Politică

AGENDA şedinţei comune a guvernelor de la Bucureşti şi Chişinău

‘Încercăm, prin această şedinţă comună, să trecem la proiecte ceva mai pragmatice. Ne-am confirmat, ambele ţări, disponibilitatea de cooperare aprofundată în ceea ce priveşte integrarea europeană şi cred că este demersul cel mai bun, în această perioadă, şi speranţa noastră este că vom semna un plan de acţiune, asumat la nivelul prim-miniştrilor, care să concretizeze exact proiectele şi dimensiunile de cooperare proeuropeană dintre România şi Moldova’, a afirmat Diaconescu la postul public de radio. El a precizat că, la şedinţa comună a guvernelor României şi Republicii Moldova, care se va desfăşura la Iaşi, se vor discuta aspecte, care vor fi finalizate, cel mai probabil, prin acorduri, în legătură cu transportul de gaze, construcţia de poduri şi schimburile de studenţi.

Diaconescu a amintit că în plan educaţional România sprijină Republica Moldova cu 100 de milioane de euro, însă trebuie convenite proiectele în acest sens. ‘Speranţa noastră – am văzut şi determinarea premierului Ungureanu în acest sens – este să avem proiecte cât se poate de concrete, pe care să le putem prezenta ca argumente, după părerea mea, mult mai solide, atunci când discutăm de integrarea europeană’, a adăugat ministrul de Externe. Întrebat care sunt priorităţile Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti în relaţia cu Republica Moldova, Cristian Diaconescu a indicat pregătirea negocierilor la Bruxelles pentru aderarea cât mai rapidă a ţării vecine la Uniunea Europeană.

‘Noi cooperăm pe mai multe planuri cu autorităţile de la Chişinău. Este vorba, aici, şi de pregătirea în ceea ce priveşte începerea negocierilor, la Bruxelles, privind aderarea cât mai rapidă a Moldovei la UE. Vorbim, totodată, şi de modul în care sprijinim politic, în dialogul cu partenerii noştri, aspiraţiile proeuropene ale Republicii Moldova. Sunt foarte multe proiecte în derulare. Practic, lucrăm într-o relaţie de bună vecinătate activă cu Republica Moldova şi parte a unui Parteneriat estic, lansat în 2009, de UE, care vizează şase state, şi încercăm, pe palierul cu Moldova, să concretizăm acest lucru’, a explicat şeful diplomaţiei române, potrivit Agerpres.

Via ziueveche.ro
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *