Ana Guțu: „Unirea este de genul feminin”

publicat în Actualitate pe 8 Martie 2018, 08:29

Președinta Organizației de Femei a PUN consideră că doar miopii nu înțeleg că parlamentarele din toamnă vor fi despre Unire. 

Sute de unioniste din R. Moldova au constituit, pe 4 martie, Organizaţia de Femei a Partidului Unităţii Naţionale (OFEM PUN), al cărei preşedintă a fost aleasă Ana Guţu. Doctor în filologie romanică, profesor universitar şi membru onorific pe viață al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, ea este și fondatoarea partidului unionist Dreapta, care, din iunie 2017, și-a schimbat denumirea în PUN. În prezent, Ana Guțu este prim-vicepreședinte al acestui partid. În cadrul unui interviu pentru TIMPUL, am discutat cu ea despre scopul noii organizații și despre cum e să faci politică în R. Moldova, având în spate o bogată carieră didactică.

- Dnă Guțu, care, în opinia dvs. este rolul femeilor în societate și în politică?
- Mai întâi a fost femeia. Am parafrazat celebra sintagmă din Evanghelia după Ioan, deoarece Femeia a fost sursa vieții pe pământ. Femeia mamă, soție, bunică – astea sunt imaginile care ne apar imediat în minte, când invocăm rolul femeii în societatea modernă. Însă trebuie să recunoaștem că femeia a marcat istoria civilizațiilor moderne, asumându-și importante roluri sociale și politice, demonstrând curaj revoluționar și o înțelepciune deosebită. Jeanne d’Arc, faimoasă martiră a Franței, a ridicat mii de ostași francezi pentru a obține victorie în războiul de 100 de ani cu Marea Britanie. Charlotte Corday l-a asasinat pe Marat, simbolul terorii revoluției franceze. Golda Meyer, în 1948, a colectat fonduri de la evreii din SUA și a făcut posibilă crearea statului Israel. Eva Perron a fost sindicalistă și luptătoare pentru dreptul de vot al femeilor în Argentina.

Femeia a stat și în spatele bărbaților, care au marcat istoria civilizațiilor. Dona Marina, traducătoarea generalului conchistador Juan Cortes, a dat naștere rasei metise în America Latina și, fără multe lupte, a făcut posibilă creștinarea indigenilor de acolo. Madame de Maintenon a administrat afacerile curții regale pe timpul lui Ludovic al XIV-lea în Franța. Madame de Pompadour, fiică de pescar, a devenit metresa lui Ludovic al XV-lea și a condus cu destinul Franței preț de 25 de ani. Cum ar fi fost posibilă opera lui Hugo, fără Juliette Drouet? Iar de n-ar fi existat Camille Claudel, nu am fi admirat azi sculpturile lui Rodin. Toate aceste exemple ne duc cu gândul la Dulcinea del Tobosco, femeia viselor lui Don Quijote, eternul cavaler, luptător cu morile de vânt, în căutarea aventurilor eroice.

Totuși, de-a lungul secolelor, femeilor li s-au impus restricții pentru a accede în unele funcții importante. Lupta pentru drepturile femeilor durează de mai mult de un secol. Franțuzoaicele au obținut dreptul de vot abia acum 72 de ani, chiar dacă istoria parlamentarismului francez este una dintre cele mai bogate în Europa. Politica era o sferă în exclusivitate bărbătească. Nici astăzi nu putem spune că implicarea femeii în politică este o realitate facilă, care nu cauzează nicio problemă. Dimpotrivă, femeile politiciene sunt supuse unor presiuni publice mult mai mari decât bărbații, sunt insultate pe criterii de gen, sunt înjurate, amenințate, ridiculizate. Cel mai des femeile sunt criticate pentru ținutele vestimentare, coafură sau machiaj, dar nicidecum bărbații. Discursul sexist persistă în societățile moderne și nu este deloc ușor să afirmi, în comunicarea publică, o cultură a decenței și a respectului față de femeie. Iată de ce e foarte greu să convingi azi femeile să facă politică.

„Comportamentul politic al femeilor este de o manieră organică”

- Care sunt oamenii care v-au marcat cel mai mult în viață?
- Eu am fost marcată de familia mea, ale cărei învățăminte le-am asimilat încă din copilărie. Și nici școala sovietică, nici universitatea, nu mi-au deformat mentalitatea. Părinții mei, profesori de limbă română și istorie, mi-au asigurat o copilărie doctă, am avut carte românească în casă. De la ei și de la bunici am învățat adevărata istorie și ce înseamnă demnitatea. Bunicul meu de pe linia paternă a refuzat să muncească în colhoz, după ce rușii au rechiziționat pământurile, și a preferat să lucreze la un orfelinat.

- Dar cum și de ce v-ați implicat în politică?

- Implicarea femeilor în politică nu este o decizie ușoară. Odată luată, această decizie, ca și altele din viața unei femei, devine un adevărat stindard, pentru care femeia își dedică toată pasiunea și capacitățile creatoare. Eu am stat departe de politică, fiindcă vocația mea, căreia i-am consacrat 34 de ani de activitate, este profesoratul. Asta am văzut la părinții și tot asta am învățat la universitate. Nu fusesem membru al niciunui partid, impresia mea în această privință fiind stigmatizată de trecutul sovietic și asociată cu totalitarismul, disciplina exagerată și necesitatea de a venera liderul.

În 2008, am intrat în politică pe valul elanului anticomunist. Regimul Voronin reprima libertatea de exprimare și persecuta tot ce e românesc. Recunosc, nu am fost încântată de ceea însemnă funcționarea unui partid politic. Ca să fim sinceri, un partid politic nu este neapărat locul unde meritocrația și profesionalismul sunt la loc de onoare. De multe ori, eram în situația de a lua decizii pe cont propriu, nefiind înțeleasă de conducerea masculină a partidului. Menționez că experiența universitară m-a avantajat în activitățile de comunicare atât cu cetățenii din R. Moldova, cât și în activitatea internațională.

Acum am ferma convingere că activitatea politică nu se construiește pe teren viran, chiar dacă am fost martor la un caz bizar, când un absolvent al universității a aterizat peste noapte în fotoliul de ministru. Această activitate poate avea succes, dacă este îmbrățișată după o anumită experiență profesională, care permite cunoașterea resursei umane în toată diversitatea ei și antrenează procesul decizional în direcția corectă. Politica este arta compromisului pentru binele comun. Iar pentru o femeie, dimensiunea sacrificiului este grefată comportamentului politic de o manieră organică, ba chiar pasională, deoarece femeia nu acceptă jumătățile de măsură.

- Care sunt obiectivele Organizației de Femei a PUN?
- După un proces de consolidare a contingentului unionist feminin și crearea organizațiilor de femei la nivel local, partidul a decis să fondeze OFEM PUN. Obiectivul nostru strategic este realizarea Unirii R. Moldova cu România, iar obiectivele operaționale sunt cele trasate de programul politic al PUN, și anume armonizarea segmentelor economic, normativ, politic, securitar, social, educațional, cultural, cu cele din România. Aceste obiective necesită implicarea plenară a femeilor în activități administrative într-o Românie reunită. Femeile unioniste vor pleda pentru o cotă de reprezentare în proporție de 50%, după tradiția țărilor nordice, unde doamnele participă activ la viața politică a țării.

„R. Moldova este aidoma unui bolnav în comă”

- Cine sunt oamenii care au influențat destinul acestui stat?
- Destinul R. Moldova a fost marcat preponderent de foști nomenclaturiști comuniști și colaboratori ai KGB-ului. Din cauza că aceștia s-au aflat mereu la cârma statului, pe care, în 1991, n-au vrut să-l unească cu România, înțelegând că pot trage beneficii dintr-un fief cvazi-feudal permanentizat în tranziție, actualmente R. Moldova este aidoma unui bolnav în comă, care cerșește mijloace financiare din UE și România.

- Ce părere aveți despre traseismul politic și cât de prezentă este umilința în politica noastră?

- Traseismul politic într-un stat fără valori, onestitate și corectitudine este un fenomen obișnuit. Cel mai periculos traseism însă e trădarea ideii politice. Dacă ești de dreapta, nu poți deveni peste noapte de stânga. Eu am fost dată afară din două partide liberale. Repet – dată afară! Amintesc acest lucru mai ales pentru cei care-mi încriminează că am fost membru al mai multor partide. În 2013, Mihai Ghimpu m-a dat afară din PL, pentru că am gândit altfel decât el. În 2014, un alt bărbat al neamului, Ion Hadârcă, m-a dat afară din PLR, din același motiv. E foarte ușor să dai cu piciorul într-o femeie și s-o blamezi public. Deh, e în spiritul moldoveanului să-i arate muierii cine cântă în casă.

- Ce credeți despre deputații din Parlamentul R. Moldova, care dețin cetățenia română, dar nu recunosc sau nu declară deschis că sunt români?
- Sunt 64 de deputați cu pașapoarte românești în buzunar. Există, deci, o majoritate, care teoretic ar trebui să voteze Unirea. Eu așa aș pune problema: dacă ai ajuns deputat cu pașaport românesc la Chișinău, votează Unirea, altminteri, renunță public la cetățenia română. Pe unii din ei i-am invitat să adere la proiectul Dreapta și să-și asume discursul politic unionist. Nu mi-au răspuns sau mi-au dorit succes... De aceea nu cred în comentarii unioniste pe Facebook. Cred în curaj și determinare, de care un politician trebuie să dea dovadă, când militează pentru un scop. Politicianul unionist este cel care face Unirea acum și fără tăgadă.


„Nu am plecat de bună voie de la ULIM”

- În afara politicii, ce alte subiecte fundamentale credeți că ar trebui să-l preocupe pe un politician?
- Am acum o fermă convingere, că activitatea politică nu se construiește pe teren viran, chiar dacă am fost martor la cazuri bizare, când, spre exemplu, un absolvent al universității a aterizat peste noapte în fotoliul de ministru în R. Moldova. Activitatea politică poate fi una de succes, dacă este îmbrățișată după o anumită experiență și realizare profesională. Conexiunile profesionale permit cunoașterea resursei umane în toată diversitatea ei, antrenează procesul decizional în direcția corectă și întru asigurarea binelui comun. Fiindcă politica este arta compromisului întru binele comun. Așa o înțeleg eu. Iar pentru o femeie dimensiunea sacrificiului este grefată comportamentului politic de o manieră organică, ba chiar pasională, deoarece ea nu acceptă jumătățile de măsură. Dacă a decis să se implice în politică, femeia o face plenar, cu multă dedicație și devotament. Așa m-am dedicat eu învățământului superior și am construit un proiect educațional care a marcat timp de 25 de ani acest sistem în R. Moldova și modernizarea lui.

- De ce ați plecat de la ULIM, unde ați ocupat funcția de prim-vicerector, și unde vă veți continua activitatea didactică?
- Nu am plecat de bună voie. Am fost nevoită să plec, deoarece actualul proprietar al ULIM, fiul defunctului rector, Andrei Galben, a vrut să mă degradeze sub motivul că ar fi supus presiunilor politice atât din tabăra PSRM, cât și din tabăra PD. Am preferat să-mi prezint demisia din toate funcțiile, deoarece țin la numele și demnitatea mea de profesionist. În plus, valoarea intelectuală, pe care am adus-o eu personal ULIM, este mai presus decât o banală moștenire materială, redusă la o clădire din centrul Chișinăului. Cred că tot ce a însemnat calitate, excelență, notorietate la această universitate s-a dus la groapa istoriei odată cu trupul neînsuflețit al celui care a fost Andrei Galben. Concluzia mea, după această experiență interesantă, dar cu final nefericit, este că investițiile private interne în învățământ din R. Moldova sunt sortite eșecului, deoarece statul nu are niciun interes să salveze un proiect educațional în faliment. O spun pe șleau, deoarece știu că ULIM traversează o profundă criză financiară și nu exclud că, din păcate, colapsul total al acestei instituții este inevitabil în viitorul cel mai apropiat, cu actualul leadership și management.

- Ce rol au intelectualii în societatea noastră și ce lecturi le-ați recomanda politicienilor din R. Moldova?
- Am un eseu întreg la acest subiect - libertatea, filosofii și politica. Versiunea prescurtată poate fi citită aici: http://anagutu.net/?page_id=2049. Integritatea este condiţia sine qua none, pe care trebuie să o întrunească cel care vrea să-și spună intelectual. Însă această integritate, în forma sa pură, poate fi conservată doar în afara politicului. Luciditatea și echidistanţa, atât de necesare pentru a genera judecăţi de valoare, rămân intacte în cazul raţionamentelor formulate fără stinghereală, intelectualul-filosof ghidându-se doar de propria experienţă, înţelepciune și intuiţie vizionară. Elanul intelectualului de a interveni în schimbarea lumii, de a o face mai bună prin implicarea sa în politică, este stăvilit de trivialitatea ludică a intrigilor și aranjamentelor de ordin conjunctural. Decizia de a persevera depinde de tipul de temperament, chiar dacă intelectualii de cele mai dese ori sunt melancolici. Realitatea ne confirmă că aceștia nu renunţă la misiunea lor de a schimba lumea și acceptă rolul de consilieri publici sau „din umbră” ai celor care se află la putere.

Spaţiul românesc a dat unevrsalităţii nume notorii de intelectuali, care au descătușat spiritele gânditoare, cel mai impozant fiind Mihai Eminescu - simbolul libertăţii geniului creator, poet, tribun, publicist. Mircea Eliade, Constantin Noica, Titu Maiorescu, Emil Cioran, Bogdan Petriceicu-Hașdeu, Nicolae Iorga, Petre Țuțea sunt alți câţiva intelectuali români de mare valoare, care au contribuit la schimbarea esenţială a lumii pe segmentele de timp în care au trăit și activat. Cu siguranţă, istoriografii viitorului vor repertoria numele intelectualilor români contemporani, care veghează din exteriorul sau interiorul politicului asupra direcţiei corecte de dezvoltare a societăţii.

„Aceste alegeri vor fi despre Unire”

- Ce vă propuneți pentru Anul Centenar 2018?
- Este un an aniversar, în care evocăm faptele eroice de magnitudine istorică ale înaintașilor noștri: Constantin Stere, Vasile Goldiș, Iancu Flonder, cei care, împreună cu alți patrioți, au pus în prim plan interesul național românesc. Totodată, la 100 de ani de la Marea Unire, nu mai putem trăi după legile lui Hitler și Stalin și suntem datori cu o ReUnire. Trebuie să fii miop ca să nu înțelegi că alegerile parlamentare care se apropie vor fi despre Unire. Cine nu înțelege aceasta riscă să fie strivit de roata istoriei.

Dincolo de suita de manifestări culturale, care vor marca anul 2018 pe ambele maluri ale Prutului, trebuie să conștientizăm că Unirea poate fi realizată doar pe căi politice. PUN își dorește o majoritate unionistă în viitorul parlament. O Declarație juridico-politică de Unire cu Țara, votată în legislativ, este scopul suprem al partidului condus de Traian Băsescu.

- Ce semnifică Declarațiile de Unire, semnate de localitățile din R. Moldova?
- Aceste declarații denotă importanța momentului istoric și forța gândirii cetățeanului din satele noastre, lucruri deseori uitate de guvernanți. Eu mă bucur enorm, participând la acest val de semnare a Declarațiilor de Unire. Comunic cu aleșii locali, le transmit textul declarației, dar totuși varietatea de texte ne entuziasmează și mai mult!

Într-o localitate din sud, femeile au semnat primele Declarația. Bărbații, care erau împotrivă, au intervenit apoi, fiindu-le rușine că doamnele sunt mai curajoase decât ei. Iată de ce, la Conferința de constituire a OFEM PUN, semnatarele Declarațiilor au fost aplaudate în picioare. Unirea este de genul feminin. Deci, noi, unionistele, ne asumăm realizarea acestui scop. Așa să ne ajute Dumnezeu!