Social

Ajutor pentru micutii sinistrati

Saptamana aceasta UNICEF, impreuna cu Ministerul Educatiei, a inceput sa distribuie cate 50 de dolari copiilor din familiile afectate de inundatiile de anul trecut. Cu acesti bani parintii urmeaza sa cumpere rechizite scolare. In cadrul actiunii „Bani pentru Educatie” vor beneficia de ajutor 773 de copii din Briceni, Ungheni, Soroca, Rascani, Ocnita, Anenii Noi, Stefan Voda si Rezina, raioane afectate de calamitati in 2008.

Cornel Stereanu locuieste in s. Macaresti, r-l Ungheni. Desi are doar opt ani, el isi aminteste cu tristete despre zilele tragice din anul trecut cand Prutul iesise din matca si inecase o buna parte din sat. L-am rugat sa-mi povesteasca despre viata sa. Mi-a zis ca nu e prea fericit, fiindca ambii parinti sunt departe de el, muncind peste hotare. Se multumeste cu afectiunea bunicilor si a surorii mai mari. „Taniusa, sora-mea, are douazeci de ani si e studenta la Chisinau. Cand vine acasa, in Marculesti, eu locuiesc impreuna cu ea. Dar cand merge la studii, ma mut iarasi cu traiul la bunici”, imi povesti copilul trist ca vacanta e pe sfarsite si peste cateva zile sora-sa va pleca. In afara de Cornel, si alti copii din sat au primit sustinere financiara. „Este un ajutor pretios pentru noi, mai ales ca din cauza crizei economice nu putem sa ne gasim un loc de munca, iar preturile la produse sunt tot mai mari”, ne-au spus oamenii.

Si anul trecut UNICEF a avut o actiune similara oferind cate 50 de dolari la 324 de copii, inclusiv locuitori ai Transnistriei. In afara de initiativa „Bani pentru Educatie”, proiectul presupune si reparatia a trei scoli din zonele afectate de inundatii. Costul total al proiectului este de 150.000 de euro, bani acordati de Agentia Austriaca pentru Dezvoltare in urma unui apel adresat de ONU comunitatii donatorilor internationali de a contribui la ajutorarea sinistratilor din Moldova. (Paul Hodorogea, jurnalist)

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *