– Domnule Tănase, la 4 martie, CCM a adoptat o decizie care redă cetăţenilor dreptul de a alege şeful statului. Unii au salutat această decizie, alţii au criticat-o. Criticii susţin că decizia Curţii are valenţe politice şi că doar Parlamentul este cel care trebuie să opereze modificări în Constituţie, şi nu Curtea Constituţională.
– Toate hotărârile tuturor curţilor constituţionale din lume au valenţe politice. Atât timp cât o curte constituţională poate modifica sau anula o lege care, de fapt, este o expresie a voinţei politice, orice decizie a sa are valenţe politice. Decizia Curţii Constituţionale din 4 martie 2016 este criticată de acel cerc îngust de persoane care critică toate deciziile Curţii, indiferent care ar fi ele. Cei care la 29 decembrie 2015 acuzau Curtea că a favorizat Partidul Democrat în procesul de formare a Guvernului, astăzi acuză la fel de vocal Curtea că a împiedicat același Partid Democrat să aleagă un Preşedinte prin Parlament. Mai mult, constat cu tristeţe că mulţi dintre cei care comentează acest subiect nici nu au citit această hotărâre. Din reacţiile pe care le-am văzut, este evident că majoritatea au judecat această hotărâre exclusiv din perspectiva propriilor interese sau a preferinţelor politice. Or, raţiunile şi atitudinile politice se deosebesc de hotărârile Curţii Constituţionale prin faptul că primele nu au nevoie de argumente legale.
– Şi cum rămâne cu argumentul că doar Parlamentul poate modifica Constituţia?
– Fără nicio îndoială că Parlamentul este cel care poate modifica Constituţia. Mai nou, după 2010, Curtea Constituţională a decis că, în anumite condiţii, modificarea Constituţiei poate avea loc şi prin referendum. Curtea Constituţională nu are asemenea competenţe, de altfel nici nu văd cum ar face acest lucru. În acelaşi timp, Curtea Constituţională este unica autoritate abilitată de Constituţie să verifice constituţionalitatea legilor adoptate de Parlament, inclusiv a legilor de modificare a Constituţiei. Constituţia nu poate fi modificată fără avizul Curţii Constituţionale sau cu depășirea sau ignorarea acestui aviz. Anume din aceste considerente, legiuitorul constituant a stabilit la articolul 141 că proiectele de legi constituţionale pot fi prezentate Parlamentului doar cu avizul Curţii Constituţionale. Prin urmare, Curtea Constituţională este singura autoritate constituţională care are dreptul să verifice respectarea avizelor sale şi să invalideze legile care sunt adoptate de Parlament cu încălcarea acestor avize. Chiar dacă, în consecinţă, invalidarea unei legi de modificare a Constituţiei conduce implicit la eliminarea din Legea Supremă a unui text introdus prin fraudă constituţională, această procedură nicidecum nu poate fi considerată o modificare a Constituţiei. În esenţă, este o problemă juridică destul de simplă, chiar dacă impactul este unul destul de mare.
– Care este esenţa amendamentului din 2000 introdus în Parlament fără avizul Curţii Constituţionale?
– Curtea Constituţională a avizat proiectul care prevede alegerea şefului statului cu majoritatea deputaţilor aleşi (51 de voturi din 101), iar deputaţii au modificat substanţial acest proiect, incluzând o altă majoritate, de 3/5 (61 de voturi din 101). Primul efect pervers al cotei de 3/5 a fost substituirea voinţei populare cu voinţa ocultă a unor cercuri de interese şi grupuri politice. Secretarul General al Consiliului Europei a numit acest efect – efectul statului captiv. Al doilea efect pervers l-a constituit denaturarea totală a procesului politic, astfel încât deciziile de numire a şefului statului constituiau nu o alegere a unui lider al statului, ci mai degrabă un vot din obligaţie pentru a nu pierde beneficiile mandatului de deputat în cazul dizolvării Parlamentului. De fapt, a fost instituit un mecanism de alegeri prin constrângere. Din stenograma ședinţei Parlamentului din 5 iulie 2000 rezultă univoc că autorii acestor modificări în Parlament au urmărit anume acest scop, de a crea posibilitatea dizolvării Parlamentului un număr infinit de ori, până se va obţine alegerea persoanei convenabile.
– Ce efecte a produs această modificare?
– Cel mai grav efect este cel al instabilităţii instituţionale cronice şi al posibilităţii dizolvării la nesfârșit a Parlamentului pe motiv de nealegere a Președintelui. Sistemul creat de această reformă a dinamitat un întreg spectru politic în anul 2005. Pentru a evita dizolvarea Parlamentului, formaţiuni politice cu doctrine diametral opuse au fost, de fapt, forţate să voteze Preşedintele, denaturând votul oferit de electorat. Preţul acestei modificări l-a constituit distrugerea şi dispariţia după 2005 a mai multor actori politici, inclusiv a unor partide istorice. După 2009 încoace, am avut o perioadă de aproape 3 ani de interimat, ceea este, în principiu, aproape egal cu un mandat al unui președinte plenipotenţiar. Despre ce fel de separaţie a puterilor în stat putem vorbi, când funcţiile legislative şi executive sunt cumulate pentru aproape un întreg mandat? Este doar o mică parte a multiplelor efecte perverse generate de frauda constituţională din 2000. Perpetuarea acestui sistem ar fi condus la instabilitate cronică sau la alte soluţii obscure, total netransparente, care ar lipsit un eventual Președinte ales în Parlament de orice legitimitate în faţa cetăţenilor.
– O altă întrebare care au formulat-o unii analiști politici este de ce anume acum a venit această decizie a Curţii Constituţionale?
– Curtea Constituţională nu poate pronunţa hotărâri din oficiu, ci doar la sesizare. Sesizarea dată a fost depusă la 12 noiembrie 2015, de către fracţiunea PLDM, care la acea vreme era unul dintre cele mai importante grupuri parlamentare de opoziţie. Termenul limită de şase luni pentru examinarea sesizării era 12 mai 2016. Prin urmare, Curtea se afla în interiorul termenului legal de examinare. Deși avem o agenda destul de aglomerată, Curtea a decis să dea o soluţie pe marginea acestei sesizări până la expirarea mandatului actualului Președinte al Republicii Moldova, pentru ca decizia să aibă un efect util, să fie aplicabilă. Dacă ar fi pronunţat o decizie după declanşarea mecanismului de alegere a Președintelui prin Parlament, aceasta ar fi însemnat o intervenţie în procesul alegerilor şi o modificare a regulilor de joc în timpul jocului. Acum însă, din moment ce mandatul Președintelui încă nu a expirat, mecanismul de alegere a următorului Preşedinte de către întreg poporul va fi declanşat conform noii proceduri, într-o manieră de maximă previzibilitate în situaţia dată. O ocazie mai potrivită pentru rezolvarea acestui impas constituţional, care durează mai bine de 16 ani, pur şi simplu nu exista.
– Cu toate astea, mulţi s-au arătat surprinşi de această decizie…
– Şi eu am rămas surprins când la 4 martie în sala de şedinţe erau doar două camere care, de obicei, transmit live evenimentele. În rest, niciun reprezentant mass-media. Şi asta în condiţiile în care despre depunerea acestei sesizări la 12 noiembrie 2015 s-a relatat la toate buletinele de ştiri, iar şedinţa din 4 martie 2016 a fost anunţată public. Am fost foarte mirat că la şedinţă a venit doar dl deputat Valeriu Ghileţchi. Niciun alt autor al sesizării din ceilalţi 17 nu a venit, deşi au fost invitaţi. Nimeni nu a manifestat niciun interes pentru această speţă, după care adresează întrebări „retorice”, de genul „de ce anume acum”?
– Pe lângă criticii tradiţionali ai Curţii Constituţionale am observat o atitudine rezervată şi a directorului IDIS Viitorul, Igor Munteanu…
– Înţeleg perfect nemulţumirea dlui Munteanu, cu atât mai mult cu cât cunosc şi adevăratele motive ale acesteia… Ne cunoaştem de ani buni cu domnul Munteanu, din aceste considerente cred ca pot să-mi permit sa-i fac o sugestie prietenească. Este imposibil să prinzi o pisică neagră într-o cameră obscură, cu atât mai mult dacă ea acolo nu există… Ar fi util să-şi amintească cum aceşti trişori de meserie l-au fentat public pe primul Preşedinte al Curţii Constituţionale, regretatul Pavel Barbalat, oferindu-i garanţii că va fi votat de Parlament ca figură de compromis, pentru ca, în final, să nu-l voteze nici măcar cei care au semnat pentru înaintarea candidaturii sale. Este cazul ca domnia sa să iasă din zona iluziilor şi să înţeleagă că această promiscuitate politică nu este capabilă, prin definiţie, să numească un şef al statului care să-şi impună autoritatea în faţa societăţii. Nu am niciun dubiu că decidenţii ar fi acceptat propulsarea în această funcţie doar a unei persoane total controlabile, fapt care ar fi golit instituţia de orice conţinut.
– Criticile dlui Munteanu nu s-au referit doar la ultima decizie. Dumnealui a criticat Curtea Constituţională şi pentru faptul că a extins numărul de subiecţi cu drept de acces la Curte prin „actio popularis”…
– Domnia sa comite o serie de greșeli pe care le comit, de obicei, persoanele cu o cunoştinţă mai sumară a dreptului constituţional. Aş începe cu a preciza că CCM nu a „recunoscut dreptul cetăţenilor de a depune petiţii de neconstituţionalitate prin actio popularis”. Dacă domnul Munteanu va dori, sunt gata sa mă vad cu el oricând pentru a-i explica diferenţa dintre o „petiţie de neconstituţionalitate prin actio popularis” şi excepţia de neconstituţionalitate, care este, de fapt, un control concret de constituţionalitate. Tot necunoașterii mecanismelor constituţionale i se datorează şi concluzia privind existenţa „riscului privind numărul excesiv de mare de sesizări cărora Curtea nu le va putea face parte”. Dacă dl Munteanu ar fi consultat studiile privind proiectele de reformă a CCM, ar fi aflat spre surprinderea domniei sale că, de fapt, tocmai acestea erau şi recomandările experţilor Uniunii Europene.
– La rândul său, Maia Sandu a calificat această decizie a Curţii ca fiind „controversată din punct de vedere juridic”…
– În asemenea situaţii îmi amintesc de regretatul Aureliu Busuioc care spune că politicienii şi poliţiştii au răspunsuri imediate la orice întrebare. Nu știam că dumneaei este specialist în drept constituţional. Întotdeauna am simpatizat-o pe Maia Sandu, dar nu voi ascunde că am o atitudine rezervată faţă de cei care au răspunsuri imediate la orice întrebare, cu atât mai mult faţă de cei care califică drept „controversate” și „suspecte” decizii pe care nu le-au citit şi care nu cred că au pregătirea profesională necesară să dea asemenea calificative.
– Doamna Sandu mai declară că nu este justificată declararea censului de vârstă ca fiind constituţional.
– Curtea a decis să invalideze doar acele prevederi care au generat dezechilibre instituţionale. În special, este vorba despre modificarea substanţială a proiectului iniţial avizat de Curte, în partea ce ţine de modificarea la 3/5 a numărului de voturi necesare pentru alegerea Preşedintelui în Parlament. Anume această modificare a creat blocaje şi crize permanente. Curtea a decis că modificarea vârstei de la 35 la 40 de ani nu este o modificare substanţială și nu a afectat esenţa și unitatea materiei constituţionale în niciun fel. Cei care au alt punct de vedere, ar fi bine să argumenteze ce dezechilibre instituţionale a generat această modificare tehnică din anul 2000 şi până astăzi, astfel încât să justifice neconstituţionalitatea ei. Vreau să aud măcar un argument prin ce anume modificarea censului de vârstă afectează unitatea materiei constituţionale.
– Aceleași critici au fost enunţate și de către Renato Usatîi. Dumnealui susţine ca a fost din nou scos din cursa electorală.
– Domnul Usatîi nu a fost în nicio cursă electorală. Prin urmare, nici nu avea de unde să fie exclus. La acest capitol cadrul normativ a rămas intact. Despre faptul că el are o vârstă mai mică de 40 de ani am aflat după adoptarea hotărârii, de la o fostă colegă de la Ministerul Justiţiei. Puteţi fi sigur că nici restul judecătorilor nu i-au consultat CV-ul înainte de a decide că păstrarea censului de vârsta este constituţională.
– Există şi alte curţi constituţionale care verifică legi de modificare a constituţiei?
– Desigur. Hotărârea CCM din 4 martie 2016 este motivată exhaustiv şi este în corespundere perfectă cu jurisprudenţa anterioară a CCM, cu practica altor curţi constituţionale şi a recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Printre statele europene care practică un control jurisdicţional de fond a amendamentului constituţional, cel mai cunoscut model este cel al Germaniei, ultima decizie în acest sens fiind verificarea în 2009 a amendamentelor constituţionale în contextul Tratatului de la Lisabona. Exemple în care instanţele constituţionale au invalidat amendamentele la Constituţie mai pot fi găsite în alte ţări cu un nivel avansat de democraţie, cum ar fi Austria, Bulgaria, Africa de Sud. În anul 2013, Curtea Constituţională din Lituania, după 12 ani de la adoptare, a invalidat amendamentele operate în Constituţie, în anul 2002, privind competenţele Băncii Centrale a Lituaniei, deoarece au fost adoptate cu încălcarea procedurii. La fel ca şi în cazul Moldovei, textul proiectului de lege a fost modificat neconstituţional în Parlament. O speţă foarte interesantă de control jurisdicţional al amendamentului constituţional poate fi găsită în Turcia. Într-o hotărâre din 5 iunie 2008, Curtea a efectuat o verificare de fond a unui amendament constituţional adoptat, care permitea purtarea vălului în universităţi. Aşa că noi nu suntem nici pe departe prima Curte care a adoptat o asemenea decizie.
– De ce a fost necesară intervenţia Curţii Constituţionale din moment ce Platforma DA iniţiase un referendum cu acelaşi obiect? Care va fi soarta acestei iniţiative?
– Ar fi ridicol să ceri unei curţi constituţionale să adopte decizii în funcţie de șansele ipotetice ale unor actori politici să organizeze un referendum constituţional. Din moment ce Curtea a fost sesizată, ea era obligată să se pronunţe pe marginea acestei sesizări. În altă ordine de idei, vreau să vă amintesc ca în 2010 a fost organizat un referendum exact în aceeași problemă şi oamenii n-au ieșit la vot. Prin urmare, nimic nu poate să garanteze șansele de succes ale unei asemenea iniţiative. În ceea ce privește iniţiativa populară, înregistrată în noiembrie 2015 la Comisia Electorală Centrală, grupul de iniţiativă nu are decât să-şi continue activitatea şi să încerce să organizeze un referendum în privinţa celorlalte două chestiuni pe care le-au formulat (micşorarea numărului de deputaţi în Parlament şi excluderea imunităţii parlamentare). Acest lucru este posibil, deoarece CCM a indicat organizatorilor referendumului să separe întrebările şi să colecteze semnături pentru fiecare întrebare pe liste de subscripţie. Astfel, deși întrebarea privind alegerea președintelui a decăzut, celelalte două probleme pot fi supuse la vot.
– Ce formă de guvernământ vom avea în Moldova după decizia din 4 martie 2016?
– Moldova rămâne a fi o republică parlamentară, doar că președintele va fi ales de întreg poporul. Modele similare avem în Cehia, Lituania, Turcia, Finlanda etc. Din aceste considerente, orice discuţii despre „intervenţia CCM pe tema reformei regimului politic” sunt speculaţii pure sau o elementară necunoaștere a problemei. Dincolo de discuţiile academice privind denumirea regimului politic, precizez că hotărârea CCM nu atinge nici o atribuţie a Președintelui. Mai mult ca atât, este valabilă o amplă jurisprudenţă a CCM prin care rolul Preşedintelui este ponderat şi adaptat regimului parlamentar.
– Care sunt efectele practice ale Hotărârii CCM din 4 martie 2016?
– Este evitat definitiv orice blocaj instituţional pe motivul nealegerii Preşedintelui. Această sursă de blocaj a fost eliminată. Preşedintele nu va mai fi obiectul unor înţelegeri şi târguri obscure, ci va fi emanaţia poporului, care este suveranul puterii de stat. Nu vom mai asista la aranjamente de culise pentru acumularea voturilor necesare alegerii şefului statului, deoarece este mult mai complicat să corupi un întreg popor, decât anumite persoane în parte. Prin urmare, viitorul Președinte va avea cu totul alt nivel de legitimitate.
– Care este impactul deciziei CCM asupra mandatelor şi actelor emise de cei doi preşedinţi aleşi conform procedurii parlamentare?
– Curtea a precizat în termeni foarte clari că hotărârea nu produce niciun efect asupra mandatelor președinţilor aleși de către Parlament, la fel cum nu are niciun impact direct şi automat asupra actelor emise de cei doi preşedinţi. Prin urmare, atât mandatele, cât şi actele emise de domnii Voronin şi Timofti sunt perfect valabile şi legale, neexistând niciun dubiu în acest sens. Chiar în dispozitivul hotărârii este indicat expres că aceasta produce efect exclusiv pentru viitor.
Sursa: ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
