Actualitate

Alexandru Tănase: Maia Sandu a dat benevol puterea

„Atunci când întregul Guvern era format din membri ai Blocului ACUM, care era interesul socialiștilor de a-l sprijini? Doar le furnizau voturi fără să participe la actul de guvernare. Aceasta demonstra că este o decizie politică impusă din afară: domnilor, faceți Guvernul cum știți, după care lucrăm mai departe. Ei discutau subiectele sau pe Facebook sau din mers. Nimeni nu era gata să guverneze”, a explicat Alexandru Tănase.

Potrivit fostului președinte al CC, Guvernul condus de Maia Sandu nu a fost „o formulă reușită de coabitare a două partide cu doctrine disctincte: „Era clar că este pe câteva luni și avea doar funcția de a-l destitui pe Plahotniuc, nimic mai mult. Socialiștii au spus că ei vor o mică configurare, mesajele au fost, cealaltă parte nu le-a auzit”.

Totuși, Cabinetul de Miniștri în frunte cu Maia Sandu ar fi guvernat și acum, dacă nu era „greșeala fostei ministre a Justiției”: „Doamna Stamati a ratat și grație acțiunilor pe care le-a făcut, a picat Guvernul. Soluția logică era demiterea ministrului Justiției, instituirea altuia și organizarea unui nou concurs. Ce a făcut doamna Sandu era extrem de riscant. Nu pot înțelege care a fost miza, sau nu a fost niciun calcul, sau a fost ceva atât de complicat ce ne depășește pe toți”, a precizat Tănase.

Iar argumentele că Igor Dodon oricum ar fi dat jos Guvernul nu au suport logic, spune sursa citată: „Dodon nu a făcut nimic altceva decât să marcheze, i-au servit mingea la coș”.

În opinia fostului președinte al CC, Maia Sandu a dat benevol puterea din mână, iar rezultatul este că acum poate vedea clădirea Guvernului „doar din troleibuz”, nu și invers: „Când dai puterea benevol, există un risc – să vezi clădirea Guvernului din troleibuz. Existăm în epoca post-adevărului, unde realitatea e diferită de percepție. Intențiile de reformă anunțate de Guvernul Sandu aș fi vrut să le văd pe hârtie, a fost un singur proiect, demolat de Comisia de la Veneția și de OSCE, și altul care așa și nu a fost inițiat. Câți oameni vor prefera să vadă realitatea și câți vor prefera să trăiască în lumea iluziilor? De asta depinde dacă doamna Sandu va vedea Guvernul din troleibuz sau troleibuzele din Guvern”.

unimedia.info 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *