Preşedintele R. Moldova nu poate să desemneze un candidat la funcţia de prim-ministru, dacă în Parlament există o majoritate de cel puţin 51 de deputaţi capabilă să învestească un Guvern. Declaraţia a fost făcut în această seară în cadrul emisiunii „Puntul pe AZi” de la TVR Moldove, de către fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase.
Tănase a explicat că potrivit Constituţiei R. Moldova, „preşedintele este co-decident în cazul formării Guvernului şi nu este decident. Preşedintele nu poate să-şi impună opinia sa Parlamentului atâta timp cât Parlamentul are o majoritate capabilă să învestească un Guvern. Preşedintele intervine în momentul în care Parlamentul este incapabil să învestească un Guvern şi exact asta s-a întâmplat în R. Moldova”.
„54 de deputaţi au formalizat o decizie de a sprijini alt candidat. În situaţia dată rolul preşedintelui activ în acest proces încetează şi poartă discuţii cu majoritatea parlamentară. Majoritatea parlamentară este cea care decide. Guvernul în fond nu este responsabil în faţa preşedintelui, ci în faţa Parlamentului, suntem o republică parlamentară clasică în acest sens. Dacă există o majoritate creată, preşedintele nu o poate ignora”, a declarat Tănase.
Acesta a subliniat că „preşedintele are dreptul să respingă o singură dată candidatura desemnată de majoritate în cazul în care are o serie de argumente. Începând cu argumente de suspiciuni de corupţie şi terminând cu cele de securitate naţională”.
„În această seară noi nu am asistat la această procedură. S-a întâmplat puţin altceva. Preşedintele a decis să vină cu alt candidat, deşi de cealaltă parte Parlamentul are o majoritate parlamentară formalizată. Nu ştiu cum se va merge mai departe. Probabil se va ajunge şi la Curtea Constituţională pentru a dezlega acest conflict dintre instituţia prezidenţială şi actualul Parlament”, a mai menţionat Tănase.
Amintim că Maia Sandu a anunţat în această seară că o desemnează repetat pe Natalia Gavriliţă la funcţia de premier, aceasta deşi în Parlament a fost formată o majoritate parlamentară din deputaţii PSRM şi Şor, care a propus-o pe Mariana Durleşteanu la funcţia de premier.
|
În majoritatea cazurilor, atunci când femeile îşi propun să slăbească, încep să apară şi rezultatele. Totuşi, când luăm o astfel de decizie, trebuie să stabilim anumite obiective, dar şi să ţinem cont de anumite realităţi.
( ) Citeşte tot articolulAm arătat în numărul precedent că româna, la fel ca celelalte limbi romanice, a moștenit din latină aproximativ 2000 de cuvinte-bază. Dacă ținem seama de felul cum s-au transmis aceste cuvinte diverselor limbi romanice, constatăm că aproximativ 500, adică o pătrime, au...
( ) Citeşte tot articolulA fost reținut pentru „dezmembrarea teritorială intenţionată a R. Moldova”, însă o lună mai târziu a fost eliberat, iar cele peste 30 de volume din dosarul penal intentat pe numele său și-au pierdut urma. Chiar și așa, spun cei care l-au arestat și l-au anchetat...
( ) Citeşte tot articolulLiderul grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, a dezvăluit în studioul Jurnal TV că Igor Dodon a fost cel care în 2005 i-a făcut cunoștință cu Vladimir Plahotniuc.
( ) Citeşte tot articolulLiderul socialiștilor Igor Dodon, care deține o colecție de accesorii de sute de mii de lei, de curând a fost observat că poartă un nou ceas de mână, estimat la aproximativ 1 500 de euro.
( ) Citeşte tot articolulOdată cu intrarea lui Marte în Gemeni, până spre sfârşitul lunii aprilie vom avea ocazii multiple să exersăm acţiunile inteligente, să ne punem în mişcare isteţimea, perspicacitatea şi curiozitatea.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Conon a trait pe vremea Sfintilor Apostoli. S-a nascut in Isauria. Cei de aici au primit credinta in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel. Parintii sai, Nestor si Nadia, l-au casatorit fara voia sa. Inainte de a se casatori, i s-a aratat Sfantul Arhanghel Mihail, in chip de barbat...
( ) Citeşte tot articolulUnele produse nocive de oxidare parţială a hranei cu scop energetic sunt radicalii liberi, echivalenţii smogului în organism. Radicalii liberi generaţi în interiorul organismului dăunează la fel ca şi cei declanşaţi de mediul poluat membranei celulare.
( ) Citeşte tot articolulZece persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet, citat de Mediafax.
( ) Citeşte tot articolulCeaiul verde este recomandat în curele de slăbire, însă pe lângă rolul sau dietetic, această licoare previne o serie de alte afecţiuni sau ameliorează dureri nebănuite. Îţi spunem câteva lucruri pe care experţii în medicină naturistă nu ţi le-au...
( ) Citeşte tot articolulPrimele doze de vaccin Pfizer ar urma să ajungă în Republica Moldova în a doua jumătate a lunii martie, prin programul Covax al ONU, a anunţat preşedinta Maia Sandu, după o discuţie cu directorul regional al acestei companii, Sinan Atlig, transmite Agerpres.ro.
( ) Citeşte tot articolulFiecare al doilea fumător care încearcă să renunțe la țigări se întoarce la vechiul obicei după o săptămână sau chiar mai puțin. Cel mai des fumătorii susțin că nu pot renunța la acest viciu din cauza lipsei de voință. Potrivit The Sun, 52 procente susțin că...
( ) Citeşte tot articolul