Actualitate

Analiză: R. Moldova are una dintre cele mai mici presiuni fiscale din Europa

Astfel, dintre 42 de state europene, Moldova este pe locul 7 în ceea ce ține de impozitul pe venitul persoanelor fizice (12%). Pentru comparație, cel mai mare impozit pe venit este plătit în Suedia – aproape 62% din cât câștigă persoanele fizice. La capătul opus este Muntenegru cu 9%.
La capitolul asigurări sociale cumulate (taxe plătite de angajat și angajator), Moldova, cu 24% este pe locul 10 din 42 în topul celor mai mici astfel de taxe. Cel mai dur sunt taxați angajații și angajatorii din Franța, care achită statului, cumulat, peste 59 la sută. Lider în acest sens este Danemarca – 8% din câștigurile angajaților și angajatorilor.

Experții de la AOAM constată că, după intrarea în vigoare a micii reforme fiscale, de la 1 octombrie, contribuțiile sociale ale angajatorului s-au redus până la 18%. Acest lucru a permis țării noastre să urce la mijlocul unui clasament în care lider indiscutabil, cu 0 la sută, este Danemarca. Pe ultimul loc este Franța, unde contribuțiile sociale ale angajatorilor sunt de 45 la sută.

De cealaltă parte, la capitolul contribuții sociale ale salariaților (6%), Moldova este pe locul 8 din 42. 

http://aoam.md/ 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *