Astăzi 22 Septembrie 2018, Sâmbătă - Ultima actualizare la 21 Septembrie 2018
Abonamente

Interviu 17 August 2018, ora 10:45    Din editia print

Alexandra Tănase:„Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru viața frumoasă pe care mi-a dat-o”

Marime Font

Interviu cu Alexandra Tănase, profesoară de limbă și literatură română și soția fondatorului ziarului TIMPUL, Constantin Tănase

 - Doamnă Tănase, ieri ați împlinit o vârstă memorabilă. Cu această ocazie, nu pot să nu vă întreb care vă sunt rădăcinile. Au contribuit ele, în vreun fel, la formarea familiei dvs.?
- Vin dintr-un sat de răzeși, din Năpădeni, raionul Ungheni, adică nu departe de Prut. Dar, de fapt, eu vin din Codri... Părinții mei, Zinaida și Profir Vâlcu, oameni simpli, muncitori și harnici, nu ne-au lăsat niciodată să simțim greutățile vieții. Deși n-au lucrat la sapă și au fost un fel de funcționari, totuși, am cunoscut și noi toate muncile câmpului. În același timp, în familia noastră a stat dintotdeauna la loc de frunte cartea. Tatăl meu ne citea fabule de Grigore Alexandrescu și poezii de Vasile Alecsandri. S-a întâmplat așa, pentru că părinții mei, având școală românească și educație corectă, ne-au îndemnat să facem studii superioare, ceea ce era o noutate pe atunci. În primul an de facultate, l-am întâlnit pe viitorul meu soț, Constantin Tănase, în anul trei ne-am căsătorit și în anul patru s-a născut Alexandru. Așa s-a constituit familia noastră, completată ulterior cu alți doi fii, Constantin și Silviu. Sunt o adeptă a familiei puternice, creată prin răbdare și multă muncă. În acest sens, am avut ca model familia părinților mei. Secolul al XXI-lea este bântuit de ideea distrugerii familiei tradiționale, dar eu sunt convinsă că Dumnezeu a creat bărbatul și femeia pentru iubire. Și tare mă bucur de cei patru nepoți: Matei, Simona, Mihai și Teodor.

„Copiii fac parte din viața mea”

- Cum ați ajuns să activați în sistemul educațional?
- Părinții au vrut să mă facă medic, pe motiv că aveam deja doi frați, care studiau medicina. Am mers, totuși, la pedagogie, la îndemnul învățătorului meu de limbă română (moldovenească), și cred că nu am greșit. De mică îmi plăcea să citesc orice și, la un anumit moment, lecturasem toate cărțile din biblioteca sătească și cea școlară. Spre bucuria mea, și frații mei, studenți la Chișinău, îmi aduceau cărți. Toate luate la un loc m-au dus pe calea pedagogiei. În 1971, am absolvit Filologia la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”. Studentă fiind, m-am bucurat să aflu că tot aici au studiat Grigore Vieru, Spiridon Vangheli și alți oameni mari. Conform legislației de atunci, după absolvite, am mers, împreună cu soțul meu, să muncim în școala din satul Mingir, raionul Hâncești. Apoi am fost educatoare într-o grădiniță, am mai lucrat la Școala internat nr. 2 și, în ultimii 25 de ani, îmi fac datoria la Liceul Teoretic „Gaudeamus”. Sunt pensionară, dar continui să muncesc din plăcere, deoarece copiii fac parte din viața mea.
 


- Și chiar mai credeți în schimbarea mentalității oamenilor prin educație?

- Cred în educație, fără ea nu poate exista o societate. Am educat și octombrei, și pioneri, și comsomoliști, dar m-am străduit să creez din orișicare oameni adevărați. Odată cu democratizarea societății noastre, după 1990, parcă s-a încercat să se facă educație de tip nou. Dar omul rămâne om, indiferent de politica statului. Și educația nu este un fenomen, ci o necesitate. Îmi amintesc ceva interesant din perioada de tranziție. Un elev, curios din fire, mi-a zis: „Anul trecut scriam propoziții despre Lenin, iar anul acesta l-am înlocuit cu Ștefan cel Mare”. De râs și de plâns, dar asta avea importanță pentru noi, pedagogii... Pe moment, educația în R. Moldova este supusă unor reforme interminabile. Un ministru vine, demarează reforme, își dă demisia, vine altul și începe altele, fără nicio continuitate. Suferim și noi, dar, cel mai mult, au de pierdut elevii, de aceea unora nu le este dragă școala. Se vorbește, astăzi, foarte mult despre corupție în educație, însă pe mine nu m-a afectat sub nicio formă acest fenomen.

„Dumnezeu mi l-a scos pe Tănase în cale”

- Să fii soția lui Constantin Tănase parcă ar fi un privilegiu, dar și o responsabilitate enormă. Cum au fost cei 45 de ani trăiți lângă el?
- Dumnezeu mi l-a scos în cale. Ne-am îndrăgostit încă de când stăteam în aceeași bancă la facultate. A fost un tânăr cu multe și profunde lecturi. Aproape că nu am mai întâlnit pe cineva ca el. A citit Biblia de câteva ori și, până în prezent, păstrez notițele pe care și le-a făcut. Găseam la el răspuns pentru orice întrebare, fie din specialitatea noastră, fie din viață. Era o adevărată enciclopedie. Cunoștea și analiza toate fenomenele, fie din viața culturală, socială, fie din cea politică. Mă minuna felul lui de a gândi, de a scrie și de a spune, avea harul detaliului. Ceea ce alții nu observau, el, cu al treilea ochi, parcă, prindea din mers. Îmi amintesc o întâmplare, când un grup mic de comuniști țipau pe aleea de la Ciocana, iar un trecător a zis: „O boaghe de comuniști, și câtă zarvă fac”. A doua zi dimineață, a apărut un editorial cu același subiect, despre „o boaghe...”. Uneori se plimba prin apartament sau pe alee, nu spunea nimic și, dacă-l întrerupeam, îmi zicea „Taci, eu scriu un articol acum!”. Pentru a se putea realiza ca jurnalist plenar, avea nevoie de foarte mult timp, iar eu mi-am asumat niște responsabilități în plus. A fost o onoare pentru mine să pășesc alături de el prin viață și sufăr dispariția lui timpurie. Și, apropo, am citit fiecare număr al ziarului TIMPUL, de la apariție încoace. Mai ales, vinerea, mergeam spre liceu, cumpăram ziarul de la chioșc, mă așezam pe o bancă, îl răsfoiam, uneori chiar îi citeam editorialul, dacă reușeam. El mă suna și mă întreba „Cum îți pare ziarul?”. Eu eram destul de critică, dar îi lăudam editorialele... Mă bucur că am trăit o viață cu un geniu al scrisului.

„Și Bucureștiul e destul de rece...”

- Societatea românească de pe ambele maluri ale Prutului este marcată de o serie de evenimente contradictorii. Credeți că mai poate reveni Basarabia, în actualul context geopolitic, în componența unei Românii reîntregite, mai ales, în Anul Centenar?
- Nici în 1918 nu a existat un context absolut favorabil Unirii, însă parlamentele de atunci au avut suficient curaj să-și asume o istorie. Astăzi nu avem nici pe departe un legislativ românesc la Chișinău, dar și Bucureștiul e destul de rece... În Basarabia de azi, oamenii înrăiți își fac reproșuri interminabile pe subiecte nesemnificative și nu au curajul de acum o sută de ani. De fapt, după 1990, cele două maluri ale Prutului s-au unit prin poduri de flori, de cărți, înfrățiri, plecarea miilor de tineri la studii, proiecte comune de finanțare și multe altele. Este și asta o formă de Unire. Frații de dincolo recunosc că suntem același neam, dar uneori nu realizează cât suferim din cauza rușilor. Centenarul Marii Uniri este un prilej de a actualiza subiectul reunificării, dar e necesar să muncim încă foarte mult. Sunt impresionanți tinerii unioniști, care depun eforturi pentru a realiza Unirea, însă aceștia au nevoie de susținerea întregii societăți. Ca parte a poporului meu, visez la Unire, dar cum va fi și când va fi, nu depinde doar de noi...



- Ce înseamnă responsabilitate socială?
- Ca cetățean al acestui stat, am muncit și încă muncesc, plătesc taxe și impozite la timp, am participat la mișcarea de eliberare națională și la toate alegerile. Asta înseamnă să fii cetățean responsabil. Vedem acum că se tot promovează diferite mișcări civice, proteste, mitinguri, dar întrebarea este ce dăm acestui stat, dacă mereu cerem ceva. Încurajez viziunile tinerilor care vor o schimbare, însă am pentru ei un sfat. Trebuie să muncim, să punem umărul, să construim, nu să distrugem. Prin mitinguri, nu vor apărea autostrăzi, trotuare pavate, școli și spitale.


„Am încercat să dăruiesc iubire și să răspund cu iubire”

- Din cei 70 de ani de viață, cinci decenii le-ați dedicat educației. Care sunt regretele și bucuriile unei femei, care și-a dedicat mai mult din jumătate din viață școlii?
- Viața a trecut prea repede. Fulgerător au zburat anii. Parcă mai ieri eram tânără și îmi petreceam timpul printre notițele a sute de elevi. Astăzi sunt singură, uneori chiar tristă. Și anii rămași sunt puțini, iar notițele sunt mai mult cele pe care mi le fac în jurnale... Am două mari bucurii: familia mea, dar și foștii, și actualii elevi. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru viața frumoasă pe care mi-a dat-o. Am încercat să dăruiesc iubire și să răspund cu iubire. Asta am învățat pe această palmă de pământ românesc.

Oameni de succes despre Alexandra Tănase


„Vârsta de Aur a Alexandrei Tănase (născută Vâlcu) se măsoară cu cele trei valori imuabile ale vieții: copilăria, tinerețea și maturitatea. Copilăria, sunt sigur, i-a fost una de basm, alintată de florile din Valea Prutului la Năpădeni și de părinți, căci numai unui tată iubitor și grijuliu îi zici și la bătrânețe „tăticu” și doar o mamă blândă este înveșnicită cu numele „mămica” chiar și atunci când deja nu mai vine la Chișinău să-și vadă nepoții din locul ei fără de întoarcere. Tinerețea te face fericit dacă știi să faci alegerea corectă. În tinerețe, Sanda a purtat o rochiță albastră, care i-a atras atenția lui Constantin Tănase încă în prima lună a anului întâi de facultate. Văzând-o cum trebăluiește, îmbrăcată în acea rochiță pe scena Pedagogicului Crengian, împreună cu alte câteva colege (pregăteau serbarea consacrării noastre în studenți), m-a întrebat: „Așa-i că-i bună?!”. Și, fără să mai aștepte răspunsul meu, a apreciat categoric, precum îi era firea: „Cred că-i cea mai bună dintre toate fetele noastre!”. Costică a făcut alegerea corectă a vieții sale, căci Sanda a știut să aleagă anume rochița albastră. Drept urmare firească a alegerii, făcute în tinerețe, cei doi au înnobilat neamul moldovenilor congenitali cu trei feciori înromâniți la universitățile din Țară: Alexandru, Constantin și Silviu. Primul poartă numele mamei, deci, a consfințit prin curaj și semnătură denumirea corectă a Limbii Materne vorbite de noi: Româna! Al doilea poartă numele tatălui și caracterul bunelului Profir, deci este echilibratul familiei, sigla profesiei sale fiind doamna cu balanță. Al treilea onorează numele academicianului Silviu Berejan, conducătorul de doctorat al tatălui său, el însuși, onorându-și părintele prin preluarea funcției de director executiv al ziarului TIMPUL. La maturitate, tinerețea se convertește în valori netrecătoare. Or, meritul vieții Alexandrei Tănase nu sunt doar cei trei brazi viguroși. Cel mai mare merit al vieții sale este însuși Muntele Constantin Tănase, pe care s-au născut și au crescut cei trei brazi. Căci Alexandra Tănase nu i-a născut și crescut doar pe cei trei feciori ai săi. Ea l-a făcut bărbat și l-a crescut mare, cât nevoile românilor basarabeni, pe însuși Constantin Tănase! Copila, mireasa, mama-soție și bunica Alexandra Tănase, acum, la Vârsta de Aur, este una din mamele românismului basarabean! La mulți ani, distinsă doamnă!”
Vlad Pâslaru, doctor habilitat, profesor universitar, Institutul de Filologie Română „B. P. Hașdeu”, coleg de facultate


„Deși egali ca timp fizic, anii fiecărui om durează, cântăresc, indiscutabil, foarte diferit. Diferit, din punctul de vedere al celui care i-a trăit diferit, din perspectiva celuia care trăiește alături și, desigur, acelor care trăiesc împreună. Dragă Alexandra, anii tăi, fiindcă astăzi, în mod aparte, la ei se vor face referire, raportați la cât ai muncit în familie, la serviciu, în comunitate, raportați la iubirea de fii, nurori și nepoți, de oameni, de limbă, de neam ori raportați la suferință (fiindcă nu o putem scoate nicidecum și pe ea din calcul) ar însuma, cu siguranță, un număr care a trecut demult peste ceea ce-i scris în acte. Consistența și intensitatea anilor tăi îi multiplică, valoarea lor nu încape în cele două cifre oricare ar fi ele. Nedefinit, în general, dorul tău cred că are, totuși, un contur trecut în doruri și, în cel aproape jumătate de veac de când ne cunoaștem, pot afirma că ai rămas cu aceleași doruri luate de acasă, răsădite în pământul domeniilor care sunt: FAMILIA TĂNASE, ȘCOALĂ CU PROFESOARA ALEXANDRA TĂNASE, ȚARA ȘI OAMENII. Să-ți fie de bine, draga noastră, cu ocazia acestei aniversări, lasă timpul să-și ducă cursul său firesc, iar tu dă-i în continuare esență prin oamenii dragi de care să ai parte, împovărează-te cu doruri grele”.
Vera Tănase–Patrașcu, din numele celor de la Hâncești

„Există oameni despre care cu bucurie poți scrie oricând. Și nu e meritul aceluia care găsește cuvinte potrivite pentru cineva, dar faptele, gesturile, atitudinea celuilalt vorbesc de la sine. Eu pot să adun cuvinte potrivite oricând, pline de respect pentru colega mea, profesoara Alexandra Tănase, pentru că îi cunosc dorința ei de a face bine și a aduce bucurie celor din jur, de a ajuta necondiționat pe cineva sau de a alunga durerea cuiva. Iar celelalte virtuți vin din generozitatea ei pe care le are din belșug, problema este dacă noi, cei care o cunoaștem, am fi în stare să le apreciem. Dacă ne-am lua după afirmația lui I. L. Caragiale „unui om îi sunt necesare onoarea, cinstea și gramatica”, profesoara și Omul Aparte, Alexandra Tănase (expresia îi aparține Omului Frumos Dan Puric), reperează cu demnitate aceste prerogative, atât de necesare mileniului trei!”
Silvia Strătilă, profesoară

Parascovia Onciu, directoarea Bibliotecii „Transilvania”
„Anii sunt numărați prun urmele lăsate, se spune că omul sfințește locul. Urmele frumoase ale doamnei Alexandra Tănase sunt copiii ei frumoși la suflet și discipolii ei. Ne-am cunoscut în primăvara anului 2000 la Biblioteca „Transilvania”, la lansarea cărții lui Constantin Tănase „Ochiul lui Esop”. Întâlnirea a fost de bun augur, un fericit prilej de a începe o colaborare bună. Au urmat activități frumoase în jurul cărții și multor personalități notorii ale culturii românești: Salonul Literar „Ceaiul de la ora patru”, programele „Chișinăul citește”, „Bătălia cărților”, „Zilele bibliotecii”, care durează mai mult de un deceniu. Deschiderea către dialog atrage participanții ca magnetul. Este o trăsătură admirabilă ce o caracterizează din plin și mereu pe doamna profesoară Alexandra Tănase. Ea pune suflet în tot ce face. Prin carte și dialog, vine către liceeni, îndemnându-i la lectură cu toată puterea convingerii. Fericiți sunt copiii care au avut norocul să fie discipolii ei, pentru că vor deveni în viață Oameni în tot sensul bun al cuvântului. Noi, membrii echipei Bibliotecii „Transilvania”, vă urăm, dragă doamnă Alexandra Tănase, la ceas aniversar, sănătate de fier, multe bucurii de la cei dragi, lumină și căldură în preajmă, ani buni și binecuvântați. Să știți că la „Transilvania” sunteți mereu așteptată cu mult drag.”
Cu respect și prețuire, echipa Bibliotecii „Transilvania”, Parascovia Onciu

„Alexandra Tănase este, întâi de toate, o profesionistă, un prieten adevărat. Este omul cuvântului. Ea iubește Țara, limba româna, iubește omul harnic și deștept. Este o mamă și o bunică bună, a fost o soție devotată. Alexandra, îți priesc anii și timpul, căci spre cer te înalță TIMPUL. Altă avere nu-ți dorim, decât a TIMPULUI putere. Draga mea prietenă, la mulți și plini de creație ani”.
Zinaida Țărnă, director al Teatrului de Revistă „Ginta Latină”

„Ferice de Omul care își cunoaște locul, munca și calea spre lumină. Un astfel de Om am avut onoarea să-l întâlnesc în perioada de liceu. Am fost îndrumată cu cinste, corectitudine, demnitate, putere și integritate morală de Alexandra Tănase. E greu să-ți manifești profunda considerație și prețuirea deosebită prin cuvinte, însă aș putea să-i doresc ce-i mai important de ziua ei - sănătate și La Mulți Ani!”
Daniela Nagară, fostă elevă

„Această zi este oportună exprimării de gratitudine profundă pentru efortul depus pe tărâmul educației. Aveți vocația divină de a propăși respectul pentru valori. Insuflați frumosul care poate salva lumea - educația. Acum, când cea de-a 70-a petală a trandafirului vrea să încununeze „corola de minuni a lumii”, vă aduc sincere felicitări și vă doresc perseverență în promovarea valorilor neamului românesc și multă sănătate”.
Viorica Ardeleanu, fostă elevă

„Femeile își merită eternitatea prin numele bărbaților din preajma lor. Doamna Alexandra rămâne pentru mine un simbol al devotamentului pentru aspirația soțului, al curajului, în numele unui neam, al inteligenței și sacrificiului. Profesorii sunt fericiți să aibă o asemenea colegă, iar elevii - un asemenea dascăl. Generația pașoptistă a sec. al X-lea strălucește prin dumneavoastră, stimată doamnă. Vă urez din tot sufletul sănătate, bucurii și lumină pentru creație și căldură! Liceul „Vasile Alecsandri” vă trimite gânduri bune și rugă către Domnul să vă avem mulți ani în preajmă!”
Daniela Vacarciuc, directoarea Liceului „Vasile Alecsandri” din Chișinău

„Să o cunoști pe cea care i-a fost alături toată viața lui Constantin Tănase este o bucurie. Să ai susținerea constantă a doamnei Tănase este o onoare. Dincolo de preocuparea pe care o are pentru familie, pentru elevi și pentru semenii săi, apreciez dragostea nemărginită pentru Țară și românism. Pentru viața dedicată educației și pentru unirea tuturor în jurul cărții, îi mulțumesc și îi urez mulți ani într-o Românie Reîntregită!”
Constantin Codreanu, deputat în Parlamentul României

Un articol de: Ana Gabor Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul