Social

Anul acesta la BAC avem cea mai mică rată de promovabilitate

Totodată, 108 tineri, majoritatea absolvenţi de liceu, au fost notaţi cu 10 pe linie, iar peste 1300 de elevi au obţinut media la BAC peste 9. Pentru sesiunea de anul viitor Ministerul Educaţiei a anunţat înăsprirea măsurilor de securitate în vederea excluderii posibilităţilor de copiere.

În sesiunea curentă a fost înregistrată cea mai mică rată de promovabilitate a examenelor de bacalaureat din istoria sistemului educaţional din R. Moldova – 88,30%, cu opt la sută mai puţin decât valoarea maximă a ratei promovabilităţii înregistrate în ultimii cinci ani. Astfel, în actuala sesiune de bacalaureat din cei 29044 de candidaţi care au scris examenele, 25646 le-au promovat, iar media generală a examenelor este 7,23, cu cinci zecimi mai mare decât în anul trecut.

Bilanţul examenelor de BAC prezentat ieri de ministrul Educaţiei Mihail Şleahtiţchi relevă faptul că în sesiunea curentă s-au pus 5522 de note de 10 şi 13662 note de 9, ceea ce constituie peste 16 la sută din totalul notelor obţinute la BAC. În acelaşi timp, peste 5300 de lucrări au avut note insuficiente, dintre care 530 au obţinut nota 1.

„Cea mai mare pondere o au notele de 7 şi 6. De fapt, în jurul acestui pol orbitează sistemul educaţional din RM şi acest lucru a fost constatat de sesiunea de examene”, a menţionat în cadrul unei conferinţe de presă Mihail Şleahtiţchi.

Angajaţii AEE presaţi să dezvăluie subiectele de examen

Şleahtiţchi a ţinut să menţioneze că, în ciuda presiunii ieşite din comun din partea celor interesaţi, Agenţia de Evaluare şi Examinare(AEE) a reuşit să păstreze securitatea informaţională a testelor de examene. Ministrul a subliniat că sesiunea curentă de bacalaureat a confirmat faptul că în sistemul educaţional al RM există grave probleme de moralitate profesională şi de realizare calitativă a curriculumului şcolar la clasă.

„Anul acesta ca niciodată a fost un interes sporit de a scoate din safeurile securizate ale Agenţiei testele de evaluare. Presiunea a venit atât din partea părinţilor, elevilor, cât şi din partea unor colegi de breaslă. Eu şi colegii mei am fost rugaţi să oferim ore particulare în temeiul subiectelor care vor fi administrate la examene, iar membrii grupului de lucru au fost curtaţi pentru a oferi dimensiuni de conţinut din testul de examene”, a subliniat directorul AEE Adrian Ghicov.

O altă constatare făcută de oficiali este că, deşi metodologia a fost oferită societăţii cu mult înainte de organizarea examenelor, consultarea acesteia s-a produs în mod formal. „Există procese-verbale confirmative în fiecare instituţie că toţi candidaţii şi părinţii acestora au luat cunoştinţă de acest document. Nu toţi însă au respectat-o”, a conchis ministrul.

Istoria rămâne la BAC şi la anul viitor

În vederea evitării repetării situaţiei de anul acesta, Mihail Şleahtiţchi a anunţat înăsprirea pe viitor a măsurilor de securitate la susţinerea examenelor de bacalaureat. Astfel, în sesiunea BAC 2013 va fi introdusă componenta orală în cadrul probelor de bacalaureat, ca extensiune la proba scrisă, iar probele scrise vor fi axate mai puţin pe sarcini de lucru reproductive şi mai mult pe rezolvarea de probleme, pe competenţe. De asemenea, se va încerca descentralizarea serviciilor de evaluare prin crearea unor comisii mixte în teritorii, astfel ca profesorul care a realizat studiul la clasă să poată decide nota finală. Declaraţia pe proprie răspundere, precum şi Istoria ca disciplină vor fi păstrate şi anul viitor ca parte a sesiunii de examinare, iar de la anul, elevii ale căror lucrări vor fi parţial sau total identice vor fi privaţi de dreptul de a susţine examenul repetat în acelaşi an.

Fără camere video, dar cu aparate de bruiaj şi filtre electromagnetice

„La anul vom renunţa la monitorizarea în regim video în favoarea aparatelor de bruiaj. Am văzut că aparatele video nu dau rezultate bune, am asistat la tot felul de modalităţi de trucare a imaginilor video, de aceea, asemenea francezilor, vom pune accent pe aparatele de bruiere a spaţiului electronic. Acest procedeu şi-a demonstrat eficacitatea în cazul sesiunilor suplimentare, la fel ca şi filtrele electromagnetice. În sesiunea suplimentară niciun test nu a fost postat pe reţelele de socializare, nu a fost scos din sală, de aceea la anul cu siguranţă vom avea grijă ca în bugetul sesiunii să se regăsească o sumă importantă pentru achiziţionarea acestor filtre”, a menţionat ministrul Educaţiei.
În sesiunea suplimentară au fost cheltuiţi 30 mii lei pentru achiziţionarea pe o perioadă restrânsă a celor trei filtre electromagnetice.

De asemenea, ministrul nu a exclus posibilitatea ca pe viitor să fie majorată perioada de privare a dreptului de a susţine repetat examenul de bacalaureat. „Dacă în Moldova candidaţii vor veni peste un an să susţină BAC-ul, atunci în Franţa ei au dreptul peste cinci, sau sunt privaţi de dreptul de a fi admişi la universitate. Cu siguranţă, în viitor vom recurge şi noi la asemenea metodă”, a mai spus ministrul.

Apropo de cei 133 elevi eliminaţi de la BAC

Mihail Şleahtiţchi, ministrul Educaţiei

Le-am promis părinţilor elevilor care au fost privaţi de dreptul de a susţine examenul de BAC în sesiunea suplimentară că voi studia situaţia în mediile universitare care ar permite, în limitele legalităţii, antrenarea lor la studii. Cu siguranţă, aceştia nu vor avea diplomă de absolvire, fapt ce le interzice categoric să ia admiterea la facultăţi, dar vor avea un certificat care va atesta că în acest an au luat studiile la nivel de liceu, dar nu au intrat în posesia diplomei de BAC. Acestor tineri le-am putea oferi posibilitatea să obţină o mai bună pregătire la examenele pe care le-au picat. Toţi aceşti tineri mai au patru variante de a obţine o meserie. Ei pot merge în baza atestatului de gimnaziu la şcolile de meserii, la şcolile şi liceele profesionale sau la colegii.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *