Un tânăr moldovean este cercetat penal pentru comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism pe Aeroportul Internațional Chișinău. Moldoveanul a fost reținut de către polițiștii de frontieră ieri, 13 septembrie curent, în urma amenințării cu deflagrație în aeroport.
În jurul orei 11:00, la biroul de informații din incinta Aeroportului s-a apropiat o persoană necunoscută, care a relatat că revenise de curând din Republica Cecenia și ar solicita o întrevedere cu Administrația Aeroportului Internațional Chișinău. Fiind întrebat despre scopul solicitării, bărbatul nu a putut oferi un răspuns clar, dar a venit cu amenințări că în cazul nesatisfacerii doleanței va exploda Aeroportul. În aceste condiții, persoana dată a fost reținută pentru clarificarea situației.
Urmare a cercetărilor, s-a aflat că bărbatul de 23 de ani este cetățean al Republicii Moldova, domiciliat în raionul Ștefan Vodă, care anterior a fost condamnat pentru huliganism. Mai mult, acesta se află la evidența Dispensarului Narcologic Republican.
Pentru fapta sa, tânărul a fost reținut pentru 72 ore, iar în conformitate cu art. 281 CP al RM pentru „comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism” , riscă închisoare de până la 2 ani.
Cazul este cercetat în continuare de către ofițerii de urmărire penală din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău.
Timpul.md
|
Republica Moldova a primit încă un lot de 48000 de doze de vaccin prin intermediul platformei COVAX.
( ) Citeşte tot articolulPentru mine, partea tristă a sărbătorilor naţionale constă în aceea, că mulţi, prea mulţi moldoveni, nu vor fi acasă pe 27 şi 31 august.
( ) Citeşte tot articolulFC Barcelona a câştigat ediţia 2020-2021 a Cupei Spaniei la fotbal, după ce a surclasat-o pe Athletic Bilbao cu scorul de 4-0, sâmbătă seara, în finala desfăşurată pe Estadio de La Cartuja din Sevilla.
( ) Citeşte tot articolulMedici apropiaţi ai lui Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare în Rusia, au cerut sâmbătă să li se permită să-l vadă pe disidentul rus, temându-se că acesta ar putea suferi un atac cardiac ''în orice minut'', transmite AFP.
( ) Citeşte tot articolulMărturiile secretarei lui Hitler. Ce gândea Führerul despre aliații săi: la Antonescu „admira caracterul corect care contrasta cu cel al compatrioților săi“. Pentru Mussolini manifesta „simpatie”, iar față de Franco – „dezamăgire și...
( ) Citeşte tot articolul