Internațional

Ambasadorul rus la NATO, Dmitri Rogozin îl face nazist pe Traian Băsescu

”Unul dintre motivele pentru care ideile naziste încă există în Europa este faptul că în unele țări sunt propagate de politicieni. În fostele republici baltice nazismul este aproape lăudat de liderii lor. Recent, președintele României, Traian Băsescu, a spus că în 1941 ar fi ordonat și el armatei să se alăture Germaniei naziste, așa cum au făcut-o conducătorii României de atunci. În unele țări europene, există politicieni ce ocupă un loc important care vorbesc în mod deschis despre ideile naziste. Nu e ciudat că oamenii simpli iau aceste idei ca un ghid pentru acțiunile lor”, a afirmat Dmitri Rogozin.

Declarațiile lui Băsescu

Traian Băsescu a declarat recent că ar fi procedat la fel ca mareșalul Ion Antonescu, care, în 1941, a dat ordin ca soldații români să treacă Prutul pentru a elibera Basarabia de sub ocupația URSS. ”Da, pentru că aveam un aliat şi aveam de recuperat un teritoriu. Dacă aveam condiţiile de atunci probabil că aş fi făcut-o”, a afirmat șeful statului.

De asemenea, președintele Traian Băsescu l-a acuzat pe Regele Mihai că a trădat interesul național atunci când a abdicat, afirmând că acesta a fost ”slugă la ruși. ”Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare al interesului naţional al României, abdicarea. Din partea Regelui, ăsta e punctul meu de vedere. Trebuie să recunoaştem că noi încă nu ne aşezăm corect valorile, de exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie Antonescu rămâne responsabil de holocaustul împotriva evreilor şi ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci, ăsta era doar prim-ministru. Unora le dăm averile, iar pe alţii îi considerăm criminali de război, şeful de stat şi primul ministru doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm de toate păcatele?”, spunea Traian Băsescu.

Reacția Moscovei

Afirmațiile Traian Băsescu au provocat nemulțumire la Moscova. Nu doar Dmitri Rogozin l-a criticat pe președintele român. La fel a făcut-o și un reprezentant al Ministerului rus de Externe. ”O astfel de declaraţie a preşedintelui român este cu atât mai tristă pentru că intervine la 70 de ani de la Războiul pentru Apărarea Patriei, în care şi-au pierdut viaţa 27 de milioane de ruşi. O astfel de declaraţie nu poate fi justificată nici de circumstanţe actuale de politică internă, nici pusă pe seama întrebărilor provocatoare ale jurnaliştilor. Este absolut evident că o astfel de bravadă neruşinată, care justifică agresiunea fascistă şi profanează memoria milioanelor de victime ale nazismului, este inadmisibilă şi merită o reacţie adecvată din partea Europei civilizate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukaşevici.

Totodată, președintele rus Dmitri Medvedev l-ar fi criticat pe Traian Băsescu în timpul summitului Rusia-NATO. ”Dmitri Anatolevici Medvedev l-a atacat dur pe românul Băsescu pentru afirmaţiile sale revoltătoare privind 1941. Mă bucur că preşedintele m-a susţinut în această privinţă. Nu l-am auzit niciodată pe preşedinte vorbind atât de dur”, a declarat un înalt oficial rus, citat de Moskovsky Komsomoleţ.

Sursa: e-politic.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *