Economie

Alexandru Oleinic critică dur AIE dar cheamă alegătorii să o susţină în turul doi de scrutin

„Rezultatele alegerilor locale din 5 iunie 2011 reduc la zero toate încercările partidelor democratice din ultimii ani de a evita revenirea în forţă a PCRM la guvernare, fapt care va conduce la o autoizolare a Republicii Moldova, inclusiv prin „îngheţarea” relaţiilor cu Vestul, blocarea conflictului transnistrean, reintroducerea unor scheme obscure şi monopoliste în afaceri etc. Rezultatele obţinute, în special, în capital Republicii Moldova, confirmă o dată în plus atitudinea populaţiei faţă de alianţa de guvernământ”, se spune în declaraţie.

Ex-ministru apreciază acest vot drept o dovadă în plus a dezamăgirii unei părţi semnificative a populaţiei în activitatea AIE, în special a unor componente ale acesteia. „Starea de spirit din interiorul alianţei o apreciez drept miopie strategică din partea guvernării democratice, o lipsă a maturităţii si responsabilităţii politice pe fundalul unei concurenţe acerbe, ce nu are nimic în comun cu adevăratul interes naţional al Republicii Moldova. Mai mult decât atât, încercările haotice, de a da vina fie pe tineret, care în orice stat european este susţinătorul cel mai activ al reformelor, fie pe presă, care doar reflectă evenimentele la zi, nu este altceva decât recunoaşterea propriilor greşeli. La fel ca şi acţiunile întreprinse în ultimele luni, care mai mult fac parte dintr-o campanie de imagine, decât o abordare a problemelor economice şi sociale cu care se confrunta Republica Moldova”, afirmă Alexandru Oleinic.

„Spre regret, sunt nevoit să constat că jertfirea Alianţei Moldova Noastră, s-a dovedit a fi doar un atac de tip raider, pentru a elimina un jucător de pe arena politică şi nu un pas strategic pentru întărirea unei componente a alianţei. Aceasta o demonstrează raitingurile în scădere ale partidului care a asimilat Alianţa Moldova Noastră, dar şi ale întregii AIE”, declară ex-ministrul.

„Reconfirm că revenirea PCRM la guvernare va fi o catastrofă pentru Republica Moldova, care va „îngheţa” ţara pentru o perioadă de cel puţin încă opt ani. În aceste condiţii, mă adresez alegătorilor şi tuturor partidelor democratice să susţină alianţa în cadrul turului doi al alegerilor locale, lăsând într-o parte supărările, obsesiile şi ambiţiile personale. Încercările de a obţine dividende din contul generării unor show-uri electorale, pe ultima sută de metri, va lovi nu numai în toate partidele din cadrul alianţei, dar şi în bunăstarea şi viitorul european al Republicii Moldova”, se spune în declaraţia de presă a ex-ministrului tehnologiilor informaţionale în Guvernul AIE 1, Alexandru Oleinic.

Ana Cojocaru
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *