Politică

Afişe cu chipul lui Stalin în centrul oraşului rusesc Vladivostok

Rusia sărbătoreşte, la 9 mai, 65 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste. Propaganda sovietică afirma, cândva, că victoria se datora, în primul rând, geniului militar al lui Stalin. Acum, nimeni nu mai susţine aşa ceva, dar demnitarii din Vladivostok cred, totuşi, că dictatorul a avut un rol esenţial în succesele Armatei Roşii.

Mulţi locuitori ai oraşului nu văd nimic rău în afişarea portretului lui Stalin. Un veteran de război din oraş are cu totul altă părere. În vârstă de 85 de ani, el îşi aminteşte în primul rând că tatăl său a fost executat la ordinul fostului dictator, iar mama sa a petrecut opt ani în lagărele sovietice.

La fel gândesc şi istoricii mai tineri. Ei relevă că, înainte de a lupta împotriva Germaniei, Stalin a încheiat, în 1939, odiosul pact de neagresiune cu Hitler, care i-a permis Uniunii Sovietice să ocupe, între altele, Basarabia şi Nordul Bucovinei. Se spune că dictatorul avea chiar mai multă încredere în Hitler decât în propriile sale servicii secrete. Pentru a preveni protestele, organizatorii festivităţilor de la 9 Mai au decis ca pe străzile Moscovei să nu fie expuse niciun fel de portrete ale lui Stalin.

Sursa: Antena3.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *