Cultură

Află cât costă cea mai scumpă carte din lume

Cartea a fost vândut la licitaţie pentru 8,6 milioane de euro, informează AFP.Volumul "Birds Of America", estimat la 4 – 6 milioane de lire sterline, a fost vândut pentru 7,3 milioane de lire sterline (8,6 milioane de euro), un nou record mondial pentru un volum tipărit scos la licitaţie, a precizat casa Sotheby’s, care a organizat evenimentul.

Un exemplar al volumului "Birds of America", cu dimensiuni de 90×60 centimetri, ce cuprinde 1.000 de ilustraţii a aproape 500 de specii de păsări în mărime naturală, a fost vândut, în urmă cu 10 ani, pentru 8,8 milioane de dolari, la o licitaţie organizată la New York. Cartea din secolul al 19-lea, semnată de John James Audubon, este disponibilă în numai 119 exemplare, dintre care 108 sunt păstrate în biblioteci şi muzee.

Lui Audubon, ornitolog şi naturalist născut în Haiti – pe atunci colonie franceză -, în 1785, i-a luat 12 ani să realizeze acest studiu, timp în care a călătorit în toată America împuşcând păsări, pe care apoi le atârna de un fir şi le picta. Artistul a mers apoi în Marea Britanie să îşi publice cartea, pe care a promovat-o printre bogătaşi.

"Birds of America" a fost scoasă la licitaţie alături de mai multe exemplare de cărţi rare.

Printre acestea s-a numărat un exemplar din "Mr. William Shakespeares Comedies, Histories. & Tragedies", prima colecţie tipărită, în format in-folio, cu piesele dramaturgului, incluzând 36 dintre cele 38 de opere dramatice. Volumul, căruia îi lipsesc trei pagini, a fost adjudecat contra sumei la care a fost evaluat de specialişti – 1,5 milioane de lire sterline (1,8 milioane de euro). Sotheby’s a apreciat că volumul, publicat în 1623 şi cunoscut drept "First Folio", este "cea mai importantă carte din întreaga literatură engleză". Dintre cele 750 de exemplare despre care se crede că au fost tipărite, în prezent nu se ştie decât de existenţa a 219 unităţi.

Ambele volume făceau parte din colecţia răposatului Lord Hesketh, care a fost vândută la licitaţie pentru suma totală de 10 milioane de lire sterline (12 milioane de euro). 

Sursa: RomaniaLiberă

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *