Aseară m-am visat lider de partid democratic şi european care gândea la alegerile locale. Şi tot gândindu-mă, la un moment dat, mi-a trecut prin cap ideea desfăşurării unei campanii electorale deosebite şi cu folos pentru întreaga mea R. Moldova.
Iar ideea este următoarea: ţinând cont de actuala conjunctură concurenţială care se developează în anticiparea votului pentru primarul general al capitalei; luând în calcul ipoteza că nu capitala trebuie cucerită pentru a fi europenizată, ci localităţile rurale şi orăşeneşti moldoveneşti, găgăuze, ucrainene, bulgăreşti şi ruseşti care au nevoie ca de aer de un mobilizator imbold de prosperitate; anticipând stringenţa vitală de a avea în toate satele şi oraşele primari şi consilii care să nu fure investiţiile europene sau americane, ci să le folosească în scopul general proeuropean al partidului; fără a uita că pentru postul de primar general nu merită să-ţi compromiţi forţele necesare atingerii obiectivului cu câştig de perspectivă; conştientizând faptul că, odată cu integrarea RM în UE, tot acolo se va integra şi Chişinăul - eu şi partidul meu vom declanşa o bătălie originală şi inteligentă pentru a obţine o majoritate absolută în Consiliul municipal al capitalei şi pentru postul de preşedinte al acestui consiliu. Or, în alte condiţii şi cu alte tactici, s-ar putea întâmpla ca, luând capitala, să pierzi toată ţara. Vorba liderilor din AIE: „Prietenii ştiu de ce”.
|
Astăzi se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanţi poeţi din istoria României. Fotografiile cu el pot fi numărate pe degetele unei singure mâini.
( ) Citeşte tot articolulSfinţii Cuvioşi Pavel Tebeul şi Ioan Colibaşu sunt pomeniţi în Biserica Ortodoxă la 15 ianuarie, transmite realitatea.ro. Sfântul Pavel a trăit în timpul împăraţilor romani Deciu (250-253) şi Valerian (253-260), prigonitori ai creştinilor.
( ) Citeşte tot articolulVineri, 15 ianuarie, vremea va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică scăzută. Vântul va sufla din nord-vest, de la slab până la moderat.
( ) Citeşte tot articolulBerbec Orice aspect al sănătății care te îngrijorează poate fi remediat ușor, mai ales dacă ai grijă de ține și tratezi preventiv. Din punct de vedere financiar poți realiza un progres, iar asta te poate mulțumi.
( ) Citeşte tot articolulPreședintele Maia Sandu va întreprinde o vizită de lucru la Bruxelles în perioada 18-19 ianuarie. Acolo se va întâlni cu mai mulți oficiali europeni.
( ) Citeşte tot articolulEste un spectacol despre acceptarea istoriei, o istorie pe care mulți vor s-o șteargă cu radiera, de parca nu ar fi existat. Momentul în care acceptăm ceea ce a fost și cine suntem, este momentul în care începe vindecarea noastră. Spectacolul descrie existența unor oameni...
( ) Citeşte tot articolulInstanța supremă din Coreea de Sud a menținut o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru fostul președinte Park Geun-hye, pentru implicarea sa într-un vast scandal de corupție care a dus și la înlăturarea ei din funcție, informează BBC. Park a fost condamnată...
( ) Citeşte tot articolulFructele uscate sunt ideale ca gustare, dar cât sunt ele de sănătoase, când ar trebui să le evităm și cum pot înlocui fructele proaspete? Auzim deseori că este foarte important să mâncăm fructe și legume, iar în acest context o să vorbim despre fructele...
( ) Citeşte tot articolulCare sunt cele mai bune și cele mai rele predicții ale zodiacului pentru iarna pentru cele 12 semne ale zodiacului? Ce va aduce această iarnă pentru semnele de foc (Berbec, Leu, Săgetător), pentru cele de pământ (Taur, Fecioară, Capricorn), pentru cele de aer (Gemeni, Balanță,...
( ) Citeşte tot articolul