Artă

Analiza artistică a sculpturii „Cauza naţională”

Adrian Păunescu: „Cauza naţională merită totul, inclusiv lupta pentru prosperitatea naţională.”

În continuă luptă pentru prosperitatea naţională, asistăm la un proces îndelungat de consolidare treptată a neamului românesc. Fiecare cetăţean român, dotat cu demnitate naţională, deja vizualizează împlinirea destinului în care crede cu fermitate: unificarea celor două maluri. Artistul foloseşte expresii profunde cu caracter incontestabil naţional. La baza compoziţiei sculpturale numită „Cauza naţională”, a bătut un cep ce întăreşte cele două laturi ale lucrării, simbolizând elementul primordial existent la originea neamului, legătură strânsă dintre toţi românii. Roşul sugestiv din fisură de pe centru, probabil, e Prutul. Elementul ornamentării tradiţionale populare pe lateral ne indică realitatea că avem aceeaşi cultură, acelaşi port şi valori. Mărul din partea superioară a compoziţiei sculpturale are o încărcătură simbolică aparte şi reflectă bunăstarea, fertilitatea şi prosperitatea.

„(…) Cauza naţională merită absolut totul, inclusiv înţelegerea justă a cauzei naţionale. Iar cauza naţională e, în primul rând, cauza nevoiaşilor, nenorociţilor, săracilor acestei naţiuni. Pentru cauza naţională trebuie făcut totul, chiar şi ceva pentru naţiune.” (Adrian Păunescu 1983, din volumul „Poezii cenzurate”, apărut în 1990, la Editura Păunescu)

De fapt, ori de câte ori întâlnesc un patriot în cale, involuntar, îmi încep a străluci în conştiinţă îndemnurile basarabeanului Adrian Păunescu la înţelegerea corectă a cauzei naţionale. Cred că lupta pentru identitatea naţională poate fi privită că o sărbătoare şi nu că o povară. Cel puţin aşa o văd adevăraţii luptători, iar cei cu sufletul sărac vor căuta mereu doar să fugă de „sacii grei de opintit”.

Impulsionat de dorul copleşitor de reîntregire a neamului, artistul sculptor Andrei Dohotaru caută mişcări spre cer, ţinteşte înălţimea ce se cere a fi atinsă pentru săvârşirea idealului neamului – unificarea, manifestată prin mijloace artistice cum e fuziunea, adică contopirea vârfurilor acelor două jumătăţi ale lucrării, formând un punct de intersecţie. Întreagă această evoluţie simbolică, fireşte, se va alege sus cu mărul genezei ce indică nu doar setea de cunoaştere ce a provocat căderea din Răi a omului, dar aici mărul spiritual mai mult ne ridică la înălţime, aşezat fiind pe partea superioară a compoziţiei, simbol puternic al dragostei supreme, relevând fertilitatea plaiului şi prosperarea lui prin unire.

Material multicomponent:
bronz, piatră
Realizator: sculptor UAP Andrei Dohotaru, RM
Analiză artistică: de Olimpia Cimpoies Prodan, redactor de televiziune

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *