Eveniment

Air Moldova va lansa o cursă nouă în Italia

Odată cu lansarea noului zbor direct, Florența va deveni a șaptea destinație operată de către Air Moldova în Italia după Roma, Milano, Bologna, Verona, Venetia și Torino.

Prețul unui bilet într-o direcție pornește de la 69 euro, cu toate taxele incluse.

Cursa Chișinău-Florența va fi operată cu o frecvență de două ori pe săptămînă, în zilele de marți și sâmbătă cu o aeronavă Embraer 190, conform următorului orar (ora locală):

Marți
Decolarea din Chișinău 13:40; aterizarea în Florența 15:00
Decolarea din Florența 15:50; aterizarea în Chișinău 18:50

Sâmbătă
Decolarea din Chișinău 13:20; aterizarea în Florența 14:40
Decolarea din Florența 15:30; aterizarea in Chișinău 18:30

Biletele pot fi procurate online pe site-ul companiei www.airmoldova.md , la oficiile proprii de vânzări Air Moldova, precum şi la agenţiile autorizate din ţară şi de peste hotare.

Florența este capitala regiunii italiene Toscana și a provinciei Florența. Este cel mai populat oraș din Toscana, cu o populatie de 367.569 locuitori. Centrul istoric al Florenței atrage anual milioane de turiști și a fost declarat de UNESCO Patrimoniu mondial în 1982. Florența este considerat ca fiind unul dintre cele mai frumoase orașe din lume, iar arta, moștenirea istorică și culturală își păstrează și astăzi impactul major în lume. Orașul are de asemenea în Europa un impact major în muzică, arhitectură, educație, bucătărie, modă, filozofie, știință și religie. Centrul istoric conține numeroase piețe elegante, palate renascentiste, academii, parcuri, grădini, biserici, muzee, galerii de artă și ateliere. Orașul a fost de asemenea nominalizat, potrivit unui studiu din 2007, ca cea mai dorită destinație turistică din lume.

În prezent, compania aeriană Air Moldova operează zboruri spre 26 de destinații precum: Atena, Barcelona, Bologna, Dublin, Frankfurt, Florența, Istanbul, Larnaca, Lisabona, Londra, Milano, Moscova, Paris, Roma, Venetia, Verona, Viena, Sankt-Petersburg, Surgut, Torino la care se adaugă cursele sezoniere – Antalya, Bodrum, Heraklion, Tivat, Corfu si Rodos.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *