„In curand voi implini 19 ani. Am o fetita de doi anisori. I-am taiat beregata unui prieten. Dupa asta, am chemat salvarea, dar el a murit in drum spre spital. Imi ispasesc pedeapsa mai bine de un an. Asta e tot ce am reusit sa fac pana acum cu viata mea. Mi-i dor de fetita. Nici nu mai stiu cum arata, nu am nicio fotografie cu ea. Seara, pana vine somnul, imi imaginez chipul ei, cum se joaca impreuna cu maica-sa, cum se uita in urma fiecarui barbat intalnit in strada, strigand: Tata! Tata! Totul pare atat de real, incat ii simt manuta fina in mana mea butucanoasa, ii vad ochisorii mici si senini… Numai sa nu porneasca pe urmele mele… Nu stiu daca voi reusi sa recuperez ceea ce am pierdut. Imi vine sa urlu”, imi povesteste Colea, mototolind in maini un fes negru.
Colea Ciobanu e originar din Falesti. De aproape doi ani, e inchis la Penitenciarul nr. 2 pentru minori din Lipcani. Avea 16 ani cand prietena sa, de aceeasi varsta cu el, a nascut. Evident, vestea i-a naucit pe toti. „In seara in care ea a nascut, m-am imbatat. Nu stiu de ce: de bucurie sau poate de frica. Imi era greu pe suflet. Prietenul meu mi-a zis ceva ce nu mi-a placut. Eram asa de beat, incat nu stiam ce fac. I-am infipt cutitul in gat.
Cand l-am vazut la pamant, plin de sange, intr-o clipa mi-a trecut betia. Am chemat ambulanta, dar nu a mai putut fi salvat”, ne spune Colea. Tanarul vorbea cursiv, aproape fara greseli, dar, din cand in cand, scapa cate un cuvintel din argoul puscariasilor. Fara a astepta sa urmeze o alta intrebare, el continua: „Aici e bine pentru altcineva, dar nu pentru mine. Eu vreau sa ma intorc la libertate. S-o iau de nevasta pe prietena mea si sa am o familie sanatoasa, frumoasa, fara scandaluri, ca nu vreau sa mai ajung aici. Vreau singur sa decid ce sa fac, nu altii sa-mi dea ordine”.
30% dintre condamnatii minori recidiveaza
La penitenciar, nu prea ai cui te confesa. Aici, fiecare tanar si-a trait propria drama, desi abia le mijeste mustata. Si daca ii intrebi de ce au facut ce au facut, toti te asigura ca a fost o mare greseala si ca se afla in penitenciar din intamplare. Dar, dupa ce sunt eliberati, peste un timp oarecare, 30% dintre condamnati comit alte infractiuni si revin la mititica. „E adevarat ca sunt si dintre cei care isi schimba comportamentul in bine. Acum, avem mai putini condamnati. Inainte, erau in jur de 80, dar amnistia din 2008 i-a salvat pe multi, ramanand doar 45”, ne-a spus Iurie Furmuzache, seful Penitenciarului nr. 2 din Lipcani, fosta colonie de reeducare pentru minori.
Minorii nu sunt tinuti in celule. Ei stau in doua dormitoare mari, in care au fost instalate paturi de fier in doua niveluri. Multi dintre ei s-au invatat sa lucreze in lemn. Chiar si anuntul de la veceu – „Stingeti lumina” – e pus intr-o rama cioplita cu mare iscusinta. La penitenciar, este un atelier de tamplarie, unde sunt confectionate la comanda mese, scaune, diferite suvenire. Seful penitenciarului ne-a spus ca detinutii care lucreaza la tamplarie sunt remunerati, dar banii nu li se dau la mana, ci sunt transferati intr-un cont, de unde pot sa-i scoata la eliberare.
I-am intrebat pe cativa detinuti daca stiu despre existenta contului, dar ei ne-au zis ca lumea ii multumeste doar cu tigari si ceai. Pe teritoriul penitenciarului este si o biserica. Totusi, cei mai multi enoriasi sunt adulti, detinuti din sectorul separat pentru fosti colaboratori ai organelor de drept. Biserica este singurul loc unde se intalnesc adultii cu minorii.
Inchis pentru doua biciclete furate de la bunica-sa
Alexei Minciuna are 18 ani si este din Basarabeasca. Mi-a zis ca a ajuns la inchisoare pentru ca a furat doua biciclete. A fost condamnat la trei ani si jumatate. „Nu am terminat scoala, dar aici nu vreau sa invat, pentru ca nimeni nu are chef de invatatura. Profesorii le predau ore, dar elevii fac galagie, canta. Asta nu-i scoala. Mai bine imi caut de lucru, decat sa stau sa-i ascult”. Apoi Alexei ne povesti despre adolescenta sa zbuciumata. „In seara ceea, am baut cu prietenii. Am luat o bicicleta de la bunica, vrand sa ajung acasa. Pe drum, bicicleta s-a stricat.
Am aruncat-o si m-am intors dupa a doua. Bunica si sotul ei s-au plans la politie. Parintii au vrut sa le dea bani, le-au intors bicicletele, dar n-au vrut sa ma ierte”. De cand a fost inchis, pe Alexei nu l-a vizitat nimeni, zice ca el le-a spus parintilor sa stea acasa, ca e prea departe si au patru copii mici. De vreo doua luni, nici scrisori nu mai primeste. „Eu le scriu in fiecare saptamana, dar cred ca sunt suparati. Cand o sa ies de aici, o sa fiu alt om. O sa-mi fac documente si o sa ma angajez la lucru”, ni s-a confesat Alexei. Vazandu-l emotionat, un gardian l-a sfatuit sa iasa afara, la o tigara.
Virtuozul inchisorii
Vitalie C. are 19 ani si e inchis pentru furt de masini. Cand il vazu pe directorul penitenciarului, tanarul ii iesi inainte si ne spuse: „Acesta este tatal nostru”. Directorul, zambind, ii indrepta gulerul la bluza si ne spuse: „Vedeti in ce relatii suntem cu detinutii?”. Lui Vitalie nu-i mai tace gura si e atat de vesel, incat ti se pare ca sederea la penitenciar pentru el e o mare placere. Cineva i-a adus un acordeon si, cand i se permite, isi inveseleste colegii cu cantece de puscariasi. Ne-a povestit ca e pasionat de muzica de mic copil si canta la baian de pe la varsta de opt ani.
La 15 ani, si-a mai descoperit o „pasiune” – furtul de masini. „Intr-o seara, am furat o masina si ne-am plimbat prin Balti. Mi-a placut viteza si nu m-am mai putut opri. Aveam o atractie pentru masini, ca si pentru muzica. Zadaram politistii prin Balti. Noi eram cu masini straine, puternice, iar ei cu UAZ-uri si ne prapadeam de ras de ei. Mai tarziu, insa, politistilor le-au dat masini mai bune. M-au prins dintr-o prostie. In acea noapte, am avut ghinionul sa iau o masina cu rezervorul aproape gol. Am vazut ca indicatorul a cazut la zero, mi-a fost clar ca pana aici mi-a fost”, ne spune Vitalie.
L-am intrebat in ce relatie e cu familia, daca nu ii este dor de ai sai. A inceput a rade: „Sora s-a inecat. Mama imi scrie cand nu i-i lene. Au trecut vremurile cand imi era dor de cineva. Mi-am bagat in cap ca nu mai am nevoie de nimeni. Ce folos din parinti? Sa-mi pun sperante ca ma vor ajuta financiar dupa eliberare? Imi va fi greu de la inceput. Dar in cateva luni, ma pun pe picioare”, incheie Vitalie.
Vazandu-ne coplesite de istoriile auzite la penitenciar, un gardian ne spuse: „Aici toti sunt ingeri, dar la libertate au omorat si au violat cu sange rece. La plecare, desi ploua, toti baietii au iesit afara. Niciunul nu ne-a spus la revedere, fiind siguri ca e ultima data cand ne vad, dar nici nu cred ca ardeau de dorinta sa ne mai revada. Unul dintre detinuti a strigat in urma unui gardian: „Sa te vad dupa gratii, la inchisoarea pentru adulti”. Acela se facu rosu la fata de suparare, dar cand a observat ca ma uit la el, m-a intrebat: „Nu v-ati enerva, daca cineva v-ar dori sa va vada dupa gratii?”. Sa fi ramas, oare, tanarul „indraznet” nepedepsit?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
