Alexei Mateevici

publicat în Atitudini pe 3 Mai 2015, 08:20

Fără îndoială că Alexei Mateevici a fost una din figurile marcante ale mișcării de recuperare a valorilor naționale de la începutul secolului XX.  

Poet, preot și român - în aceste trei cuvinte l-aș defini pe Mateevici. Practic, o trinitate a spiritualității depline a unui om: credința, cultura și identitatea națională.

Însă nu despre omul Alexei Mateevici vreau să vorbesc acum, ci despre amprenta pe care el a lăsat-o în mințile celorlalți. Fiindcă exact pentru valorile de mai sus enumerate, Mateevici a devenit figura emblematică a tinerilor din Moldova în 1988, când a fost înființat cenaclul „Alexei Mateevici”, de Anatol Șalaru. Cum se observă din consemnările vremii, cenaclul „Al. Mateevici” a avut mai mare merit cu literele (la propriu) decât cu literatura.

Acești cenacliști au fost cei care au inițiat mișcarea de revenire la alfabetul latin. Ca și scriitorul Mateevici, au trezit în oameni necesitatea afirmării identității naționale. Probabil, nu întâmplător, cenaclul a dat mai mulți oameni orientați spre politică (fără să fie neapărat politicieni) decât scriitori. Un risc pe care nu mi l-aș asuma. Cred că indiferent cât de preocupată aș fi de politică, aș lăsa cenaclul Republica în afara acestor preocupări. Însă trebuie să știm că fiecare vreme are nevoile ei. Și ceea ce au realizat atunci cei de la Mateevici e de necontestat. Tinerii capitalei s-au mobilizat, astfel încât întrunirile de cenaclu au ajuns să fie frecventate de mii de oameni. Și nimeni nu poate nega astăzi că acest cenaclu a condus la Marile Adunări Naționale din 1989.

Îndrăznesc să sugerez că, urmărind și confirmând din datele istorice, intelectualii au fost cei care au putut schimba în bine un sistem. Noi, cei de la Republica, limitați doar la literatură, așa cum vom rămâne și pe viitor, și aici mă refer la întâlnirile noastre, nu la opțiunile celor ce ne frecventează, suntem totuși interesați de fenomenul „Alexei Mateevici”. Eu, cu atât mai mult cu cât în România cenaclul Flacăra avea un rol diametral opus, acela de a oferi poporului circ și pâine. Flacăra urmărea canalizarea energiei tinerilor în alte direcții, pe când Mateevici expune cu brio ceea ce Flacăra se chinuia să îngroape.

Așa se face că am adresat foștilor membri ai cenaclului „Alexei Mateevici” o invitație la Republica. În 24 aprilie ne-am întâlnit la Biblioteca Națională cu Anatol Șalaru, Alexandru Solcan, Alexandru Tănase, Sveatoslav Mihalache, Sorin Bucătaru și alții. A fost și Dumitru Crudu, un scriitor de mare calibru, recunoscut mai mult peste granițe (cum altfel la noi?), dar care a venit nu doar în calitate de participant la Alexei Mateevici, ci și de prieten apropiat al Republicii.

A fost o întâlnire frumoasă, presărată cu amintiri, glumind pe seama celor bune, dar și oftând de rele. Pentru că ceea ce am înțeles eu după această întâlnire e că la vremea tinereții lor, acești băieți din 1988 visau o Moldovă foarte diferită de cea pe care o avem acum. Și dacă atunci, tineri și curajoși, au crezut cu toată puterea lor în schimbare, azi - mi s-a părut - sunt gata-gata să mai spere.