Atitudini

Anatomia elitei ruse

Nu e deloc simplu să analizezi mecanismele de formare şi funcţionare, psihologia şi conflictele din interiorul acelui „segment social”, supranumit „clasa conducătoare”, care este de fapt cel mai închis şi inabordabil grup social. A scrie o carte serioasă, bine documentată despre elita politico-financiară a Rusiei este nu numai dificil, ci şi periculos, căci niciunui grup politico-financiar nu-i place să fie luat la bani mărunţi, cu atât mai mult celui rusesc. Autoarea analizează şi compară elitele a cinci perioade diferite: elita din perioada Brejnev, din perioada Gorbaciov, două tipuri de elite din perioada Elţin şi elita din perioada lui Putin.

Mă voi opri în acest articol doar la ultimele trei. E curios faptul că în perioada guvernării lui Elţin au existat – cum constată autoarea – două tipuri de elită care se disting una de alta şi care au coexistat. În acea perioadă, în Rusia a funcţionat o „structură de putere policentrică” cu o elită mixtă compusă atât din birocraţia şi nomenclatura vechilor structuri, cât şi din reprezentanţii noii elite financiare. Această structură policentrică, care nu este specifică tradiţiei politice ruseşti, a dus la crearea unui număr mare de grupuri industrial-financiare şi la „marşul triumfal al oligarhilor”. În acea perioadă, au fost acaparate o mulţime de centre şi poziţii de influenţă de către oamenii din cercurile de afaceri. Momentul în care a avut loc stoparea acestui proces este anul 1998, anul marii crize financiare. Astfel că, oprirea accesului oligarhilor la sferele centrale de putere şi influenţă, susţine cu argumente autoarea, a început în ultima perioadă a lui Elţin, şi nu în perioada lui Putin. Putin a fost cel care doar a continuat acest proces. Perioada lui Elţin a fost poate cea mai catastrofală din punct de vedere politic şi a avut cea mai „defectuoasă politică de cadre”. În această perioadă, statul „a pierdut controlul nu numai asupra canalelor de pătrundere în elită, ci şi de ieşire din ea”, circulaţia cadrelor fiind „haotică şi ilogică”. Concluzia autoarei legată de această perioadă este simplă: lupta dintre grupurile din interiorul elitei ruse a dus la crearea unui mecanism care-şi recruta membrii nu prin alegeri, ci prin numire directă.

Odată cu venirea lui Putin, a venit şi impunerea ordinii de o manieră mult mai radicală. Practic, Putin a repus în funcţiune o structură foarte familiară şi eficientă a politicii ruse: axa verticală cu putere de decizii de sus în jos. Pentru a face structura cât mai funcţională, Putin şi-a consolidat poziţia lărgindu-şi sfera de control şi punând Duma pe plan secund. În perioada Putin au mai intervenit două schimbări esenţiale. Pe de o parte, s-a revenit la „politica de mobilizare”, iar pe de altă parte, a început un proces nou de schimbare a elitei care, pe zi ce trece, capătă o culoare tot mai kakie. Odată cu Putin, are loc o revenire la toate nivelele puterii a unei elite „militaro-cekiste”, pe care Olga Kryshtanovskaya o numeşte militocraţie. Nu e vorba însă de un stat militar, chiar dacă în structurile centrale ale puterii se află mai mulţi oameni din rândurile armatei şi serviciilor speciale chiar decât în perioada lui Brejnev. Elita lui Putin este foarte compactă şi are trăsăturile „unui corporatism dur, închis, cu înclinaţii spre un mod de gândire şi acţiune autoritar, care doreşte să-i controleze pe toţi şi tot”. „Democraţia suverană” propovăduită de Putin şi numită de autoare militocraţie se bazează pe o lege simplă: ordinul şefului este lege pentru subaltern, deci nu se discută, ci se execută. Dacă Stalin a avut dreptate când susţinea „cadrele rezolvă totul”, atunci ascensiunea „gradaţilor” la putere capătă o „actualitate îngrijorătoare”. În contextul schimbărilor de la Kremlin şi a ultimelor alegeri, Putin a jucat surprinzător. Pare să blufeze sau poate că are o „mână” foarte bună. În acel moment a scos „cartea” Medvedev care are o calitate esenţială: va returna puterea când i se va cere.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *