Politică

Antiufeev riscă să se aleagă cu un nou dosar penal

Declaraţia respectivă a fost făcută de actualul lider de la Tiraspol Evgheni Şevciuk în cadrul unei conferinţe.

„Fostul şef al serviciilor speciale este bănuit de săvârşirea unui şir de infracţiuni pe teritoriul nerecunoscutei RMN. Un dosar penal pe numele lui a fost expediat la Procuratură, un alt dosar a fost clasat. În prezent studiem motivele acestei clasări şi avem mari dubii în privinţa profesionalismului lucrătorilor Procuraturii, care iau astfel de decizii”, a menţionat Şevciuk.

Şevciuk l-a acuzat pe Antiufeev de distrugerea mai multor documente cu caracter secret şi strict secret, care „influenţau securitatea internă şi externă a ţării”.

„Am luat decizia de desecretizare a primelor materiale ale dosarului. Am şi emis dispoziţia respectivă. Vom publica materialele, pentru ca oamenii să vadă cine şi ce a făcut”, a promis liderul transnistrean.

În iulie 2012 Procuratura de la Tiraspol a intentat un dosar penal pe numele lui Vladimir Antiufeev, generalul fiind acuzat de depăşirea atribuţiilor de serviciu. Precedentul dosar, pornit în baza aceluiaşi articol, a fost clasat la finele lunii iunie. Totodată, reprezentantul special al liderului de la Tiraspol la Moscova Mihail Bergman i-a solicitat Comitetului rus de Investigaţii să verifice dacă fostul ministru al securităţii Vladimir Antiufeev este implicat în comercializarea armelor, răpiri şi fraude financiare.

Vladimir Antiufeev a deţinut funcţia de şef al aşa-numitului Minister al securităţii de stat din regiunea transnistreană în anii 1992 – 2012, în perioada guvernării lui Igor Smirnov.

MOLDPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *