Cultură

Am făcut ceea ce trebuia să facem

Apoi, tot acolo, la Soroca, și-a lansat și ultima carte, volumul de eseuri politice „Groapa cu lei”, cu doar câteva luni înainte de plecarea lui spre ceruri. Acest oraș cu Cetatea Soroca, istorie, cultură și veșnicie era un loc spiritual, la care revenea de câte ori își putea permite. Dar dacă era invitat, nu ezita niciodată să vină.

Cu mare drag a participat la sfințirea Bisericii (din lemn) „Sfinții Martiri Brâncoveni”, când a făcut cunoștință cu părintele Sorin, un preot, un duhovnic, care captivează prin simplitate și credința sinceră. A ridicat această biserică cu ajutorul Bisericii Ortodoxe Române, de fapt e un dar al poporului român. Cu aceasta putem să ne mândrim și să credem că, în fața lui Dumnezeu, suntem un singur popor – Poporul Român. 

Părintele

La trecerea unui an, de când Constantin Tănase a părăsit lumea asta, înălțându-se spre fericirea veșnică, părintele Sorin de la Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” a oficiat un parastas de pomenire. El a început astfel: „Jurnalistul Constantin Tănase, cel pe care astăzi îl comemorăm, a vizitat de mai multe ori Biserica noastră. A fost la deschiderea Bisericii, la Hramul Bisericii, a intrat să se închine ori de câte ori a avut drum la Soroca. A fost un titan al condeiului. Constantin Tănase a trecut la Domnul, iar noi am pierdut un reper. În viața sa pământească a fost mai mult decât un om: zi de zi, fără pauze ținea pulsul evenimentelor și scria, scria, scria… Textele scrise de el aveau impact imediat… Reacționau, comentau, luau atitudine…”. Părintele și-a amintit cum l-a întâlnit ultima oară, în mai 2014, la Cotroceni, fiind invitați de președintele Traian Băsescu. Era în plină forță fizică, vorbea, glumea, era în centrul atenției… Apoi nu s-au mai întâlnit…

Ultima oară

Relația lui Constantin Tănase cu Soroca se datorează, în mare măsură, unei doamne, Ana Bejan, profesoară de limba română, fostă directoare a Liceului „Constantin Stere” (pe care l-a înființat), fostă deputată în Parlament, prefect al Sorocii, pe vremea scurtă a județelor, om de credință sinceră și suflet îndreptat spre fapte bune. Mereu are grijă să nu treacă pe lângă noi, uneori prea grăbiți, evenimente de comemorare a înaintașilor.

„L-am cunoscut, încă înainte de 1989. Eram profesoară la Tudora, r-nul Ștefan Vodă și l-am avut ca inspector. M-a marcat prin sinceritate, corectitudine și cunoștințe profunde în metodică. A zis că sunt „plină de conținuturi”, dar cu metodica am cam rămas în urmă. Deodată m-am speriat, apoi m-am supărat, ca mai apoi, din discuții deschise să înțeleg despre ce e vorba. Am rămas prieteni pentru o viață. Unde ne întâlneam, aveam despre ce discuta: educație, economie, politică, românism. Ultima oară ne-am văzut în iulie 2014, la lansarea cărții „Groapa cu lei”. A fost inițiativa mea, dar el a acceptat-o cu plăcere. Am stat mult de vorbă. Era obosit și dezamăgit de toate câte se întâmplă în R. Moldova”, își amintește doamna Ana Bejan.

Ai noștri tineri

La început cam timid, dar când a văzut că trezește interes, și-a făcut curaj exprimându-și părerea despre unele articole de-ale editorialistului Constantin Tănase. Mihai Halupneac, elev la Liceul Teoretic „Petru Rareș”, a fost impresionat de articolul „Patria fără patrioți?”. L-a marcat anume fragmentul, care, după părerea lui, este actual: „La drept vorbind, azi nimeni nu iubește acest stat, cu excepția poate, a înalților demnitari și a hoților de toate gradele și culorile, care au ceva din această iubire de patrie. Cetățeanul simplu n-are de ce iubi acest stat și respectiva atitudine se formează, cum se spune, de pe băncile școlii. Cu toate că se mai fac unele eforturi, școala de azi din R. Moldova nu mai este o instituție de educație. În primul rând, ea nu știe clar ce fel de dragoste de țară și față de care țară trebuie să educe la copii” (2001). Uimitor, dar acest tânăr, de numai 17 ani, a înțeles că școala ar trebui să fie clară în educația dragostei față de neamul românesc.

Un alt tânăr, tot de 17 ani, Vladislav Bantuș, elev la Liceul Teoretic „Petru Rareș”, a vorbit despre faptul că „Școala noastră produce două feluri de cetățeni, în egală măsură, străini de acest stat, ba mai mult, chiar porniți împotriva lui. Să nu ne facem iluzii, să nu ne autoamăgim. În acești ani instituțiile statului – inclusiv școala – dar, poate, în primul rând școala – nu s-a achitat de principala sarcină ideologică care stă în fața oricărui stat: să crească și să educe cetățeni loiali față de stat și valorile lui (2001)”. Tânărul, curajos și cu gândire critică sănătoasă, a conchis că nu doar școala e vinovată, ci mai degrabă politicienii, care mint, sunt corupți, una spun și alta fac. În încheiere, tânărul sorocean a spus că drama acestui stat nu e numai sărăcia, hoția, demagogia și politicianismul, ci generația tânără „globalizată” lipsită de sentimentul patriotismului.

Marele copac

„A trecut un an de când jurnalistului, patriotului, omului de litere Constantin Tănase îi simțim lipsa fizică. De aceea brandul semnăturii sale CT, lăsat peste atâtea articole publicistice, și altele încă nepublicate, a căror mesaj este mereu actual, mă motivează să vorbesc de el doar la prezent. Aceasta a fost și convingerea mea, la masa de sublimă amintire, într-o minune de Biserică „Sf. Martiri Brâncoveni” din Soroca, al cărei slujitor este părintele Sorin. Preotul s-a rugat pentru liniștea maestrului, cum a știut mai bine. Într-o zi de sâmbătă, mai multe inimi calde și sincere au însoțit-o pe Alexandra Tănase, cea care i-a purtat cu mândrie numele și-l mai poartă. Și inimile, și privirile acestor oameni s-au unit într-o singură rugăciune pe care i-am spus-o în acest lăcaș sfânt: „La umbra marilor copaci nu crește iarba”, a menționat Silvia Strătilă, profesoară de limba română.


Costică

Sora jurnalistului Vera Tănase-Patrașcu, care a venit cu multă căldură la Soroca pentru a-i vedea prietenii lui Constantin (Costică-i zicea) relatează: „Tot ce a făcut Costică în timpul vieții, pentru mine și pentru alții, am înțeles abia când l-am văzut pe patul de spital. Înainte de asta vorbisem la telefon, avea vocea obosită și a spus că nu se simte prea bine. A doua zi, când l-am văzut schimbat, am înțeles că e greu, dar nu imposibil de recuperat. Credea că va scăpa, că va doborî boala, dar moartea l-a biruit. Și l-a luat. La ultima întâlnire a spus că a iubit și iubește pământul românesc, că este mai întâi român, apoi ziarist. În acea discuție, la spital, a zis: „Să mă ierte cei pe care poate i-am supărat, dar vreau să știe că am făcut-o cu mare dragoste pentru oameni”.

A avut dreptate

Alexandra Tănase, soția jurnalistului, a mulțumit preotului paroh Sorin, doamnei Ana Bejan pentru organizarea evenimentului. „Anul, care a trecut, a fost greu, anul despărțirii de un om pe care l-a știut alături 45 de ani. I-am recitit cărțile, un pic altfel, căci cel care le-a scris mă privea de sus, atent, critic, ironic. Mi-am dat seama câtă dreptate a avut: aici, în R. Moldova, nimic nu se schimbă – eternitatea ne este asigurată – am împietrit în secolul al XX-lea. A fost român totdeauna, și-a avut identitatea și i-a citit, destul de timpuriu pe Bacovia, Coșbuc, Sadoveanu. A citit Biblia, nu o singură dată, avea puse multe fișe, însemne ale ideilor biblice ce-l interesau. A fost dezamăgit de unele evenimente și de unii oameni, însă a fost și fericit că a putut să transmită, zilnic, în scris, ideile, opiniile, analizele, atitudinile față de acestea pentru cititori, societatea civilă, oameni în genere”.

Despre Constantin Tănase ca jurnalist, bun român și scriitor de primă mărime au mai vorbit Victor Cobăsneanu, Pavel Gâscă, Iurie Tănase, Antonina Hibovschi, Anatol Șapovalov și Nina Neculce.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *