Editorial

„Anul 1812”: să punem punctul pe i

În săptămâna care a trecut de la apariţia Declaraţiei, prin intermediul site-ului www.timpul.md au fost postate deja peste 800 de semnături de susţinere. Deloc întâmplător acest fapt: problemele referitoare la istorie şi identitate – da, da, cele despre care tot vorbim şi discutăm de peste 20 de ani! – reapar din nou pe agendă cu această ocazie. De fapt, ele nici nu au dispărut cu adevărat niciodată şi vor continua să fie actuale până când se va găsi un răspuns adecvat la ele, până vom pune punctul pe i. Iar dacă nu dăm de capătul adevărului, nu e din cauză că istoria noastră ar fi mai complicată decât a altora, ci fiindcă nicidecum nu reuşim să ne punem de acord în cele mai elementare chestiuni. Partea proastă constă în faptul că aceste discuţii interminabile induc în societate o stare de spirit deprimantă. Divergenţele dintre savanţi şi politicieni pe tema identităţii (divergenţe care continuă de 20 de ani!) sunt demoralizatoare îndeosebi pentru tineri, care s-au săturat să aştepte ceasul al 12-lea, când clasa politică moldovenească ar acţiona ca un organism naţional matur.

Aşadar, cele peste 800 de semnături – iar cifra, sunt convinsă, cu fiece zi va fi din ce în ce mai mare – sunt o dovadă vie a interesului pe care românii basarabeni încă îl manifestă faţă de istoria lor. Orice ar spune scepticii şi pragmaticii – că preocuparea nr. 1 a moldovenilor ar trebui să fie astăzi dezvoltarea economică a ţării, liberalizarea regimului de vize, integrarea europeană etc., şi nu problemele de istorie sau identitare – aceste semnături de susţinere demonstrează contrariul: nu se poate face abstracţie de problemele identitare, pentru că orice neclaritate sau aproximaţie pe acest teren poate avea reacţii adverse în timp. Pe exemplul altor ţări ex-sovietice se vede clar că un stat independent şi suveran poate fi construit doar dacă pui adevărul istoric la bază. Înainte de a-şi face programe de dezvoltare economică, aceste state au lichidat spaţiile albe şi falsurile din istoria lor. Mai mult decât atât, acele popoare care şi-au restabilit adevărul istoric încă în anii ’90, cum ar fi cele Baltice, de exemplu, astăzi au ajuns mult mai departe decât noi – şi din punctul de vedere al dezvoltării economice, şi în procesul de integrare europeană.

Declaraţia Grupului de iniţiativă „Anul 1812” inspiră încrederea că încă nu e totul pierdut. Dacă, aşa cum îşi propun autorii Declaraţiei, pe parcursul acestui an vor fi iniţiate dezbateri publice, manifestări cultural-ştiinţifice, s-ar putea ca mişcarea să ia amploare şi să finalizeze opera de trezire a conştiinţei naţionale, începută în anii ’90. Dar pentru aceasta e necesar ca acţiunile Grupului de iniţiativă „Anul 1812” să  se afle pe agenda de interese a întregii prese naţionale, care s-o promoveze pe larg.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *