Astăzi 20 Iunie 2019, Joi - Ultima actualizare la ora 16:20
Abonamente

Actualitate 24 Mai 2019, ora 16:25    Din editia print

Aniversarea a 20 de ani de cooperare între R. Moldova și Carolina de Nord, sărbătorită la Universitatea de Medicină

Marime Font

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a celebrat vineri, 17 mai, 20 de ani de cooperare bilaterală între R. Moldova și statul american Carolina de Nord. Cu această ocazie, în incinta instituţiei, a fost organizată o conferință ştiinţifică, la care au participat circa 20 de invitați din Statele Unite ale Americii. Delegația de peste ocean a fost condusă de Secretarul de Stat al Carolinei de Nord, Elaine Marshall.
 

La eveniment au fost prezenţi şi reprezentanți ai administrației Universității, în frunte cu rectorul Ion Ababii. În cadrul unei conferinţe de presă, acesta a adus mulțumiri statului Carolina de Nord pentru colaborarea bilaterală cu partea moldovenească. „Începând cu anul 2006, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” menţine şi dezvoltă relații de colaborare cu instituţii de învăţământ superior medical, de cercetare şi asistenţă medicală din statul Carolina de Nord. Pe parcursul anilor, s-au realizat numeroase activități în cadrul proiectelor de conlucrare în domeniile: instruire la distanță, stomatologie, farmacie, în activitatea bibliotecilor medicale și, mai nou, în cel al asistenței medicale generale. În cadrul acestui parteneriat, partea americană a donat peste 100 de mii de exemplare de publicații medicale și a oferit acces gratuit la cele mai valoroase baze de date şi resurse informaţionale axate pe medicina bazată pe dovezi. Se dezvoltă cu succes şi cooperarea între Asociația Dentară din statul Carolina de Nord și Facultatea de Stomatologie a Universității noastre”, a menţionat Ababii.

Copiii din orfelinate au beneficiat de servicii stomatologice gratuite


Rectorul a amintit şi despre faptul că, în 2006, clinicile Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemițanu” au beneficiat de echipament medical în valoare de 500 de mii de dolari. De asemenea, medicii stomatologi din SUA, în comun cu profesorii și studenții stomatologi ai USMF „N. Testemițanu”, sub conducerea profesorului Makler, acordă pe parcursul anilor servicii stomatologice gratuite copiilor din orfelinatele R. Moldova. „Până în prezent au beneficiat de tratament peste 5000 de copii. S-a desfășurat cu succes şi „Cursul de instruire la distanță în problemele actuale ale medicinei și sănătății publice”, cu participarea studenților și a profesorilor instituției noastre și a Universității Carolina de Est. În anul 2008, a fost inițiată instruirea la distanță pentru medicii stomatologi. În anul 2018, cu suportul partenerilor americani, am inițiat pregătirea universitară a asistentelor medicale cu studii superioare, care este un program revoluţionar pentru sistemul autohton de sănătate. Acum, când marcăm două decenii de parteneriat durabil, aducem mulțumiri și ne exprimăm profunda noastră gratitudine”, a subliniat Ion Ababii.

În acelaşi context, rectorul a anunţat că Guvernul de la Chişinău a semnat un nou Memorandum de colaborare cu partea americană pentru următorii cinci ani, fapt care „inspiră optimism că lucrurile vor avansa atât în programele deja iniţiate, cât şi în cele care urmează a fi dezvoltate în alte direcții prioritare, fiind racordate la cerinţele serviciilor internaţionale în domeniu”.

„Ne dorim o continuitate pentru încă cel puțin două decenii”


La rândul său, Elaine Marshall a dat asigurări că această cooperare este înalt apreciată de către ambele părți. „Colaborarea de 20 de ani confirmă că putem fi mândri de realizările noastre și ea este un model ce poate fi aplicat şi în alte relaţii similare. Acest parteneriat se va extinde cu noi oportunităţi, posibilităţi şi schimburi de experiență în diverse domenii. Ne dorim o continuitate pentru încă cel puțin două decenii”, a accentuat Secretarul de Stat al Carolinei de Nord. Referindu-se la participarea nemijlocită a rectorului Ion Ababii în dezvoltarea parteneriatului bilateral, Elaine Marshall a subliniat că aceasta va lăsa o moștenire semnificativă pentru următoarele generații în istoria sistemului de ocrotire a sănătății din R. Moldova.


„Din anul 2000, mii de copii din orfelinatele R. Moldova au primit un suport deosebit, oferit de către profesorii și studenții din Carolina de Nord. În același timp, noi am instruit şi studenții noştri. De asemenea, dezvoltarea farmaciilor rurale și cercetările în această privinţă se datorează schimbului de studenți în aceste farmacii, care a început în anul 2013. În acest sens, în anul 2016, au fost livrate ca ajutor umanitar foarte multe cărți medicale, lucru care a fost posibil datorită partenerilor din R. Moldova și cu directa implicare a Secretarului de Stat din Carolina de Nord. De aceea putem spune că această aniversare de 20 de ani a adus niște rezultate marcante”, a afirmat Elaine Marshall.

La conferința științifică au participat 230 de persoane


La conferinţa ştiinţifică, dedicată aniversării a 20 de ani a parteneriatului bilateral dintre Carolina de Nord și R. Moldova, au fost prezentate realizările programelor de colaborare în domeniile: stomatologie, farmacie, asistență medicală generală și biblioteci medicale. Printre cei 230 de oaspeți ai evenimentului s-au numărat reprezentanți ai Ambasadei SUA la Chişinău, ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, ai Ministerului Afacerilor Externe şi ai Ministerului Educației, Cercetării și Culturii.

Parteneriatul dintre Republica Moldova și Carolina de Nord a fost lansat la 22 aprilie 1999, prin semnarea unui Memorandum bilateral, în scopul facilitării cooperării în domeniul economic, cultural, științific, mobilităților academice, apărării și protecției civile. Până în prezent, prin intermediul acestui acord au fost renovate mai multe instituții de învățământ, spitale și orfelinate din țară. De asemenea, peste o mie de studenți și profesori au beneficiat de instruiri în Statele Unite.

 

Un articol de: Mihaela Culcinschi Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 16:20

Putin a început să vorbească despre CONCESII în fața Occidentului

Putin a început să vorbească despre CONCESII în fața Occidentului

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu vor exista schimbări fundamentale în atitudinea Occidentului faţă de Rusia, chiar dacă Moscova ar face concesii şi ar fi de acord să îndeplinească toate cerinţele oponenţilor ei, potrivit TASS.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 16:06

Sergiu Sîrbu: Mulţi profitori s-au alipit de PD atunci când era la guvernare şi se vor dezlipi acum și probabil se vor alipi la noua guvernare

Sergiu Sîrbu: Mulţi profitori s-au alipit de PD atunci când era la guvernare şi se vor dezlipi acum și probabil se vor alipi la noua guvernare

Deputatul Partidului Democrat Sergiu Sîrbu dă de înţeles că formaţiunea este conştientă că foarte mulţi demnitatari, care anterior s-au alipit PD-ului, care se afla la guvernare, acum se vor dezlipi.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 15:32

Începe marea târguială din UE: Un summit unde posturile cheie sunt scoase la mezat

Începe marea târguială din UE: Un summit unde posturile cheie sunt scoase la mezat

Întrebase odată fostul secretar de stat american (și controversat premiu Nobel pentru pace) Henry Kissinger: “Pe cine sun când vreau să vorbesc cu Europa?” Chiar dacă anecdota e probabil apocrifă, de la tratatul de la Lisabona (2007) încoace, lucrurile sunt mult...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 15:22

Președintele Curții Constituționale și-a dat DEMISIA

Președintele Curții Constituționale și-a dat DEMISIA

Președintele Curții Constituționale a R. Moldova, Mihai Poalelungi, și-a dat demisia.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 14:50

Avertisment de la București: „Toată PUTEREA e concentrată la Dodon, care ia notițe de la Putin. Rusia este în interior, fără să se tragă niciun FOC. Guvernul Maiei Sandu va fi PICAT”

Avertisment de la București: „Toată PUTEREA e concentrată la Dodon, care ia notițe de la Putin. Rusia este în interior, fără să se tragă niciun FOC. Guvernul Maiei Sandu va fi PICAT”

Consultantul politic Cozmin Gușă a declarat că România ar fi pierdut total în lupta pentru R. Moldova, pavând astfel drumul Moscovei „în inima fraților de peste Prut”. De asemenea, acesta spune că socialiștii lui Igor Dodon ar deține de facto puterea,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 14:11

Analiză: Lumea se pregătește de un CONFLICT MAJOR

Analiză: Lumea se pregătește de un CONFLICT MAJOR

În opinia jurnalistului Cristian Unteanu, lumea se pregăteşte de un conflict major având în vedere semnalele de alarmă care arată că forțele din Orientul Mijlociu au fost puse în stare de pre-război. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 14:06

Viorel Gârbu: „Rata de bază mai mare - credite mai scumpe, ceea ce înseamnă un cost al facerii mai mare și agenții economici vor avea povara mai mare pentru a-și realiza activitatea

Viorel Gârbu: „Rata de bază mai mare - credite mai scumpe, ceea ce înseamnă un cost al facerii mai mare și agenții economici vor avea povara mai mare pentru a-și realiza activitatea

Decizia de majorare a ratei de bază va duce și la majorarea dobânzii la depozite, dar și la credite, ceea ce va afecta economia, precum și cetățenii, considerămai mulți analiști economici, relatează Radio Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 13:23

Satul moldovenesc de altădată cu zeci de ansambluri folclorice și bucate pe vatră vă așteaptă în acest weekend la Complexul Etno Cultural VATRA

Satul moldovenesc de altădată cu zeci de ansambluri folclorice și bucate pe vatră vă așteaptă în acest weekend la Complexul Etno Cultural VATRA Din editia print

La prima ediție a ”Festivalului Familiei și Tradițiilor Populare” vor fi peste 100 de ansambluri etno-folclorice, care vor reprezenta distincțiile culturale ale fiecărei regiuni de la nord până la sud. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 12:53

Numărul fumătorilor scade datorită noilor produse de tutun. Concluziile Forumului Global de Nicotină

Numărul fumătorilor scade datorită noilor produse de tutun. Concluziile Forumului Global de Nicotină

Prevalența fumatului a scăzut în țările unde fumătorii au trecut la produse de nicotină mai sigure. Avantajele noilor alternative fumatului au fost discutate la Varșovia unde a avut loc Forumul Global de Nicotină la care au participat peste 650 de experți în domeniul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 12:49

AgroMeteo: SHS a prelungit Codul Galben de averse puternice însoțite de grindină și descărcări electrice

AgroMeteo: SHS a prelungit Codul Galben de averse puternice însoțite de grindină și descărcări electrice

Serviciul Hidrometeorlogic de Stat (SHS) a prelungit până joi, 20 iunie, Codul Galben de instabilitate atmosferică. Conform meteorologilor, în perioada indicată se prevăd descărcări electrice, izolat averse puternice (15-45 litri pe metru pătrat) cu grindină și vijelie...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 12:41

EURO 2019 U21 | Partida Anglia şi România va fi arbitrată de suedezul Andreas Ekberg / ORA meciului

EURO 2019 U21 | Partida Anglia şi România va fi arbitrată de suedezul Andreas Ekberg / ORA meciului

Meciul Anglia - România de la EURO 2019 U21, care va avea loc vineri, de la ora 19:30, va fi arbitrat de suedezul Andreas Ekberg.

( ) Citeşte tot articolul

Externe 20 Iunie 2019, ora: 12:36

Armata rusă BOMBARDEAZĂ în continuare Ucraina

Armata rusă BOMBARDEAZĂ în continuare Ucraina Din editia print

Trupele de ocupație rusească au continuat astăzi, 19 iunie, bombardamentele în regiunile separatiste ucrainene. Sub focul rușilor a nimerit localitatea ATLU Zolotoe-4 din regiunea Lugansk, acolo unde bombardamentul a avut loc la distanța de numai 30 de metri de un bloc locativ. Din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 12:19

Alertă pentru turiștii care călătoresc în Grecia - Un virus periculos i-ar putea ucide

Alertă pentru turiștii care călătoresc în Grecia - Un virus periculos i-ar putea ucide

Oficialii greci din domeniul Sănătății îi avertizează pe turiștii care plănuiesc să călătorească în Grecia în această vară cu privire la riscurile la care se expun din cauza tânțarilor, purtători ai virusului West Nile, potrivit stirileprotv.ro.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 12:08

VIDEO /// Putin, discurs în fața națiunii, la o zi după ce patru separatiști pro-Rusia au fost puşi sub acuzare pentru doborârea zborului MH17

VIDEO /// Putin, discurs în fața națiunii, la o zi după ce patru separatiști pro-Rusia au fost puşi sub acuzare pentru doborârea zborului MH17

Preşedintele rus Vladimir Putin se va adresa naţiunii într-un discurs televizat în direct joi, la o zi după ce o investigaţie condusă de Olanda a pus sub acuzare patru separatişti pro-Rusia din Ucraina pentru doborârea zborului MH17 în 2014, relatează The Guardian,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:57

Usatîi a venit la Primăria mun. Bălți într-un tricou cât trei salarii pentru un an și jumătate / FOTO

Usatîi a venit la Primăria mun. Bălți într-un tricou cât trei salarii pentru un an și jumătate / FOTO

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi a revenit zilele acestea la Bălți. Înainte de asta, le-a făcut o vizită colegilor de partid din Fălești, și-a revăzut casa părintească și școala unde a învățat.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:46

Pentru a-l înlocui pe cumătrul său, Năstase va organzia un concurs la IGP

Pentru a-l înlocui pe cumătrul său, Năstase  va organzia un concurs la IGP

În cadrul ședinței guvernului de astăzi, noul ministru de Interne Andrei Năstase a declarat că intenționează să organizeze un concurs pentru selectarea unui nou șef la Inspectoratul General de Poliție și pentru a-l  înlocui pe cumătrul său Gheorghe Băla.n 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:44

ULTIMA ORĂ /// Persoana care a atacat procurorul din Hânceşti a fost REȚINUTĂ / Riscă dosar penal pentru tentativă de OMOR

ULTIMA ORĂ /// Persoana care a atacat procurorul din Hânceşti a fost REȚINUTĂ / Riscă dosar penal pentru tentativă de OMOR

Bărbatul, care a atacat procurorul din Hânceşti, a fost reţinut acum câteva minute.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:20

Imagini incredibile au fost filmate pe cerul Marii Britanii.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:09

Dodon își face PR electoral și anunță primul că locatarii blocului din Otaci ar trebui să primească apartamente sau case din BANII STATULUI

Dodon își face PR electoral și anunță primul că locatarii blocului din Otaci ar trebui să primească apartamente sau case din BANII STATULUI

Dodon a mers astăzi dimineață la Otaci și le-a promis oamenilor afectați de prăbușirea blocului de din Otaci ar trebui să fie compensați din bugetul statului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:07

Promisiunea unei „alianțe temporare” - O MINCIUNĂ PREMEDITATĂ? Hahn către Greceanîi: „Ne dorim să vedem această majoritate parlamentară și coaliție guvernamentală până la SFÂRȘITUL mandatului”

Promisiunea unei „alianțe temporare” - O MINCIUNĂ PREMEDITATĂ? Hahn către Greceanîi: „Ne dorim să vedem această majoritate parlamentară și coaliție guvernamentală până la SFÂRȘITUL mandatului”

Comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, care s-a aflat ieri într-o vizită în R. Moldova, a apreciat maniera pașnică de gestionare a crizei politice de la Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:05

 Stimată doamnă prim-ministru, mă îndoiesc că la Universitatea Harvard din SUA, unde țin lecții peste 30 de laureați ai Premiului Nobel, ați studiat limba română și istoria poporului nostru. Cum puteți afirma că noul Guvern, pe care cu onoare îl conduceți,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 10:40

VIDEO de COȘMAR /// UPDATE - Clădirea va fi demolată /// O parte dintr-un bloc de NOUĂ etaje din Otaci s-a PRĂBUȘIT sub ochii locuitorilor

VIDEO de COȘMAR /// UPDATE - Clădirea va fi demolată /// O parte dintr-un bloc de NOUĂ etaje din Otaci s-a PRĂBUȘIT sub ochii locuitorilor

Un bloc cu nouă etaje s-a prăbuşit la Otaci. S-a întâmplat aseară, în jurul orei 21.30, şi, din fericire, nimeni nu a fost rănit.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 10:29

Veste proastă pentru cei care trec des vama cu România /// Guvernul Sandu promite să ÎNCHIDĂ toate magazinele duty free

Veste proastă pentru cei care trec des vama cu România /// Guvernul Sandu promite să ÎNCHIDĂ toate magazinele duty free

Toate benzinăriile, barurile și restaurantele duty free la intrarea în Republica Moldova și regiunea transnistreană vor fin interzise, despre acest lucru a anunțat pe pagina de Facebook, Maia Sandu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 08:43

Iurie Bolboceanu, condamnat la 14 ani de închisoare pentru SPIONAJ în favoarea Rusiei, a fost ACHITAT astăzi de Curtea de Apel /// VIDEO

Iurie Bolboceanu, condamnat la 14 ani de închisoare pentru SPIONAJ în favoarea Rusiei, a fost ACHITAT astăzi de Curtea de Apel  /// VIDEO

 Curtea de Apel din Chișinău, a decis la 19 iunie curent, în favoarea fostului deputat din fracțiunea Partidului Democrat, Iurie Bolboceanu, care anterior fusese condamnat pentru spionaj în favoarea Rusiei, scrie „Kommersant“. Potrivit sursei, acesta ar fi fost...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)