De patru ani încoace, în fiece toamnă, la Chișinău vin cele mai bune teatre de pe ambele maluri ale Prutului în cadrul Reuniunii Teatrelor Naționale. Chiar în această seară, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova va prezenta una din cele mai cunoscute piese din dramaturgia română, „Gaițele” de Alexandru Kirițescu. Într-un interviu pentru TIMPUL, Alexandru Boureanu, regizorul acestui spectacol și directorul instituției, s-a dat cu părerea de ce cultura este „cenușăreasa economiei”, iar presa manipulează tot mai mult, cu ce intenții vin oamenii la teatru și dacă artiștii ar trebui să se implice în politică.

 - Dle director, cum este cea de-a patra ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale de la Chișinău?
- Noi, în România, nu avem o întâlnire a teatrelor naționale, așa că ceea ce se întâmplă la Chișinău este foarte important pentru unificarea spiritului românesc. Teatrele care vin aici sunt cele mai importante de peste Prut. Să nu credeți că este un efort financiar ușor pentru noi să ne deplasăm până aici. Știm foarte bine că toate teatrele, indiferent în ce colț al lumii s-ar afla, au spectacole bune și mai puțin bune. Noi venim aici cu spectacolele noastre foarte bune! Această ediție, fiind dedicată Centenarului Marii Uniri, aduce creațiile autorilor români de teatru. Singurul lucru care ar putea fi remediat ar fi prezența tuturor artiștilor din toate teatrele invitate timp de două săptămâni aici. Nu ne putem permite acest lucru acum, mai ales pentru că este început de stagiune și trebuie să fim prezenți pe scena de acasă. Dar, dacă ne-am întâlni cu toții, cred că s-ar putea pune altfel problema.

„Un spectacol actual cu inserții din trecut”

- În această seară, Naționalul din Craiova prezintă „Gaițele” - un spectacol regizat chiar de dvs. În ce măsură este actual astăzi ceea ce Kirițescu a scris acum un secol și de ce ați inclus piesa în repertoriul teatrului pe care îl conduceți?
- În ultimii ani, s-a întâmplat foarte des ca publicul să vină și să ceară un bilet la „Gaițele”. Spectatorii erau foarte uimiți să afle că piesa aceasta nu este inclusă în repertoriul nostru și nu se mai joacă de vreo 10-15 ani. Am înțeles că oamenii vor să o vadă pe scena Teatrului Național din Craiova. Inițial, am căutat un regizor care să o monteze, dar am constatat că este foarte greu ca cineva să vină și să facă un spectacol-comandă. Așa am decis, împreună cu colegii, să-l montez eu. În acest text sunt foarte multe expresii precum „mie-mi spui, țațo?” ori „pe poarta cimitirului să intri tu mai întâi”, care sunt împământenite în limbajul oral, fără să mai știe lumea de unde vin. Oamenii cunosc bine acest text de teatru. Concluzionând, misiunea de a face un spectacol după „Gaițele” a fost foarte complicată. Dificultatea și mai mare a fost că acțiunea din spectacol se întâmplă chiar la Craiova. Dacă ne documentăm puțin, aflăm că chiar Kirițescu a locuit în acest oraș. În momentul în care m-am apucat de lucru, a trebuit să citesc textul din mai multe puncte de vedere. Am făcut și documentare de teren.

- Ce ați descoperit?
- În primul rând, am găsit casa familiei Duduleanu, care se numea de fapt Pop. Din povestirile oamenilor din Craiova, am înțeles că Kirițescu descrie o istorie personală pe care a trăit-o. El a intrat în această familie, în acest cuib de viespi, din care până la urmă a ieșit. Spectacolul nostru vorbește despre o lume care a apus. Ne-am imaginat că una dintre nepoatele Dudulenilor a venit din Paris și vrea să recupereze casa străbunilor. În locuința respectivă, ea își amintește cum erau mama și bunica ei, care era atmosfera din acea casă, care a rămas goală și a așteptat atâta timp să fie salvată. Deci, mi-am imaginat acest spectacol ca un flashback despre acea familie. Dacă am fi făcut un spectacol clasic, nu ar mai fi fost sustenabil în momentul actual. În text sunt foarte multe cuvinte care deja sunt desuete pentru publicul tânăr, iar noi, când facem un spectacol, ne gândim la spectatorii de toate vârstele. Deci, opțiunea noastră a fost să facem un spectacol actual cu inserții din trecut.

- Apropo de actualitate, credeți că teatrul trebuie să fie la zi cu tot ce se întâmplă într-o societate și să vorbească neapărat despre prezent?
- Noi nu mai putem astăzi vorbi despre un public, ci despre „publicuri”. Sună ciudat, dar cred că acest cuvânt necesită un plural, pentru că „publicurile” sunt diferite. Fiecare are alte așteptări. Evident că, după concepția shakespeariană, „teatrul trebuie să fie oglinda societății”, dar teatrul a devenit în prezent mult mai democratizat, poate avea și un rol educativ. Unii vin la spectacole doar pentru aspectul de entertaining, alții vin să se regăsească. Sunt și din cei care o fac din snobism, pentru că este frumos să te îmbraci elegant și să pui o poză pe Facebook. De asemenea, sunt mulți artiști care neagă dramaturgia contemporană, sunt alții care neagă dramaturgia clasică, dar frumusețea teatrului în asta constă. Ea e pentru toată lumea și pentru toate gusturile. Aflându-ne în zona artelor, evident că De gustibus et coloribus non est disputandum.

„Jucăm mai puțin, dar cu sălile pline”

- Cât de importante sunt strategiile de marketing și promovare în activitatea unei instituții culturale?
- Nu îmi place să mă laud și nici să laud teatrul pe care îl conduc, dar pentru că mă întrebați, pot să vă spun că am o echipă de PR care muncește foarte mult pe această zonă. În acest moment, suntem singurul teatru care are o programare completă pe toată stagiunea, exact ca în Occident. În momentul în care știu exact ce jucăm și ce facem până la sfârșitul stagiunii, promovarea este foarte simplă, pentru că știu exact ce vând și cu cât timp înainte o fac. Nu ne putem plânge că avem săli goale. Un alt lucru pe care îl facem și mi se pare important este să jucăm mai puțin. Înainte se juca foarte mult și cu puțini spectatori, acum jucăm mai puțin și cu săli pline.

- Dar ce vă displace în activitatea de management al teatrului „Marin Sorescu” din Craiova?
- Bineînțeles că cea mai mare problemă, nu doar pentru mine, ci și pentru colegii mei din alte teatre naționale, este legislația românească, în special, lipsa bugetelor multianuale. Când ai un buget anual, e mai greu să faci un plan pentru viitor. De exemplu, eu fac o înțelegere cu un regizor și nu am voie să semnez un contract cu el decât în următorul an financiar. Dacă aș avea un buget sigur pe anii următori, mi-ar fi mult mai simplu să fac o programare. În general, cultura devine de multe ori „cenușăreasa economiei”… Mulți dintre cei care au funcții politice cred că aceasta este o cheltuială pentru economie, în loc să-și dea seama că investiția în cultură reprezintă o investiție pe termen lung în cetățenii unei țări.

„Problema unirii este falsă”

- Ce vă îngrijorează în societatea românească?
- Cred că există o anumită manipulare din partea presei. De fiecare dată, ne sunt aruncate subiecte care, de fapt, nu există. De exemplu, ura dintre români și unguri. Când te duci în Transilvania, vezi că ungurii trăiesc foarte bine alături de români și că relațiile sunt stabilizate de ani de zile acolo. Problema unirii este, de asemenea, o falsă problemă. Eu nu militez nici pentru unire, nici împotriva unirii R. Moldova cu România. Această circulație liberă face ca granițele să nu fie simțite. Dacă va exista o voință comună, atunci aceasta va trebui respectată, pentru că asta înseamnă democrație.

- Ce vă place la Chișinău?
- Sincer? Oamenii! Mă întâlnesc cu oameni atât de calzi, de deschiși, de buni, cu oameni, care au o anumită simplitate în cel mai bun sens al cuvântului. Ei au o anumită modestie și bun simț, care în România s-au cam pierdut… Toate acestea îmi dau un sentiment de umanitate, indiferent de limba pe care o vorbesc locuitorii acestui oraș. În plus, îmi dau seama că spectatorii care vin la reprezentațiile noastre sunt cei care au fost și în anii trecuți. Publicul de la Chișinău este unul foarte bun, pentru că este unul specializat, nu ne putem păcăli.

„Sunt momente când nu mai suport să văd spectacolul…”

- Ce părere aveţi despre implicarea în politică a oamenilor de artă?
- Fiecare este liber să aibă opțiuni în viață. Este adevărat că de multe ori toți oamenii, nu doar cei de artă, intră în politică pentru anumite avantaje. Totuși cred că este necesar ca artiștii să ocupe funcții publice pentru a lua decizii bune din punct de vedere strategic și cultural. În momentul în care pui un ministru al Culturii, care n-a avut niciodată legătură cu acest domeniu și este un simplu politician, este clar că nu va avea cum să știe dacă lucrurile merg în direcția potrivită.

- Exact despre aceasta se vorbește la Chișinău în ultimele zile. Avem un nou ministru al Sănătății, care nu a muncit niciodată în medicină…
- Vedeți? Cred că și de Sănătate ar trebui să se ocupe cineva care a lucrat în sistemul medical, ca să cunoască situația din interior…

- Urmăriți prestația actorilor de fiecare dată în spectacolele regizate de dvs.?
- Depinde. Nu am un comportament predictibil. Sunt momente când nu mai suport să văd spectacolul și nu pot sta deloc în sală. Nu pot sta nici în culise, pentru că i-ar stresa puțin pe actori, s-ar simți urmăriți, așa că de obicei mă aflu mai mult pe culoarele teatrului.