Opinii și Editoriale

Alegeri cu streangul la gt

Colegul Constantin Tanase da semnalul SOS in paginile ziarului „Timpul”, avertizand ca regimul Voronin incearca sa puna la zid Opozitia. Situatia, intr-adevar, este foarte ingrijoratoare. Comunistii se pregatesc nu de votare, ci de asasinare.

De executarea fortelor democratice din RM. De lichidarea actualului sistem constitutional. De sovietizarea regimului politic pentru apropierea acestuia de modelul transnistrean. Asa inteleg ei sa induplece Moscova si Tiraspolul.

Pretul pe care noi trebuie sa-l platim pentru rezolvarea problemei transnistrene este, in opinia comunistilor, renuntarea la democratia liberala, la Tricolor, la Istoria romanilor, la Imnul „Limba noastra”, la alfabetul latin care ar urma sa fie inlocuit cu cel chirilic. Astfel, sub acoperirea alegerilor parlamentare anticipate, se pune la cale, de fapt, o rasturnare constitutionala. O legitimare frauduloasa a actului de uzurpare a puterii de stat, savarsit deja de Vladimir Voronin.

Sa nu ne facem iluzii. Daca comunistii sunt lasati de capul lor, Opozitia democratica va avea parte nu de o cursa electorala, ci de un drum al crucii pe care va fi umilita si snopita in batai in cel mai josnic mod cu putinta, ca in final sa fie rastignita. Iata de ce gresesc cei care afirma cum ca PCRM se va teme sa fraudeze a doua oara alegerile. Haideti sa fim seriosi! Ce fel de alegeri sunt acestea cu Valeriu Gurbulea pe post de protagonist?

Procurorul general e vedeta peliculei calomnioase „Atac asupra Moldovei” in care, fara nicio proba si vorbind de pe pereti, din nou acuza public partidele democratice de organizarea unei lovituri de stat. Ati mai vazut asa ceva? Nici in jungla africana, unde capeteniile de clan guverneaza dintr-un copac, procurorii nu-si mai permit sa transforme ancheta judiciara intr-un spectacol degradant. Lucrurile sunt cu atat mai grave cu cat Gurbulea recidiveaza. In plina campanie electorala, de exemplu, el s-a mai produs intr-un balci propagandistic pentru a-l invinui pe Serafim Urecheanu de terorism si atentat la viata lui Iurie Rosca. N-a urmat nimic, de parca ar fi fost vorba nu de o tentativa de asasinat, ci de subtilizarea unor curcani expirati de pe tejghele pietei centrale. Intre timp, spiritele s-au potolit, dosarul s-a prafuit, killerul a disparut si Gurbulea s-a facut ca ploua.

Intr-o tara normala, un procuror, pentru atare escapade rusinoase, era deja retrogradat, concediat si lasat fara pensie. La noi insa, se va pricopsi, probabil, cu Ordinul „Stefan cel Mare”. De buna seama, unde esti tu, ?epes Doamne!? Ce misiune ii va reveni acum „actorului” ambulant Valeriu Gurbulea care isi ridica salariul de procuror general? Dar celorlalti comedianti din teatrul absurdului comunist? Celor care fac astazi pe juristii sau politistii? Dar si celor care joaca rolul de jurnalisti in „aghitprop”-ul PCRM? Acestora li s-a rezervat, fara doar si poate, rolul de calai. Pentru ca Voronin nu vede Opozitia decat in ipostaza de victima. Ei sunt cei care, executand ordinul de sus, vor trebui s-o puna pe butuci si s-o decapiteze.

Cu Gabriel Stati, Sergiu Mocanu si Anatol Matasaru in inchisoare, viitoarele alegeri anticipate nu vor fi decat un scrutin cu streangul la gat. Fara o investigatie corecta si independenta a abuzurilor comise de autoritatile comuniste impotriva protestatarilor, fara pedepsirea vinovatilor, sufragiul popular se va transforma intr-o farsa. Fara echidistanta televiziunii publice, fara justitie independenta, fara un proces electoral controlat riguros si indeaproape de UE si SUA, campania electorala va degenera intr-o vanatoare de vrajitoare.

Spunand asta, nu vreau sa sperii pe nimeni. ?in doar sa starui asupra faptului ca nu numai Opozitia, ci si toti alegatorii, toti cetatenii cu demnitate si frica de Dumnezeu urmeaza sa realizeze ca in joc sunt puse libertatea si drepturile fundamentale ale omului. Asa fiind, sub paravanul alegerilor anticipate se va da o lupta nu atat pentru mandatele de deputat, cat pentru normalitate, democratie si viitorul european al Republicii Moldova.
 

(Audio)editorial, Radio „Vocea Basarabiei”, 10 iunie

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *