Astăzi 26 Aprilie 2018, Joi - Ultima actualizare la ora 14:21
Abonamente

Actualitate 6 Decembrie 2017, ora 12:11

Amăgeau oamenii și le cereau 500 euro pentru a obține permise de conducere. Acum riscă 6 ani de închisoare

Marime Font

a

 
 
 

Doi bărbați din raionul Rîșcani au ajuns în vizorul oamenilor legii, după ce au fost denunțați în mod repetat la DGT Nord a CNA. Aceștia sunt vizați în două dosare penale pornite pe trafic de influență exprimat prin extorcare de mijloace bănești ce nu li se cuvin pentru eliberarea permiselor de conducere.

Potrivit celor doi denunțători, suspecții ar fi pretins și primit de la ei câte 500 de euro, susținând că pot influența membrii Comisiei de examinare din cadrul Secției Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din orașul Edineț, în vederea susținerii cu succes a examenelor și eliberării permisului de conducere de categoria „B".

Urmare a acumulării materialului probator, cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore de către ofițerii și procurorii anticorupție. Cele două cauze penale, conexate ulterior într-una singură, au fost pornite în temeiul art. 326 alin. (2) lit. b) Cod Penal al Republicii Moldova. Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă până la 6 ani de închisoare.



În prezent, sub conducerea Serviciului Nord al Procuraturii Anticorupție, se întreprind acțiuni de documentare a activității infracționale a bănuiților.

 

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Frumusețe 26 Aprilie 2018, ora: 09:10

De ce să-ţi speli părul cu bicarbonat de sodiu

De ce să-ţi speli părul cu bicarbonat de sodiu

Tot mai multe femei se plâng de produsele pentru îngrijirea părului pe motiv că nu ar fi foarte eficiente. Pentru a redă strălucirea şi volumul podoabei capilare, e nevoie de un singur condiment: bicarbonat de sodiu. 

( ) Citeşte tot articolul


Opinii & Editoriale 26 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

„Dă-te jos ca să credem!”

Iisus, știm bine, a fost ispitit de diavol în pustie. Diavolul a încercat să găsească o slăbiciune a firii umane a lui Iisus prin trei tentații colosale, greu de trecut de noi: mâncare, slavă, putere.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 25 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Primăria la bătaie

Scriam, cu două săptămâni în urmă, că nu știu ce vor vota locuitorii Chișinăului. Cele mai vehiculate nume nu sunt de mare încredere, pe de o parte, pe de alta, avem de-a face cu o bătălie între partide.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 25 Aprilie 2018, de Răzvan Munteanu

Quo vadis, Siria?

Criza din Siria nu mai este demult doar o criză regională a Orientului Mijlociu, ci una globală, care poate afecta securitatea internațională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 23 Aprilie 2018, de Constantin Tănase

Nopțile Moldovei suverane

(Pastel politic, compus din mai multe părți despărțite noaptea de Găinușa cerească).

() Citeşte tot articolul

Editorial 19 Aprilie 2018, de Constantin Tănase

„Un leu pentru Mitea”

Am intrat în iarnă și, de aici înainte, cât mai este până la primăvară?  

() Citeşte tot articolul

Editorial 19 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Luna mai - primăvara literaturii

Luna mai e în fiecare an o lună a marilor festivaluri literare. În București are loc a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie, unde nu au lipsit și nu vor lipsi poeții basarabeni, mulțumită Muzeului Național al Literaturii Române și celorlalți organizatori. Festivaluri vor fi...

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Când ne vom u(r)ni?

Discursurile despre unire sunt atât de multe și de diferite încât, dacă s-ar aduna textele scrise, am bate folclorul despre strigoi și vrăjitoare. Vorbim de reunire ca de ceva despre care bănuim că este, dar nu știm cum arată. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Găștile urii

Postam cu câțiva ani în urmă câteva gânduri pe o rețea de socializare. Revenind acum la notele de atunci, m-am gândit să le reiau și să le dezvolt, ca să înțelegem că lucrurile sunt întotdeauna mai complexe decât par la o primă vedere. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Aprilie 2018, de George Simion

Cum evităm înfrângerea la primăria Chișinăului pe modelul Maia Sandu?

Cartoful fierbinte al alegerilor pentru Primăria Chișinău a fost ca o grenadă dată în spațiul închis pentru majoritatea forțelor politice din R. Moldova. Și nu doar politice… Nici noi, unioniștii, nu aveam nevoie de aceste alegeri acum, în Anul Centenarului. 

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Primăvara primarilor

E trist sau vesel să ne pregătim de Paști în plină campanie electorală?

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 10 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Ferdinand – o poveste cu o singură pată

„Ferdinand” e o poveste perfectă pentru sărbătorile care se apropie. Fiind vorba de un film de animație 3D, din 2017, e recomandabil, în primul rând, copiilor. Animația, în regia lui Carlos Saldanha, a fost realizată după o carte pentru copii „Povestea lui Ferdinand”,...

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 9 Aprilie 2018, de Răzvan Munteanu

SUA vs. Rusia: Resetarea relațiilor sau escaladarea tensiunilor globale

Oficialii de la Moscova și Washington au confirmat în această săptămână, înainte de Paște, invitația președintelui SUA, Donald Trump, de a se întâlni la Casa Albă cu omologul său rus, Vladimir Putin.

() Citeşte tot articolul

 

 



Cele mai citite articole Timpul.md