Opinii și Editoriale

Apropo de sistemul imunitar

Sfarsit de an politic, in stil moldovenesc. Cu intrigi, provocari si reglari de conturi. Care sting fragila luminita de la capatul tunelului. Din pacate, din postura de simpli cetateni, noi nu decidem nimic. Dar martori fiind, fara drept de decizie, am putea sa le amintim actorilor din scena ceea ce ei, se pare, au uitat: ca nu avem dreptul sa intalnim Craciunul cu nervii la limita…

Daca puteti, macar pentru cat tine „evenimentul”, opriti scandalurile politice. Incetati razboaiele pentru apararea patriei. Dati-i ragaz acestei patrii, pe care declarati ca o iubiti fierbinte, sa se odihneasca putin de atata politica, sa uite de 7 si 8 aprilie, de 7 decembrie; de microfonul trei, de candidati si contracandidati, de faptul ca si la anul ne asteapta o noua runda de anticipate. Avem nevoie de diversitate – daca intelegeti ce vrem sa spunem. Viata nu e facuta doar din interese politice, avem si noi interesele noastre. Dati-ne voie sa ne delectam si cu alte stiri – sa ne bucuram de victoria tinerei de 22 de ani, Kaiana Aldorina, din Gibraltar, care, sambata, a fost desemnata Miss World. Sa citim mituri despre sanatate. Apropo, stiati ca ceaiul alb intareste sistemul imunitar? E bine sa stiti. Pentru ca, la anul, s-ar putea sa avem nevoie cu totii de un sistem imunitar mult mai puternic.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *