Cultură

Alex Calancea: Nu contează nota, important e mesajul pe care l-am transmis

Fiind extrem de misterios şi modest, interpretul nu a vrut să ne spună ce notă a luat, motivând că pentru el nu este important acest aspect. Noi ştim însă că prestaţia sa a fost una excelentă, iar nota – probabil, pe măsură. „Pentru mine chiar nu contează nota, important e mesajul pe care l-am transmis. Aceasta a fost o pregătire sau un exerciţiu pentru albumele care urmează să le lansăm. Eu, de fapt, am intrat la masterat numai pentru a mă impune să fac un album, deoarece fiind producător şi aranjor nu prea găseam timp şi pentru proiectele noastre. De aceea m-am motivat ca şi examenul să-l susţin lansând un album sau printr-un mare show. Acesta a fost al doilea examen, iar cel de-al treilea va fi la anul”, ne-a explicat instrumentistul, menţionând că teoretic acest examen a fost susţinut de el şi notat tot de către el. „Eu sunt profesor la AMTAP şi practic ar ieşi că fac masteratul la mine însumi, dar desigur că este o comisie care ne apreciază şi pune nota”, ne povesteşte râzând artistul.

Unul dintre albumele la care lucrează Alex va fi lansat în iarnă, acesta va include muzică instrumentală bazată pe mult show. „Vom face un show de percuţie, cu multe elemente folclorice, basul va fi şi el folosit ca element de percuţie, deci nu va fi nicidecum un jazz supărăcios, ci unul înflăcărat”. El mai spune că cel de-al doilea album va conţine nume de referinţă ale muzicii autohtone, iar acum se duc tratative cu interpreţii Ivana, Paşa Parfeni, Alexandru Manciu şi Olia Tira.

Bandul „Alex Calancea” urmează să participe la Festivalul „Noaptea de jazz”, ce va avea loc în oraşul Cahul. Iar în programul trupei din această vară sunt o mulţime de concerte şi proiecte. „Tocmai ne-am luat o săptămână de vacanţă, deşi avem multe înregistrări şi evenimente. Uite, chiar ploaia asta e bine venită – poţi să stai în casă. Cred că mă voi odihni cam vreo trei săptămâni. Eu fac ca moldovenii: îmi iau concediu ca să-mi construiesc un sarai, deci folosesc timpul liber ca să-mi adun gândurile şi să lucrez la album. Când munceşti zi de zi la altceva şi ai show-uri, ţi se pare că te concentrezi la proiect, dar mintea oricum nu se ţine de asta, fiindcă nu poţi cuprinde totul”, precizează Alex Calancea. La toamnă, băieţii urmează să înceapă un turneu prin Italia, Franţa, Georgia şi Belgia.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *