Actualitate

Antreprenorii apreciază eforturile Guvernului de a crea un mediu de business favorabil: Va aduce un impact pozitiv în industria din piaţa locală

Potrivit documentului, antreprenorii ar putea să scape de pedeapsa penală în cazul unor încălcări mai puţin grave, dacă achită prejudiciul şi o amendă dublă. Preşedintele Asociaţiei Investitorilor Străini, Alexander Koss, a declarat că acest proiect de lege este mult aşteptat.

"Desigur că ne bucură anularea aresturilor preventive fără motiv. Folosirea dosarelor penale pentru obţinerea anumitor declaraţii sau alte scopuri nu trebuie să se regăsească într-o societate civilizată", a menţionat Alexander Koss, preşedintele Asociaţiei Investitorilor Străini.

Oamenii de afaceri spun că au fost cazuri în care s-au simţit persecutaţi de instituţiile de control, iar această reformă va schimba lucrurile.

"Aici aş putea vorbi şi ca un avocat. Cunosc multe cazuri şi eu am, în prezent, câteva cazuri, care ţin de evaziunile fiscale şi, din păcate, faţă de subiecţii acestor infracţiuni sunt aplicate măsuri nu prea proporţionale. Sunt alte măsuri, mai echitabile, care ar putea contribui la derularea proceselor", a precizat Victor Durleşteanu, preşedintele Asociaţiei Patronale a Subiecţilor Comerţului Interior.

"Considerăm că reglementarea acestor reforme, va aduce un impact pozitiv în toată industria din piaţa locală. Ele sunt benefice şi ne vor ajuta, ne vor permite să ne dezvoltăm în continuare, ne vor permite, nemijlocit, să facem investiţii în noi tehnologii", a subliniat Svetlana Buza, antreprenoare.

Reforma va stabili unele reguli pentru ridicarea bunurilor şi actelor de la agenţii economici, în cadrul unei investigaţii. De asemenea, funcţionarii care nu vor elibera la timp actele permisive pentru antreprenori ar putea fi sancţionaţi.

publika.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *