Țara Vinului

publicat în Comentariu pe 17 Iunie 2016, 17:13

Fără discuție că laureatul Nobel, Mo Yan, e un mare romancier.  

Duritatea Sorgului roșu, cronica Baladei Usturoiului, umorul negru din Obosit de viață, obosit de moarte - toate, alături de Țara Vinului stau mărturie pentru talentul colosal al scriitorului chinez.

Țara Vinului e o mare batjocură la adresa micilor și marilor demnitari, dar și o odă (ironică) de sute de pagini adusă alcoolului. Oricât de diferită ar fi cultura chineză de cultura noastră, n-ai cum să nu identifici corupția demnitarilor și a deputaților din romanul lui Mo Yan cu ceea ce vedem zi de zi la noi.

Aș fi extrem de curioasă să aud părerea unui cititor german sau suedez, de exemplu, despre acest roman. E identificabilă situația deplorabilă din Țara Vinului cu cea din țările considerate de noi civilizate?

Corupția peste măsură a funcționarilor mari și mici e subliniată prin banchetele date din bani publici. Atât de importantă e îmbuibarea, încât romanul are, în centru, Institutul de Culinărie și Universitatea Distileriei Alcoolului din Țara Vinului - cu rolul de a găti cele mai nebunești mâncăruri și băuturi pentru deliciul oficialităților. Dacă de supă de cuib de rândunică am mai auzit, celelalte mâncăruri stau sub semnul imaginației. Poate există și labă de urs sau copită de măgar, ca specialitate, însă ironia și tăișul lui Mo Yan pun, în fața cititorului, o specialitate culinară cu o încărcătură semantică dură: bebeluși fripți. Ca să ne amintească, desigur, că demnitarii sunt cei care sug la propriu sângele poporului.

Institutul Culinar din Țara Vinului gătește bebeluși la tavă, întregi, zâmbitori. Investigatorul Ding Gou'er e trimis să cerceteze acest act de canibalism. Însă ajuns în Țara Vinului e lovit de tradiția băutului care îl prinde în gheare până la sfârșitul lui tragic într-o latrină publică. Povestea investigatorului e întreruptă constant de schimbul de epistole dintre Mo Yan și doctorul oenolog din Țara Vinului, Li Yidou, care se declară discipol pe viață al romancierului, dar de care autorul se folosește pentru a-și ironiza propria persoană.

Dacă substratul politic e unul critic, cel legat de preaslăvirea alcoolului e plin de umor. Mă îndoiesc că cineva a cântat mai mult alcoolul și bețivii. Iar din acest punct de vedere, romanul se transformă într-o lectură lejeră, amuzantă, plină de mici inserții din istoria Chinei, dar și de descrierea unor băuturi halucinante cum ar fi Licoarea Maimuței, Mușuroiul de furnici verzi, Vinul Norilor și Ploii, Lin Daiyu îngroapă florile ori Armăsarul cu coama roșie.

Recomand gurmanzilor și degustătorilor de vin această carte, dar mai ales iubitorilor de proză de largă respirație.