, atunci când îşi aleg viitoarea profesie, nu mai ţin cont de nimic în afară de propria dorinţă. Chiar dacă în ultimii ani piaţa din R. Moldova este suprasaturată de specialişti în domeniul Dreptului şi Economiei, acest lucru nu-i împiedică pe tineri să depună actele pentru studii anume la aceste specialităţi. Astfel că, anul acesta avem mare concurenţă la Drept, la USM, unde pentru un loc bugetar au fost înregistrate 25 de cereri, şi ASEM, unde sunt 20 de pretendenţi pentru un loc. La specialităţile economice situaţia este similară, pentru un loc bugetar concurează câte 5 (USM), 8 (ASEM) candidaţi. Şi la Stomatologie concurenţa este mare – 7 tineri luptă pentru un loc bugetar. Printre specialităţile extrem de solicitate se numără şi arhitectura, designul interior, relaţiile internaţionale, tehnologiile informaţionale, jurnalismul şi turismul.

Cele câteva specialităţi noi propuse anul acesta nu prea au fost la mare căutare. Potrivit secretarului comisiei de admitere de la UTM, Serghei Andronic, până luni la specialitatea ingineria sudării, la cele 15 locuri bugetare, pretindeau doar 12 candidaţi, în timp ce la specialitatea arte decorative, pentru cele 15 locuri cu finanţare bugetară, erau depuse şase cereri. „Din experienţa anilor trecuţi am văzut că locurile bugetare se acoperă de regulă în totalitate. Urmează turul doi şi vom vedea care va fi rezultatul”, a subliniat Serghei Andronic. Alte două specialităţi care au apărut anul trecut, deşi iniţial la fel nu s-au bucurat de o mare cerere, anul acesta situaţia este diferită. Dacă anul trecut la ingineria transportului feroviar erau locuri neacoperite, de data aceasta la cele 15 locuri bugetare pretind 22 de candidaţi, iar la Facultatea de Microelectronică şi Nanotehnologii, pentru cele 35 de locuri bugetare, anunţate au fost depuse 50 de cereri.

Rezultatele urmează să fie făcute publice vineri, 3 august, iar turul doi pentru depunerea cererilor de înmatriculare la locurile neacoperite va avea loc în perioada 4-8 august.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *