Analiză FUMN: Republica Moldova la sfârşit de epocă. Fotografia momentului

Aşa că poate s-ar impune un plan B al României, cu scopul de a fi pregătită pentru tot ce poate fi mai rău, chiar dacă sperăm ca aşa ceva să nu se întâmple.

Integrarea europeană a îngheţat

La audierile din Parlamentul European Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a spus răspicat că pe durata mandatului comisiei sale nu se va face extinderea UE. Încă un semnal a fost dat prin desfiinţarea postului de comisar pentru „Extindere şi Politică Europeană de Vecinătate” care existase anterior în Comisia Barroso şi înfiinţarea în schimb a portofoliului de „Politici de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere”.

Politica de Vecinătate a trecut pe primul loc, iar în loc de „Extindere” avem „Negocierea Extinderii”, ceea ce sugerează că se referă la negocierea cu statele candidate, care au deschis deja capitole de negociere, în special cele din Balcanii de Vest. Nicidecum nu presupune apariţia unor noi state candidate. De altfel Juncker i-a comunicat explicit acest lucru lui Johannes Hahn, comisarul pentru Politici de Vecinătate şi Negocierea Extinderii:

„Following the extensive enlargement of the Union in the last decade, the next five years will be a period of consolidation, with no further enlargement taking place during our mandate. You will be responsible for continuing ongoing enlargement negotiations, notably with the Western Balkans”.

În scrisoarea de misiune AICI către Johannes Hahn, Juncker i-a pus în vedere acestuia că nu se va face extinderea UE pe durata mandatului actualei Comisii Europene. Scrisoarea de misiune este un document oficial, prin care la început de mandat preşedintele Comisiei stabileşte sarcinile fiecărui comisar în parte.

Eşecul Parteneriatului Estic de Vecinătate

Summit-ul de la Vilnius, din noiembrie 2013 al UE-PEV a fost un eşec. Belarus, Armenia, Azerbaidjan nici n-au fost interesate de asocierea cu UE. Marele eşec al PEV şi al summit-ului a fost refuzul semnării acordurilor de asociere de către Ucraina. Semnarea cu Republica Moldova şi Georgia a Acordurilor de Asociere (AA) şi de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA) nu a constituit decât o palidă consolare.

După summit-ul de la Vilnius s-a aşternut o tăcere jenată asupra PE. Subiectul era ocolit de demnitarii europeni, de parcă ar fi fost un ruşinos secret de familie. „Sfârşitul PEV” nu este o speculaţie sau o presupunere, ci doar constatarea poziţiei oficiale a celor în drept, Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene şi Johannes Hahn, comisarul pentru Politici de Vecinătate.

Lansarea noii politici estice a UE va aduce şi veşti proaste

Odată cu apropierea noului summit UE-PE de la Riga (21-22 mai 2015), au început din nou să apară semnale despre soarta PEV. În luna martie 2015, Federica Mogherini şi Johannes Hahn au anunţat la o conferinţă de presă că „PEV nu a fost în măsură să servească pe deplin interesele UE”. Ca atare, cei doi au anunţat că pregătesc o nouă strategie pentru PEV, care va fi discutată cu partenerii estici la summit-ul de la Riga, din luna mai 2015. Cei doi comisari europeni au dezvăluit unele frânturi din documentul privind noua politică pentru vecinătatea estică. Hahn a spus că „noua PEV este necesar să reflecte opiniile şi experienţa partenerilor noştri. Ea nu trebuie să fie condescentă”. Din aceste afirmaţii ale comisarului european am putea trage concluzia că UE ar putea renunţa la tentativa de a încuraja statele din PEV să-şi transforme societăţile după modelul european. „reflectarea opiniile şi experienţelor” esticilor, la care se referă Hahn, înseamnă de fapt valorile acestora, care nu prea coincid cu cele ale UE.

Cât despre termenul „condescendent” în limba română, sau verbul „to condescend” în engleză, a fost folosit de comisarul european cu sensul de „a se purta cu bunăvoinţă faţă de cineva inferior”, respectiv „a se purta ca cineva conştient că porneşte de pe o poziţie superioară, rang sau demnitate”. S-ar putea înţelege astfel că UE nu doreşte să fie cumva suspectată de condescendenţă, adică atitudine de superoritate, pentru încercarea de a transforma societăţile din Est după modelul european, care ar fi superior. Dar dacă UE renunţă să mai transforme statele PEV după chipul şi asemănarea sa, înseamnă că nici problema aderării acestor state la UE nu se mai pune.

„În viitor, UE urmează să pună „un nou accent asupra securităţii energetice şi crimei organizate”, dar şi asupra luptei împotriva terorismului şi fluxurilor migratorii”, a mai precizat Hahn cu aceeaşi ocazie. Deci accentul nu s-ar mai pune pe dezvoltarea standardelor democratice şi pieţei libere, ci pe probleme de securitate. Dar dacă UE arată că nu mai are cine ştie ce aşteptări de la statele din Est privind democraţia şi piaţa liberă, înseamnă că nici nu le percepe ca pe nişte potenţiale candidate. Aşa că cei din Est, inclusiv din Republica Moldova, supăraţi pe criticile UE, insistenţele şi chiar presiunile acesteia în vederea realizării reformelor, ar trebui să înţeleagă semnificaţia îngrijorătoare a dispariţiei criticilor. Cel mai rău e când UE te lasă în pace. În realitate te ignoră, pentru că nu mai trezeşti interes.

Fraudele uriaşe din sistemul bancar au distrus credibilitatea liderilor pro-europeni

Anul 2014 a debutat în Republica Moldova cu o infracţiune de spălare de bani, în proporţii deosebit de mari. S-a descoperit că un grup rusesc de interese condus de Igor Putin, vărul preşedintelui rus, a spălat prin intermediul unei bănci din Republica Moldova suma incredibilă de 20 miliarde dolari, adică bugetul pe 10 ani al republicii. Infracţiunea de crimă organizată a fost comisă cu concursul unor judecători şi executori judecătoreşti. Pentru că nu au fost păgubiţi localnici, persoane fizice sau juridice, vestea nu a avut mare impact asupra opiniei publice. Dar Republica Moldova a căpătat de atunci reputaţia unui teritoriu al fărădelegii, o gaură neagră la marginea Europei, aidoma regiunii separatiste transnistrene. Pe lângă prejudiciile de imagine au apărut şi alte complicaţii. Finanţatorii internaţionali au decis recent condiţionarea creditării Republicii Moldova de efectuarea unui audit privind spălarea de bani, cu scopul de a se preveni repetarea acestei infracţiuni de crimă organizată. Numai că auditul ar putea arăta vinovăţia unor persoane importante, aşa că efectuarea acestuia s-ar putea tărăgăna, chiar cu riscul ca Republica Moldova să aibă probleme în ce priveşte încheierea unui acord cu FMI sau obţinerea de credite de la Banca Mondială.

În timp ce atenţia publicului era concentrată asupra alegerilor, în noiembrie 2014, din BEM au dispărut peste un miliard de euro, o sumă fabuloasă, chiar şi pentru o economie mai mare ca a Republicii Moldova. Banii ar fi fost transferaţi în străinătate. Coaliţia de guvernământ nu a fost în măsură până în prezent să demonstreze că sprijină convingător şi transparent cercetările privind uriaşa fraudă din sistemul financiar-bancar, întărind astfel suspiciunile opiniei publice că lideri ai coaliţiei sunt implicaţi în jaful de la BEM.

În februarie 2015 au avut loc grave turbulenţe pe piaţa valutară, soldate cu deprecierea monedei naţionale şi afectarea încă o dată a credibilităţii a puterii de la Chişinău. Cetăţenii au sărăcit şi mai mult cu această ocazie, dar au fost şi mai indignaţi să afle că manevele de pe piaţă ar fi fost efectuate cu scopul capitalizării pe seama banilor populaţiei a BEM şi a altor două bănci cu probleme, marile profitoare ale speculaţiilor valutare din acele zile.

Guvernul învestit în februarie 2015 a întârziat deshiderea discuţiilor oficiale cu FMI, trimiţând Fondului scrisoarea de intenţie abia la data de 3 aprilie 2015. Proiectul de lege al bugetului a fost promovat cu luni de zile întâziere, inacceptabil pentru situaţia dramatică a Republicii Moldova. În plus, se doreşte adoptarea sa prin asumarea răspunderii, nu prin dezbateri parlamentare cum ar fi fost normal, ceea ce a stârnit proteste vehemente şi posibilitatea contestării acestui demers la Curtea Constituţională.

Guvernul Republicii Moldova a primit apoi pe 4 martie 2015 un adevărat ultimatum din partea reprezentanţilor partenerilor de dezvoltare (cu excepţia României), adică ai ambasadelor SUA, Delegaţiei UE la Chişinău, ai agenţiilor de dezvoltare ale Austriei şi Elveţiei ş.a. Aceştia au transmis, printr-o „Notă informativă” măsurile de reformă pe care trebuie să le îndeplinească guvernul, precum şi termenele de realizare, aşa cum decurg acestea din acordul de asociere cu UE.

Mai grav este că în Nota respectivă se cere guvernului ca în termen de 100 zile începând din 4 martie 2015 să identifice vinovaţii pentru jaful de un miliard de euro de la BEM. Guvernul ar putea să nu satisfacă această solicitare, mai ales dacă sunt persoane importante implicate, aşa că reacţia partenerilor de dezvoltare ar putea fi sistarea, cel puţin parţială, a finanţărilor pentru Republica Moldova.

Risc major de ţară pentru Republica Moldova

Republica Moldova nu poate fi încadrată în categoria statelor eşuate, în schimb poate fi considerată un stat fragil, cu un mare grad de vulnerabilitate. Stabilitatea financiară şi social-economică este în pericol. Dacă Guvernul nu reuşeşte să încheie acordul cu FMI, atunci nu va putea avea acces la pieţele financiare internaţionale. Premierul a admis recent în cadrul unei emisiuni televizate că suma dispărută de la BEM, de un miliard de dolari, ar putea fi preluată la datoria publică. În această situaţie guvernul s-ar putea împrumuta urgent pe pieţele internaţionale pentru a acoperi paguba de la BEM, de exemplu prin emisiunea de obligaţiuni. Ulterior acestea ar fi răscumpărate la termenul de maturitate prin trageri din bugetul de stat. Dar fără acordul cu FMI pieţele financiare rămân închise pentru Republica Moldova. În lipsa împrumutului respectiv, sistemul financiar-bancar şi odată cu acesta şi economia naţională riscă să se prăbuşească.

Pe de altă parte, în cazul în care acordul cu FMI se va încheia, Guvernul va trebui să accepte măsuri dure de austeritate, inclusiv reducerea fondului de salarii pentru bugetari şi pentru prestaţiile sociale. Dar gradul de suportabilitate al populaţiei este foarte redus. Conform cercetărilor sociologice, 40% dintre cetăţeni au venituri care nu le acoperă cheltuielile zilnice iar alţi 40% abia reuşesc să-şi acopere aceste cheltuieli, aşa că orice creştere a preţurilor sau scădere a salariilor ar crea o masă critică a familiilor ce nu-şi pot asigura traiul zilnic . Creşterea tarifelor de energie electrică cu 80% propusă de furnizori la ANRE, scumpirea gazelor, în combinaţie cu inflaţia în creştere şi eventuale măsuri de austeritate convenite cu FMI, ar putea duce la o explozie socială. Cetăţenii ar putea fi cu atât mai furioşi, cu cât ar fi convinşi că una dintre cauzele nenorocirii lor ar fi jaful de la BEM.

Instabilitatea politică este un alt mare risc. Guvernul este alcătuit din reprezentanţii a două partide pro-europene care nu deţin majoritatea mandatelor în parlament, dar este susţinut şi de PCRM, care îi asigură astfel majoritatea parlamentară. Astfel, nu numai soarta guvernului, dar mai ales reformele şi implementarea acordurilor semnate cu UE depind de toanele liderului comunist Vladimir Voronin. Se presupune că PCRM s-ar teme de alegeri anticipate şi va fi nevoit să susţină vrând-nevrând guvernul. Dar aceasta este doar o simplă presupunere, sau mai degrabă „wishfull thinking”, confundarea realităţii cu dorinţa. Voronin, un om trecut de 70 de ani şi extrem de bogat, care într-un singur an a cheltuit 250.000 dolari pe zboruri cu avioane private, ar putea avea cu totul alte mize decât supravieţuirea PCRM. Nimeni nu ştie cu adevărat ce vrea Voronin.

În orice caz, dependenţa de PCRM a guvernului nu este cel mai bun lucru, pentru că Voronin nu este interesat de implementarea reformelor. PCRM a refuzat să voteze în parlament AA şi DCFTA, iar de la adoptarea acestora tot insistă că trebuie modificate, deşi aşa ceva este imposibil, fiind deja ratificate mai multe parlamente ale statelor UE. De fapt Voronin ar putea urmări suspendarea aplicării acordurilor.

În afară de riscul provocării alegerilor anticipate prin retragerea de către PCRM a sprijinului parlamentar acordat guvernului, există un alt risc, şi anume reconfigurarea majorităţii parlamentare, din care să rezulte o guvernare pro-rusă chiar în această legislatură. Deja a existat un precedent îngrijorător care arată că o asemenea majoritate parlamentară este oricând posibilă. PDM, unul dintre cele două partide din coaliţia pro-europeană de la guvernare, deja a votat în prima lectură împreună cu PSRM, un partid pro-rus, precum şi cu PCRM, un proiect de lege suspectat că a fost promovat la inspiraţia Moscovei. Proiectul de lege prevede acordarea statutului naţional-cultural, în fapt o autonomie pe criterii etnice, raionului Taraclia, cu populaţie majoritar bulgărească. Taraclia se află la frontiera cu Basarabia de Sud (Regiunea Odesa din Ucraina), unde s-a încercat proclamarea „Republicii Populare Basarabia”, o creatură a serviciilor secrete ruse, conform SBU, Securitatea ucraineană, care a arestat deja vreo 30 dintre „omuleţii verzi” care lucrau la secesiunea Basarabiei de Sud sub egida Kremlinului. 

Spectrul transnistrizării s-ar putea întoarce

Prin „transnistrizare” se înţelege reunificarea dintre teritoriul controlat de autoritățile de la Chişinău şi Transnistria, cu preţul acordării separatiştilor a dreptului de veto în cele mai importante probleme de stat și transformarea Republicii Moldova în protectorat al Rusiei.

În cazul reglementării conflictului transnistrean prin „transnistrizarea” Republicii Moldova se presupune că trupele ruse şi tehnica militară din stânga Nistrului nu vor fi retrase, ci vor rămâne pe un termen nedefinit pe teritoriul Republicii Moldova. O tentativă clasică de transnistrizare a Republicii Moldova a fost „Memorandumul Kozak”, propus în anul 2003 de Federaţia Rusă Chişinăului şi care prevedea în esenţă cele de mai sus.

Republica Moldova are dreptul să-şi restabilească autoritatea în interiorul graniţelor recunoscute internaţional, iar SUA, UE şi România susţin rezolvarea conflictului transnistrean prin reintegrarea Republicii Moldova și respectarea suveranității și integrității sale teritoriale. Numai că reintegrarea şi rezolvarea conflictului nu se pot discuta fără condiţia retragerii de pe teritoriul Republicii Moldova a trupelor ruse, a căror prezenţă este neconstituţională, punct de vedere susţinut, cel puţin până în prezent, şi de SUA, UE şi România.

Numai că s-a întâmplat ceva cu totul neaşteptat. În „nota informativă” pe care SUA, UE şi ceilalţi parteneri de dezvoltare au remis-o premierului de la Chişinău cu reformele care trebuie întreprinse, figurează şi un capitol referitor la Transnistria (pag. 38) 

Documentul conţine prevederi unele prevederi inadecvate. În primul rând, însăşi inserarea propunerilor privind Transnistria în contextul condiţiilor necesare pentru implementarea AA şi DCFTA a fost lipsită de inspiraţie. În trecut, liderii UE şi ai statelor membre declarau fără echivoc că parcursul european al Republicii Moldova nu este condiţionat de reglementarea mai întâi a conflictului transnistrean, pentru că în asemenea caz s-ar acorda de fapt un drept de veto Federaţiei Ruse în ce priveşte integrarea europeană a Republicii Moldova. „Nota informativă” menţionată sugerează însă că ocidentalii şi-ar fi reconsiderat poziţia.

Semnalăm însă lipsa unei prevederi, de fapt cea mai importantă, şi anume retragerea trupelor ruse, muniţiei şi tehnicii militare. „Partenerii de dezvoltare” pun o serie de condiţii aproape ultimative Guvernului Republicii Moldova privind reglementarea conflictului transnistrean, însă nu menţionează nicăieri cel mai important aspect care preocupă Chişinăul.

Menţinerea trupelor ruse pe teritoriul constituţional al Republicii Moldova are o influenţă negativă inclusiv asupra siguranţei naţionale a României, stat care ar avea dreptul să nu încurajeze Republica Moldova să accepte un asemenea compromis.

Are România un plan B?

Ar fi mai confortabil pentru România să nu vină la putere în Republica Moldova forţe de orientare pro-rusă, eurasiatică, indiferent prin ce mod, fie alegeri anticipate sau reconfigurarea actualei majorităţi parlamentare prin schimbarea coaliţiilor. Această eventualitate nu poate fi totuşi exclusă.

Forţele politice democratice ar trebui încurajate pe calea reformelor chiar şi în lipsa perspectivei europene, pentru că aceste reforme se fac pentru binele propriilor cetăţeni, nu de dragul UE.

Cu toate acestea, „teste de stress”, simularea diferitelor situaţii care s-ar putea întâmpla în legătură cu Republica Moldova ar fi recomandabile, dacă astfel s-ar trage concluzii utile pentru protejarea intereselor româneşti. Pentru că circumstanţele s-au schimbat, şi politica României ar trebui să se adapteze şi să se schimbe în mod corespunzător.

Analiză semnată de George Scarlat
sursa: fumn.eu