Economie

Antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului s-au întrunit la primul Forum energetic

Evenimentul este organizat sub patronajul Ambasadei Republicii Italiei. Ambasadoarea Valeria Biagiotti a remarcat că utilizarea energiei regenerabile va rezolva problema asigurării populației cu energie electrică mai ieftină și va crea în Republica Moldova noi locuri de muncă. „Având în vedere creșterea tarifelor la gaze și energia termică pentru consumatori, Moldova are nevoie de dezvoltarea sectorului eficienței energetice și de apropierea acestuia de cel european”, a adăugat Valeria Biagiotti.

Vitalie Iurcu, viceministru al economiei, a menționat că eficiența energetică este o prioritate și un instrument important în asigurarea energetică a țării. „Moldova se dezvoltă foarte bine pe direcția biomasă, avem un șir de proiecte finanțate de diferite instituiții. Fondul pentru Eficiență Energetică deține un segment foarte important la acest capitol. Scopul nostru este să facem din acest fond un exemplu bun de folosire eficientă a banilor publici, dar și a banilor donatorilor pentru sporirea eficienței energetice a clădirilor, spitalelor, școlilor și altor obiecte sociale”, a spus Vitalie Iurcu.

Șeful Secției operațiuni a Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Aneil Singh, a remarcat că eficiența energetică oferă potențial pentru autoritățile publice, dar și pentru business. Uniunea Europeană a investit și va investi în eficiența energetică deoarece, drept urmare, se va crea un impact pozitiv pentru populație, costuri și mediul ambiant.

„Eficienta energetică este o direcție foarte actuală pe ambele maluri ale Nistrului deoarece noi tindem să dezvoltăm exportul, iar astăzi pentru a fi un concurent demn, în special în Uniunea Europeană, unde se află principalele noastre piețe, trebuie să fii competitiv”, a menționat șeful Secției relații economice externe a Camerei de Comerț și Industrie de pe malul stâng al Nistrului, Vladimir Isaev.

Potrivit directorului Camerei de Industrie a Republicii Moldova, Cristina Samson, economisirea energiei înseamnă și economisirea banilor. „Eficiența este de fapt mai bine și mai puțin și ne va aduce atât economii de resurse financiare, cât și economii de resurse de energie”, a adăugat Cristina Samson.

Forumul Eficienței Energetice se desfășoară în cadrul Săptămânii Europene a Energiei Regenerabile. Evenimentul este organizat de platforma de cooperare trans-riverană Business Bridge, o colaborare între Camera de comerț și Industrie Moldo-Italiană, Camera de Comerț și Industrie de pe malul stâng al Nistrului și Centrul pentru Dezvoltare Socio-Economică și Susținere a Antreprenorialului Inovațional. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *