Argumente „beton” oferite de „juristul” socialist Țurcan care ar „confirma” că alegerea sa în funcția de Președinte al CC este corectă

publicat în Actualitate pe 23 August 2019, 10:42

Președintele Curții Constituționale (CCM), Vladimir Țurcan, „nu vede oportun ca să-și dea demisia”, chiar dacă acest lucru i-a fost cerut de către mai mulți deputați, din motiv că „CCM s-a expus asupra legalității alegerii președintelui Înaltei Curți, precum și faptul că felicitarea primită de la președintele Comisiei de la Veneția în adresa sa, vorbește despre faptul că această decizie a fost una legală”.

„Este decizia Curții Constituționale privind alegerea președintelui, inclusiv și faptul că una din prima felicitare cu prilejul alegerii președintelui CCM a parvenit de la președintele Comisie de La Veneția. Asta despre ceva vorbește? Sigur că vorbește multe. Un alt argument ar fi și faptul că astăzi, la prima ședință a CCM au fost reprezentanții Partidului Democrat, Blocului ACUM și ai Partidului Șor. Asta înseamnă că dumnealor recunosc legalitatea acestei Curți și a acestei noi componențe”, a declara Țurcan, după prima ședință a noii componențe a CCM.