Astăzi 20 Februarie 2020, Joi - Ultima actualizare la ora 22:49
Abonamente

Actualitate 18 Noiembrie 2017, ora 11:24

Analist: ”Documentarul ”Istoria Moldovei” al lui Igor Dodon, finanțat și realizat de agentura rusească”

Marime Font

În Republica Moldova, la un an de la alegerea lui Igor Dodon în funcția de președinte, a fost lansat primul episod al documentarului ”Istoria Moldovei”, realizat sub patronajul șefului statului.

Filmul, în trei episoade, prezintă versiunea ”socialiștilor” sau a ”moldoveniștilor” privind evoluția istoriei în Moldova, ”o viziune amplă asupra trecutului țării noastre”. Documentarul a fost prezentat zilele trecute, când Dodon a revenit de la Moscova.

”În spatele acestui documentar se ascund scenariile rusești. Filmul a fost finanțat și realizat de agentura rusească. De fapt, vorbim aici despre scenarii de lungă durată, promovate de regimul lui Putin, în cazul R.Moldova, dar cu bătaie lungă împotriva României, țară membră NATO. În opinia mea, nu întâmplător, prima vizită oficială a lui Igor Dodon în Rusia a coincis cu mai multe declarații dure, lansate la adresa României, inclusiv din partea unor oficiali din Federația Rusă”, declară într-un interviu la RFI, politologul moldovean, Oazu Nantoi, director de programe la Institutul de Politici Publice de la Chișinău.

Loading...


”S-a promis că acest film va fi văzut de toți cetățenii R.Moldova, este un serial. Uitați-vă cine a finanțat filmul și care este grupul de creație – agentura rusească. Dacă ne uităm la comportamentul lui Igor Dodon în calitate de candidat la funcția de președinte, dacă ne uităm la comportamentul Partidului Socialiștilor, care este o unealtă a lui Igor Dodon, în pofida faptului că el s-a retras din funcția de președinte, ei încearcă să exploateze acel moldovenism de sorginte stalinistă pentru a consolida relațiile mentale cu spațiul rus. De partea sa, Rusia vine cu ideologia de compatrioți”.

Potrivit lui Nantoi, ”regimul lui Putin încearcă să-l folosească pe Igor Dodon, în calitate de unealtă pentru ca R.Moldova să devină o unealtă împotriva României și a Ucrainei. ”Deci, este o linie strategică, nu neapărat se va realiza acest scenariu, dar oricum Rusia, promovând politici anti-românești, încearcă să reanimeze moldovenismul, în versiunea lui stalinistă. Acest lucru poate fi tratat ironic, dar noi vedem că nu întotdeauna ironia este la locul său, dacă ne amintim de anexarea Crimeei de către ruși, invocând argumente pretins istorice. Trebuie să fim vigilenți, să estimăm riscurile”, consideră Oazu Nantoi.

La lansarea primului episod al filmului ”Istoria Moldovei”, președintele pro-rus, Igor Dodon a menționat că ”documentarul trebuie văzut de către fiecare cetățean, deoarece arată adevărata istorie a țării noastre. Este prima lucrare în care sunt aduse mai multe detalii privind ”Istoria Moldovei”. Ne-am pus ca scop să începem cu cele mai străvechi timpuri, câteva mii de ani înaintea erei noastre. Sper foarte mult că va fi un pas important, pentru ca noi, cetățenii Republicii Moldova, să conștientizăm că avem cu ce ne mândri. Avem istoria noastră, Istoria Moldovei, pe care trebuie să o cunoaștem”, a mai spus șeful statului.

Potrivit autorilor, în timpul apropiat, vor fi ecranizate și celelalte două episoade. Printre realizatorii filmului este și Elena Pahomova, fost redactor-șef al televiziunii de la Tiraspol. În prezent, Pahomova face parte și din Consiliul societății civile de pe lângă președinția Republicii Moldova, fiind șefa Comisiei pentru mass-media și comunicare.
În alt context, solicitat să comenteze și declarațiile recente ale ambasadorului Federației Ruse la București, Valeri Kuzmin privind desfășurarea unui eventual referendum pentru unirea R.Moldova cu România, Oazu Nantoi a spus: ”Ambasadorii nu fac declarații întâmplătoare. De ce tocmai acum a avut loc vizita Patriarhului Kiril la București și de ce tocmai pe 17 noiembrie vine în România Ansamblul Armatei Roșii. Nu înțeleg, de unde această deschidere?”, se întreabă comentatorul de la Chișinău.

Recent, aflat la Suceava, ambasadorul rus, Valeri Kuzmin, a afirmat că România și Republica Moldova pot alege calea referendumului, după modelul din Crimeea, dacă vor unire. "În România, nu de puține ori am auzit care ar fi partea legala sau cum ar trebui să se unească România cu Republica Moldova: în baza dreptului istoric sau cu ajutorul referendumului. (…) Eu v-aș propune să mergeți pe ideea referendumului, ținând cont că o astfel de situație s-a întâmplat în Crimeea", a declarat diplomatul rus.

Sursa: Rfi.ro

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 19:59

Voronin: „Nu cred că Dodon are acum tot așa relații bune cu Putin precum le-a avut la început. Văd că întrevederi bilaterale nu mai au loc”

Voronin: „Nu cred că Dodon are acum tot așa relații bune cu Putin precum le-a avut la început. Văd că întrevederi bilaterale nu mai au loc”

„Nu-mi imaginez ca Dodon să mai rămână președinte pentru încă un mandat... Trebuie să facem tot posiblilul ca să nu mai auzim în R.Moldova de președintele cu numele Dodon”, a declarat V. Voronin pentru Publika.md

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 19:24

Vladislav Gribincea: „Reducerea bugetului instanțelor judecătorești ar însemna implicit constrângeri asupra justiţiei”

Vladislav Gribincea: „Reducerea bugetului instanțelor judecătorești ar însemna implicit constrângeri asupra justiţiei”

Vladislav Gribincea: „Bugetul justiţiei, în Republica Moldova, la momentul actual e de circa 400 de milioane de lei. Acest buget este compus în mare parte din salarii și alte cheltuieli pentru administrarea instanțelor judecătorești. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 18:48

Dodon confirmă că l-a întrebat pe Morari de ce nu-l investighează pe Năstase: „A fost o glumă”

Dodon confirmă că l-a întrebat pe Morari de ce nu-l investighează pe Năstase: „A fost o glumă”

Președintele Igor Dodon afirmă că a glumit atunci când l-a întrebat pe fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, de nu a inițiat o investigație pe numele președintelui Platformei DA, Andrei Năstase.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 18:34

(VIDEO) I-a crăpat răbdarea! Un socialist îi numește hoți pe potențialii parteneri de coaliție

(VIDEO) I-a crăpat răbdarea! Un socialist îi numește hoți pe potențialii parteneri de coaliție

Declarațiile liderului organizației teritoriale Florești a PSRM, Sergiu Groza, despre faptul că membrii PDM sunt „hoți” este o dovadă a faptului că reprezentanții acestei formațiuni nu doresc nici în ruptul capului o coaliție cu democrații, care le este însă...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 18:19

Autoritatea Aeronautică Civilă pretinde că „HiSky” nu are voie să vândă bilete în R. Moldova

Autoritatea Aeronautică Civilă pretinde că „HiSky” nu are voie să vândă bilete în R. Moldova

Consumatorii de servicii avia au de astăzi o nouă alternativă – HiSky. Compania - fondată în R.Moldova, se lansează pe piața locală și regională în baza unui parteneriat cu operatorul român Cobrex Trans, se anunță într-un comunicat expediat de către...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 16:57

Trigon - În premieră cu program nou

Trigon - În premieră cu program nou

 6 martie, Sala Mare, ora 18:00 Ethno Jazz Group TRIGON  Anatol Ștefăneț /violă/

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 16:23

Coronavirusul este o armă provenită din laboratoarele militare?

Coronavirusul este o armă provenită din laboratoarele militare?

Scriitorul american de ficţiune Dean Koontz a prevazut în anul 1981 apariţia unui virus din China, o armă biologică făcută în laboratoarele militare de lângă Whan.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 16:05

În ce stadiu sunt toate AUTOSTRĂZILE planificate spre Moldova

În ce stadiu sunt toate AUTOSTRĂZILE planificate spre Moldova

Trei mari autostrăzi sunt în prezent planificate conform MasterPlanului către Moldova, iar o a patra - Autostrada Nordului - care nu apare în strategia convenită cu Comisia Europeană, a apărut din nou în discursul politicienilor. Toate cele patru proiecte sunt în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 15:55

IOHANIS: Incluziunea minorităţii rome trebuie îndeplinită și în plan economic și social

IOHANIS: Incluziunea minorităţii rome trebuie îndeplinită și în plan economic și social

 Incluziunea minorităţii rome trebuie îndeplinită și în plan economic și social. Rămâne o provocare pentru clasa politică Președintele Klaus Iohannis spune că incluziunea minorității rome trebuie îndeplinită și în plan economic și social,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 15:44

Cazul tinerei, dată jos din microbuz pentru o bancnotă de 200 de lei. Ce amendă a primit

Cazul tinerei, dată jos din microbuz pentru o bancnotă de 200 de lei. Ce amendă a primit

Agenția Națională Transport Auto s-a autosesizat pe marginea reportajului difuzat în presă, cu referire la tânăra care s-a plâns pe rețelele de socializare de atitudinea conducătorului auto de pe ruta municipală nr.120 din Chișinău, care a oprit microbuzul și a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 15:41

5G va asigura mai mult de 10% din conexiunile mobile globale până în 2023

5G va asigura mai mult de 10% din conexiunile mobile globale până în 2023

Până în 2023 vitezele 5G vor fi de 13 ori mai mari decât conexiunea mobilă medie, 66% din populaţia globală (5,3 miliarde de oameni) va avea acces la internet şi vor exista aproape 30 de miliarde de dispozitive/conexiuni, dintre care 45% mobile, arată raportul privind...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 15:28

A.U.R.: O țară în care se închid muzee e o țară fără viitor

A.U.R.: O țară în care se închid muzee e o țară fără viitor

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) îi cheamă pe toți cei cărora le mai pasă de destinul poporului român, de identitatea și patrimoniul său cultural, să protesteze față de iminenta închidere a Muzeului Satului de la Bran.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 15:22

Postul de televiziune 10TV face angajări

Postul de televiziune 10TV face angajări

10TV vrea să-și extindă echipa de știri și este în căutarea de jurnaliști activi, bine informați și creativi.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 14:45

Olivia de Havilland rămâne la 103 ani singura legendă în viaţă a Hollywoodului

Olivia de Havilland rămâne la 103 ani singura legendă în viaţă a Hollywoodului

 Regretatul Kirk Douglas, care a murit la 103 ani, era penultima legendă vie a splendorii de odinioară a Hollywoodului: îi mai supravieţuieşte doar Olivia de Havilland ca reprezentantă a unei epoci de aur care a dispărut de mulţi ani, relatează EFE. Şi deşi Olivia de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 14:40

Turcia elimină vizele pentru cetăţenii mai multor state europene

Turcia elimină vizele pentru cetăţenii mai multor state europene

 Ministerul de Externe de la Ankara a anunţat joi eliminarea vizelor pentru cetăţenii mai multor state din Uniunea Europeană - Austria, Belgia, Olanda, Spania şi Polonia - şi pentru britanici, transmite Reuters. Măsura se aplică din 2 martie celor care doresc să viziteze Turcia...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 14:12

Coreea de Sud anunță primul deces provocat de coronavirus

Coreea de Sud anunță primul deces provocat de coronavirus

Coreea de Sud a anunţat miercuri primul deces din această ţară al unei persoane infectate cu noul coronavirus şi 22 de cazuri noi, numărul total al persoanelor infectate ajungând la 104, informează joi Reuters. Cauza exactă a decesului este în curs de investigare, a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 13:40 de Mihaela Culcinschi

Toți angajații Stației de Irigare Briceni au acționat întreprinderea în judecată

Toți angajații Stației de Irigare Briceni au acționat întreprinderea în judecată

Circa 20 dintre cei 72 de angajați ai Stației de Irigare Briceni și-au primit doar parțial salariile pentru anul 2019. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 13:31

Valerii Klimenko bate alarma în legătură cu un prejudiciu de 4,2 mil. lei cauzat bugetului municipal

Valerii Klimenko bate alarma în legătură cu un prejudiciu de 4,2 mil. lei cauzat bugetului municipal

Bugetul Chișinăului a fost prejudiciat cu 4,2 milioane de lei urmare a abuzurilor consilierului socialist Vasilii Chirtoca. Declarația a fost făcută de Valeri Klimenko, consilier din partea Partidului „ȘOR”, la ședința Consiliului Municipal Chișinău. Acesta a atras atenția...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 13:08

ULTIMA ORĂ / Alertă cu bombă la Veranda Mall: Oamenii sunt evacuați

ULTIMA ORĂ / Alertă cu bombă la Veranda Mall: Oamenii sunt evacuați

Oamenii au fost evacuați din Veranda Mall, din zona Obor, după o alertă cu bombă. Poliția și echipa pirotehnică a SRI se află la fața locului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 12:49

Peste 700 de tone de deşeuri textile, aduse ilegal din Italia, au fost descoperite în două sate din Bihor / FOTO

Peste 700 de tone de deşeuri textile, aduse ilegal din Italia, au fost descoperite în două sate din Bihor / FOTO

Peste 700 de tone de deşeuri importate din Italia au fost descoperite abandonate în două depozite candestine din Vadu Crişului şi Ineu de Criş. Potrivit şefului Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Bihor, Mihai Togor, este vorba despre "deşeuri nepericuloase de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 12:41

Sfaturi și soluții pentru îngrijirea mâinilor uscate

Sfaturi și soluții pentru îngrijirea mâinilor uscate

Deși nu este o afecțiune periculoasă, poate fi una foarte iritantă. În cele mai multe cazuri, mâinile uscate sunt cauzate de condițiile de mediu. Vremea, de exemplu, poate usca mâinile. Spălarea frecventă a mâinilor, expunerea la substanțe chimice și anumite...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 12:36

Supa ANTIBIOTIC care te scapă de răceală

Supa ANTIBIOTIC care te scapă de răceală

Considerat unul dintre cele mai puternice alimente sănătoase cu acțiune detoxifiantă, usturoiul este un adevărat aliat al sănătății tale. Cu usturoi poți face o supă care îți susține imunitatea și reglează tranzitul intestinal.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 20 Februarie 2020, ora: 12:00 de Iurie Colesnic

(În culisele istoriei) PRIMUL MINISTRU DE EXTERNE AL REPUBLICII MOLDOVENEŞTI

(În culisele istoriei) PRIMUL MINISTRU DE EXTERNE AL REPUBLICII MOLDOVENEŞTI Din editia print

Părintele naţionalismului din Basarabia e considerat Ion Pelivan.  

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 11:46

Proteste în toată țara. Membrii și simpatizanții Partidului „ȘOR” cer majorarea pensiilor

Proteste în toată țara. Membrii și simpatizanții Partidului „ȘOR” cer majorarea pensiilor

Peste șase mii de persoane au protestat în această dimineață împotriva guvernării socialiste criticând atitudinea acesteia în contextul ajustării pensiilor, pe care oamenii le califică drept antisociale. Acțiunile de protest, desfășurate în toate orașele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 11:46

40% din posesorii de autovehicule nu achită taxa rutieră și respectiv nu efectuează revizia tehnică a unității de transport

40% din posesorii de autovehicule nu achită taxa rutieră și respectiv nu efectuează revizia tehnică a unității de transport

Ratările Bugetelor locale de la evaziunea fiscală a posesorilor de automobile în anul 2020 vor fi de circa 500 milioane lei. Astfel, Primăriile și autoritățile raionale vor aloca pentru întreținerea și reparația drumurilor locale 750 milioane lei în loc de 1,2 miliarde...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2020, ora: 11:44

Doi prieteni de pahar s-au luat la bătaie cu ciocanul și cuțitul, la OCNIȚA. Unul mort, altul reținut

Doi prieteni de pahar s-au luat la bătaie cu ciocanul și cuțitul, la OCNIȚA. Unul mort, altul reținut

Un tânăr a ajuns pe mâna poliției, după ce și-a ucis colegul de pahar. Crima a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 22:00, în orașul Ocnița. Potrivit poliției locale, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 46 de ani. Acesta a fost ucis...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)