Angela Zaporojan: „Aş vrea să fac o Şcoală a Bucuriei”…

publicat în Ultima oră pe 18 Aprilie 2011, 09:33

Angela Zaporojan, directoarea Liceului Teoretic „Gh. Ghimpu” din Coloniţa, sau „Doamna profesoară”, cum îi spun elevii, a absolvit Facultatea de Fizică a Universităţii de Stat din Chişinău. A ales fizica, nu numai pentru că îi plăcea acest obiect, dar şi fiindcă luase nota „patru” la examenul de absolvire (pe atunci era în vigoare sistemul de notare de cinci puncte). Profesorul ei de fizică era convins că fetele nu pot învăţa fizica pe nota „cinci”. Şi atunci ea s-a ambiţionat să-i demonstreze contrariul - a terminat Facultatea de Fizică cu nota maximă. Când s-a întors în sat cu „dovada”, fostul profesor a felicitat-o, fiind nevoit să recunoască: forţa motrice a ambiţiei feminine poate face minuni!

- Doamnă Angela Zaporojan, vă consideraţi o femeie ambiţioasă?
- Da, sunt foarte ambiţioasă şi reuşesc să realizez cam 90 la sută din ceea ce-mi propun. Am însă un principiu: să nu calc peste alţi oameni. Credeţi-mă, e posibil.

- Cum e pâinea unui director de liceu?
- Acum patru ani, când am fost numită în această funcţie, am fost conştientă de ceea ce mă aşteaptă - directorul care fusese înaintea mea era un om autoritar, iar colectivul era împărţit în diferite grupări. Colegii îmi spuneau că nu voi reuşi niciodată să-i împac pe toţi. Eu cred că am reuşit. Important este să pui în capul mesei omenia.

- Apropo de scindările din unele colective pedagogice, din ce cauză apar?
- Din cauza lipsei unui management de calitate. Directorul trebuie să aibă aceeaşi măsură pentru toţi. Dacă „grupările” văd că eşti corect, imparţial, vrajba dintre ele se evaporează de la sine.



- Încotro merge şcoala moldovenească astăzi? Are şanse să se alinieze la standardele europene?
- Nu suntem la coada Europei. Copiii noştri, cei care au plecat cu părinţii în Italia, sunt consideraţi acolo cei mai buni elevi. Toţi spun că la noi se învaţă mai temeinic decât în Occident - mai multe discipline, materialul e mai complicat…

- Suntem o ţară săracă, dobă de carte…
- Dobă nu de carte, ci de teorie. Se învaţă multe şi de toate, ca mai apoi tinerii cu diplomă să vândă în stradă…

- Cât de mare trebuie să fie distanţa dintre elev şi profesor, pentru ca educaţia să fie eficientă?
- Noi, de exemplu, facem totul ce depinde de noi, pentru a ne apropia de copii. Acum câţiva ani, am instituit în liceu Ziua elevului - în ultima săptămână din septembrie. Imaginaţi-vă numai: dimineaţa, administraţia liceului îi întâlneşte pe copii la uşă cu un coş mare de ciocolată. La fiecare recreaţie se fac concursuri cu premii. La lecţia a treia, dirigintele pregăteşte o surpriză clasei sale - unii coc pizza pentru elevi, alţii aduc torturi, fiecare după propria imaginaţie. Urmează Balul bobocilor, unde copiii din clasa I, după o lună de şcoală, sunt „botezaţi” elevi. Se încheie această zi cu competiţia „Starturi vesele”, pe care o prezintă profesorii în faţa elevilor. Ne întrecem la diferite probe sportive, iar copiii de sus, din tribune, ne susţin. Anul acesta, în loc de „Starturi vesele” am pregătit spectacolul „Sfatul comitetului profilactic”. Toată lumea ştie ce înseamnă acest comitet - copiii care încalcă sistematic disciplina sau Regulamentul şcolii sunt chemaţi la acest sfat. Elevul este ascultat, i se face proces-verbal, dă jurământul că o să se corijeze, semnează… E un moment de educaţie foarte bun. În această piesă, pe care am scris-o eu, profesorii au jucat rolurile de elevi. Mie mi-a revenit rolul unui elev dificil, pe care mult timp nu-l puteam aduce la şcoală… Scenele erau luate din viaţa şcolii, copiii se vedeau dintr-o parte şi… râdeau până la lacrimi. Asemenea activităţi ne apropie foarte mult de copii. Este deosebit de important ca ei să ne vadă nu numai în rol de dascăli, dar şi de oameni. Asta îi face fericiţi.

- Metoda dumneavoastră de educaţie îmi aminteşte de Şcoala lui Suhomlinski, care aşa se şi numea, „Şcoala Bucuriei”… Ce împiedică sistemul nostru de învăţământ să producă mai multă bucurie?
- Aş vrea să fac o Şcoală a Bucuriei. Dar, ca director, ştiu că adesea vrei, poţi, dar nu ţi se permite. Ţi se spune: NU SE POATE! Fără niciun argument plauzibil. Nimeni nu e lăsat să spargă tiparele, toţi trebuie să fie la fel. De ce? Doar eu vin cu idei, eu nu zic: daţi-mi voie să fac asta, dar spuneţi-mi cum să fac. Avem probleme mari în sistemul educaţional.

- Dacă aţi avea putere de decizie, ce aţi schimba în acest sistem?
- Ooo, câte aş schimba! Aş face în aşa fel, încât fiecare copil să fie apreciat după capacităţi. Dacă un elev nu poate lua nota „6”, el trebuie promovat cu notă negativă, să nu fie „obligat” profesorul să-i pună nota de trecere… Aş atrage o atenţie mult mai mare copiilor supradotaţi. Astăzi, la lecţii lucrăm mai mult cu cei 80 la sută din elevii cu nivel mediu, dar nu folosim la maximum capacităţile celorlalte 20 de procente de copii talentaţi. Nu poţi lucra aprofundat cu ei, pentru că… atunci când îţi vine testul de la minister, acest test e pentru toţi.

- Din cei 34 de profesori de la Coloniţa doar şase sunt bărbaţi. E bine ca elevii să fie educaţi numai de femei?
- Nu, categoric. Dar bărbaţii nu pot veni în şcoală, pentru că ei sunt stâlpul familiei şi trebuie să aibă grijă de ea. Apropo, soţul meu a absolvit Fizica odată cu mine, însă din aceleaşi considerente şi-a schimbat profesia şi lucrează în domeniul construcţiilor. Nu avem încotro - băiatul învaţă la Universitatea de Medicină, plătim contractul; fata mijlocie este în clasa a XI-a, cea mică - în clasa a II-a. Asta e situaţia, din salariul de profesor nu poţi întreţine familia.

- Pentru a supravieţui, profesorii de la ţară, din alte raioane, se ocupă de agricultură, au cote. Cum o duc cei din suburbiile capitalei?
- Suntem nevoiţi să facem agricultură. Altfel, cum să-ţi construieşti o casă, să clădeşti o familie? De când sunt directoare, nu am timp de asta, dar vreo zece ani la rând am practicat şi eu diferite îndeletniciri. Totul a început în ziua când mama ne-a dăruit o vacă, la Casă nouă, să ne facă gospodari. Apoi am mai cumpărat noi una. Era greu la început, nu mă pricepeam cum să le îngrijesc, dar am învăţat foarte repede să mă descurc. În 15 minute reuşeam să le spăl, să le mulg şi să le trimit la deal. Cel mai greu era să trec de la o „ocupaţie” la alta. Mă trezeam dimineaţa, îmbrăcam hainele „speciale” şi mergeam să mulg vacile. Apoi, trebuia din nou să mă schimb, să fac duş, să mă fardez, să mă pregătesc de şcoală… Psihologic, este un prag foarte greu de trecut. Dar altfel nu puteam, copiii erau mici, aveau nevoie de lactate. Decât să le cumpărăm de la alţii, ne-am zis să le avem pe ale noastre. Cu timpul, am reuşit să-mi fac o întreagă reţea de clienţi - vreo 15 familii din sat cumpărau produsele noastre. Şi, credeţi-mă, în sat concurenţa e mare. A fost şi acesta un venit suplimentar la salariu… Apoi, într-o vreme, am cultivat căpşuni. Acum nu aş reuşi, oricât de harnică aş fi, deoarece căpşunile se coc în iunie, iar atunci e perioada examenelor. Trebuie să munceşti, pentru că din pod nu cade nimic.

- De ce avem atât de puţine femei la guvernare în R. Moldova?
- Da, mai avem mult până a deveni egale în drepturi cu bărbaţii. Aceştia - bravo lor! - găsesc timp să se întâlnească la o bere, să meargă la vânătoare, la pescuit. Femeile fie se întâlnesc la bucătărie, fie discută la telefon. Multe dintre ele gândesc cam aşa: decât să merg undeva, mai bine stau acasă şi fac un borş. E de vină mentalitatea noastră.

- Spuneţi că vă place să scrieţi piese, să faceţi teatru. Când aţi descoperit că aveţi talent artistic?
- Visul meu din copilărie era să devin actriţă. La universitate am mai făcut o facultate - cea de Arte. De trei ani conduc acest cerc dramatic, avem două grupe de „artişti” din clasele mici şi din clasele superioare şi am câştigat locuri foarte bune, inclusiv locul I la competiţiile municipale. Şcoala trebuie să facă oameni, iar pentru aceasta nu e suficient să le predai copiilor doar Legea gravitaţiei. Trebuie să foloseşti toate posibilităţile, arta fiind una dintre ele, şi trebuie să-i iubeşti pe copii, chiar dacă greşesc. Uneori, fiică-mea, Catea, îmi spune: „Mamă, tu prea mult ne iubeşti!”. Nu există „prea mult”, atunci când e vorba de dragostea faţă de copii… 
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia