În Basarabia plouă din anul 1941 și continuă până astăzi. De altfel, românii moldoveni nu mai știu de fericire, ci doar de amărăciuni, necazuri și sărăcie. Bieții de ei au uitat ce înseamnă să trăiești bine la tine acasă. R. Moldova a devenit mai întâi străină pentru locuitorii săi, apoi s-a transformat, odată cu Independența, într-un dușman al cetățenilor săi. Sistemul nu lucrează în folosul oamenilor simpli, iar statul există doar pentru cei de la guvernare. În consecință, fiecare înfulecă ca nesăbuitul din turta sa – puterea din avere, iar săracii din mizerie.
„Foametea din anii 1946-1947 a fost un scenariu. Basarabenii nu mureau de foame, așa cum se vorbește prin cărți sau cum suntem învățați la școală. Nu era vinovat statul că „doi oameni în cruce” nu aveau ce mânca. Să-ți spun de ce aceștia nu aveau de mâncare? Pentru că erau proști și bărbatul nu știa să aducă banul în casă. Asta e, fetițo! Nu știu ce îți povesteau ție la ora de istorie, dar asta este realitatea pe care mulți nu o cunosc”, îmi tot bodogănea un alt bărbat, care s-a așezat neinvitat lângă mine. Avea o umbrelă gri deasupra capului, o „Secărică” sub braț și ochii vineți. Insista să-mi aducă la cunoștință „lucrurile despre care românii nu cunosc”. „Cine, Doamne, ți-a băgat prostiile astea în cap? De unde ți-ai însușit mentalitatea asta ieftină?”, mă întrebam, scrutându-l din când în când. După câteva clipe de tăcere, continuă: „Trebuie să fii prost ca să crezi că românul ne este frate.” Aici n-am mai răbdat și l-am întrebat de ce gândește așa. Nu a avut ce să-mi răspundă decât: „Păi, așa e!”
După discuția cu acest individ, de la care duhnea a votcă de-ți venea să-l plesnești, am simțit și un miros parșiv de mucegai și murdărie. Acesta însă nu venea de la hainele sau trupul interlocutorului meu, ci se prelingea din scăfârlia lui. De fapt, nici părul nu-i era murdar, iar mirosul, despre care vorbesc, venea, nu știu cum să zic, din adâncuri. Din adâncul capului lui.
Mulți dintre noi, din păcate, nu mai gândesc, nu-și mai pun întrebări. Ei știu o poezie pe de rost și o recită zi și noapte, și acasă, și în stradă, și în somn, și la closet. Mintea acestor oameni este amorfă și, odată cu timpul, putrezește. De aia și pute de la ei, chiar dacă afară plouă și adie a toamnă.
Într-adevăr, trec zile de când plouă necontenit în Chișinău, dar orașul rămâne… murdar. Nici apa nu mai ajută Basarabia să se curețe de noroiul în care zace de ani buni, fiindcă mințile noastre zac în aceeași stare maladivă. În loc să gândim, noi bocim că e vai de fundul nostru, că suntem niște nenorociți blestemați nu se știe de cine, că nu ne ajung niciodată bani și suntem nevoiți să cerșim de la alții. Din lacrimi însă nimeni nu a făcut averi. Omul care nu muncește e handicapat, iar calic poți deveni, cât ai zice pește, doar dacă nu-ți pui mintea în mișcare.
Din aceleași motive, alții pleacă, fug din R. Moldova, unde nu mai au ce face. Într-un spital de boli infecțioase, nu poți rămâne sănătos, la fel cum într-o carceră nu poți gusta din libertate. Pentru a ne salva, trebuie să devenim doctori şi să muncim nu numai pentru noi, dar şi pentru cei apropiați. Numai aşa vom putea curăţa murdăria din jurul nostru. În străinătate te poţi simţi mai bine, pentru că tu şi ai tăi aveţi deja bani suficienţi pentru a supravieţui, însă ţara ta moare cu fiecare plecare. Cu cât mai puţini oameni sănătoşi rămân aici, cu atât mai mare e pericolul de a ne transforma într-o „bolniţă” fără doctori, apropo!
Înţeleg că e greu să lucrezi pentru prosperitatea patriei şi viaţa e prea scurtă, ca să-ți faci prea multe bătăi de cap. Dar, credeţi-mă, e mai bine să simţi durerea capului, decât să nu mai simţi nimic… Pentru că a devenit prea egoist, poporul nostru nici nu-şi dă seama câtă putere are, atâta timp cât nu-şi face ordine în mintea pe care i-au spălat-o Voronin şi Dodon. Chiar dacă acum ne este mai dificil să luptăm pentru pământul şi bunăstarea noastră, ar trebui să nu uităm niciodată de spusele Sfântului Ștefan cel Mare: „Moldova nu este a mea și nici a voastră nu e, ci a urmașilor urmașilor voștri”. Anume noi suntem urmaşi urmaşilor, de aia nu ne stă bine atunci când ştergem putina prin ţările calde… Pentru că nemulţumitului i se ia darul!
În Basarabia plouă din anul 1941 și va ploua continuu atâta timp cât mințile noastre vor mirosi a mort. E timpul să ne spălăm noi înșine creierii de resturile comuniste, pentru a păstra materia vie, care ne-a mai rămas prin târtițe. Și pentru a nu face atâta putoare prin oraș…
Viitorul frumos începe de la tine, de la consimțământul tău de a trăi altfel. Fă primul pas și nu te teme. Eu vin după tine, suntem doi. Deja suntem puternici. Văzându-ne, se vor alătura și alții, până când indivizii urât mirositori vor perora de unii singuri. Atunci se vor trezi și ei, înțelegând că ceea ce li se întâmplă nu e în firea lucrurilor. Numai aşa putem spera la zile mai bune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
