Politică

Andrian Candu: „Din acest an vom aduce controlul parlamentar la un nivel calitativ nou”

Un cadru previzibil și favorabil pentru dezvoltarea mediului de afaceri, un sistem social incluziv și echitabil – acestea sunt principalele obiective ale Parlamentului în această sesiune. Declarația aparține șefului Legislativului, Andrian Candu, și a fost făcută într-un interviu pentru tribuna.md.
”Din acest an vom aduce controlul parlamentar la un nivel calitativ nou. Urmează să fortificăm această dimensiune a activității noastre, deoarece suntem la etapa la care calitatea legilor adoptate este o prioritate. Avem nevoie ca normele legislative să funcționeze. În context, introducem un mecanism nou, numit analiza ex-post, care presupune măsurarea laturii juridice, dar și impactul legii. Vom consulta lista legilor pe care le vom supune acestei analize, deoarece urmează să fie, la nivel de Comisie, organizate inclusiv sondaje pe diferite grupuri țintă pentru a vedea percepția și impactul pe care le-a produs în timp legea. Pentru un control ex-post, o lege trebuie să fie în vigoare cel puțin 3 ani”, a precizat șeful Legislativului.

Mai mult, Candu a declarat că deputații sunt în proces de elaborare a unui Cod al Parlamentului, care ar include şi o parte importantă ce ţine de etica parlamentarilor, pentru a-i face mai responsabili. De asemenea, au început consultările pentru realizarea reformei Secretariatului Parlamentului, potrivit lui Andrian Candu, va duce la creșterea eficienței și randamentului, reducerea numărului de angajați și a cheltuielilor din bani publici.
 
Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *