Astăzi 24 Septembrie 2018, Luni - Ultima actualizare la 23 Septembrie 2018
Abonamente

Constantin Tănase 10 August 2015, ora 09:21    Din editia print

Marime Font

Am fost și sunt ziarist

Ceea ce veți citi în continuare nu e nici un tratat de jurnalism – didactica jurnalismului e un domeniu aparte în care nu mă pricep – și nici un tratat de „ars poetica”, cu referire la jurnalism, adică un fel de carte despre meșteșugul jurnalismului, ca să mă exprim în stilul bătrânului C. Conachi, autorul „Meșteșugului stihuirii românești”. 

 
 
 

Ceea ce veți citi în continuare e un simplu editorial, dar unul mai desfășurat, cu unele note, abateri lirice și nelirice, evocări ale unor persoane și situații.

Doresc să avertizez cititorul, din capul locului, că acest editorial se deosebește nu numai ca volum de ceea ce noi suntem obișnuiți să credem ce este un editorial, adică un articol de ziar care exprimă părerea conducerii unei publicații față de o problemă actuală importantă. Situația are două explicații.



Prima, se referă la volumul editorialului. Inițial pornisem să scriu o carte, una serioasă și voluminoasă, cu multe exemplificări, în care să „încapă” tot ce știu ei și ce cred despre jurnalism. M-am oprit însă la timp, printr-o eroică și disperată apăsare pe DELETE, expediind astfel în nicăieri câteva sute de pagini.

De ce am făcut-o? Fiindcă azi nimeni nu mai citește cărți groase. Azi toată lumea e grăbită și toate lucrurile se fac în mare viteză. Se citește la repezeală, se lucrează la repezeală. Iată de ce, mi s-a părut mai acceptabilă o variantă mai „comercială”, „simplificată” care ar avea șanse să fie citită, măcar până la jumătate.

A doua explicație se referă la statistica editorialului. Am fost întotdeauna un om liber – un coleg de breaslă mi-a zis că sunt „anarhist”. Ca om liber ce am fost și sunt am ignorat cu bună știință rigorile clasice ale genului. În una din cărțile mele explicam în felul următor această libertate: nu sunt nici „analist politic”, nici „editorialist”, cum mă numesc unii. Am fost și sunt ziarist, un ziarist de croială veche, prizonierul armoniilor interne ale Logosului. De aceea, mai anin câte o floare de cireș într-o virgulă, mai dau drumul unui cal să pască iarbă verde la poalele unui alineat, mai pun sub o propoziție câte o potârniche să clocească tăceri de aur…

Fragment din cartea „Groapa cu lei”, 2014
 

Un articol de: Constantin Tănase
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 23 Septembrie 2018, ora: 15:40

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud: „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial”

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud:  „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial” Din editia print

Pentru a afla opinia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind eventuala recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Ucraina, TIMPUL a discutat cu Preasfințitul Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei, fost secretar al Sfântului Sinod al BOR.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul