Editorial

Am găsit răspunsul!

Aceasta este întrebarea pe care am adresat-o prietenilor mei de pe Facebook care a avut un efect fără precedent pe contul meu. Peste 200 de comentarii, care erau pentru DA, care pentru NU, toți certându-se între ei. Deodată, cei care aveau aceeași cauză – UNIREA – s-au divizat inexplicabil.

Toată lumea era curioasă eu ce părere am, deși tocmai de asta întrebam, ca să-mi pot formula o opinie. Cei cu NU, acuzau, pe bună dreptate, organizatorii de intenții ascunse: viitor partid politic, ascunderea cauzei unirii cerută de majoritatea protestatarilor de până acuma, prieteniile cu extremiștii ruși. Cei cu DA spuneau, și ei pe bună dreptate, că o guvernare coruptă și impotentă cum este aceasta trebuie dată jos, justiția trebuie să treacă Prutul și poporul trebuie să-și facă dreptate cu forțele proprii. Mai știu, de asemenea, că de-a lungul celor 25 de ani de istorie a Republicii Moldova doar forțele proromânești au fost capabile să facă proteste masive.

Postarea mea a trecut de cercul unioniștilor care își exprimau opinia și a fost speculată în scopuri ideologice de propaganda celor două tabere.

Unioniștii, împotriva participării la protestul din 6 septembrie – au titrat rapid site-urile afiliate lui Plahotniuc: opinia unora dintre comentatori au fost copiate selectiv și gata știrea. De altfel, funcționează în asemenea hal această propagandă că de multe ori devine grețoasă: au 80% din posturile TV, radio și ziare, au zeci de site-uri, au toți bloggeri, de ajungi să vezi situații hilare de-a dreptul.

Mai slabă la nivel de propagandă, dar tot folosind minciuna, a lucrat și tabăra protestatarilor: mi-a fost dat să văd o poză cu mine cuplată cu o declarație scoasă din context a Monicăi Macovei, care îndemna oamenii să iasă în stradă pe 6 septembrie.

AM UN EXCES DE SINCERITATE ȘI DEȘI, DE OBICEI, NU DAU SFATURI PUBLICE, DE DATA ASTA FAC O EXCEPȚIE:

Trebuie să ne urmărim interesul, trebuie să câștigăm, trebuie să facem UNIREA. Protestele acestui an sunt în primul rând ale poporului, majoritar unionist, și ele trebuie să-și producă efectele. Cunosc foarte bine oligarhii care conduc Republica Moldova. Sunt niște scârbe care nu vor Unirea, nu vor România, nu vor binele pentru oameni pentru că asta înseamnă că vor înfunda pușcăria. Îi urăsc și la nivel personal, pentru că m-au expulzat fiindcă îi criticam.

Iar Platforma DA este formată în mare parte din același aluat de politicieni cu fundul în două luntri. Nu proruși, cum îi portretizează propagandiștii plătiți, nici proromâni, doar pro-ei, care doresc să ajungă la putere și să facă exact la fel, doar să fure pentru alți oligarhi. Ne-au propus de la început nouă, organizațiilor unioniste, să ne alăturăm lor. Nu am făcut-o pentru că nu au acceptat să pună printre obiective și pe cel al UNIRII. La mitingurile din mai când mulțimea striga UNIRE, ei încercau să-i acopere strigând la microfon UNIRE, MOLDOVENI. S-au cocoțat pe valul provocat de nemulțumirile oamenilor și caută să se lanseze în politică.

Deci, sfatul meu:

Cei care nu vreți să mergeți, nu mergeți! Un nucleu puternic cum e cel unionist se va simți, nu vor mai fi 20 000 de unioniști, vor fi numai 15 000 din total, și asta contează. Mai ales că organizațiile nu participă organizat, va fi mai mult decât vizibil la nivel de putere a manifestației.
Cei care vă gândiți să mergeți: mergeți! să știți că aveți în jurul vostru o majoritate care vrea Unirea. Și pentru asta trebuie să vă manifestați, să se vadă acest lucru. E dreptul nostru de a ne manifesta și să ne apărăm ca nimeni să nu ne fure protestele.

FIȚI VIZIBILI

Luați un steag pe care să scrieți Unire. Puneți pe un banner. Scrieți-vă pe față!

Țineți sus steagul tot mitingul, până nu mai puteți de durerea mâinilor. Și mergeți în fața scenei. Mergeți în fața camerelor de filmat. Scandați întruna când e liniște: U-NI-RE.

ȚIPAȚI

Dacă vi se închide gura, dacă vor să vă dea jos steagul, dacă vor să vă cenzureze. Țipați cât puteți de tare, nu dați steagul din mâini, nu vă lăsați duși. Dacă atrageți atenția celor din jur, cenzura se va opri și vă va lăsa în pace. Țineți minte permanent: unioniștii reprezintă majoritatea la protestele din PMAN.

Nu au cum să vă interzică. De fapt tot numărul de oameni mare nu este un merit al celor care au luat autorizația și vorbesc la microfon (Platforma DA), ci al instrumentului de comunicare în masă (Jurnal TV, singurul cu mesaj antiguvernamental). Așa-zișii organizatori nu au nici măcar structură juridică și nici mai mult de 10 oameni de ordine. NU au forța să impună mii de oameni, așa că nu mai trăiți cu impresia că pot controla mii de oameni doar cu microfonul.

Așa că, dacă mergeți: Mergeți în fața scenei. Băgați-vă în fața camerelor, la interviuri. Strigați UNIRE. Țineți steagul sus.

În loc de concluzie…

Noi trebuie să ne urmărim numai și numai propriul interes, unul legitim și sfânt: înfăptuirea Unirii. Grupurile fără lideri, dezorganizate în aparență, dar care se comportă la fel, și adoptă același set de conduită în timpul manifestațiilor și în public (îmbrăcăminte, scandări, argumentare în cadrul discuțiilor) sunt o forță de neînvins pentru că nu pot fi decapitate.

Nimic nou nu se va întâmpla după 6 septembrie. Guvernul nu va fi dat jos. Platforma DA nu va deveni unionistă. Dar ambii se vor teme și mai tare de UNIRE, singura forță care poate face dreptate și adevăr în Republica Moldova

În urma acestui articol, bineînțeles că propagandiștii se vor grăbi să trunchieze ce am scris. Nu contează, eu nu candidez nicăieri, deci nu mă afectează. Dar ce e important e ca acest text să ajungă la toți ai noștri, din cele patru colțuri.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *