Actualitate

ARHIVA TIMPUL /// Tarlev ne-a vândut mormintele eroilor cu tot cu cimitir

Mai mulţi membri ai societăţii civile din R. Moldova, constituiţi în Grupul de iniţiativă al proiectului „Cimitirul Eroilor din Chişinău. Recviem sau renaissance” solicită implicarea autorităţilor centrale în soluţionarea unei probleme de importanţă majoră nu doar pentru societatea noastră, ci şi pentru comunitatea europeană.

A trecut mai bine de un an şi jumătate de la publicarea unei ample anchete jurnalistice referitoare la tranzacţia ilegală a Guvernului Tarlev cu terenul pe locul căruia a fost situat Cimitirul Eroilor din Chişinău şi acesta rămâne în continuare proprietatea unui cetăţean francez. Din păcate, până în prezent, miniştrii vinovaţi de „comerţul cu suflete moarte" nu au fost traşi la răspundere.

Într-un apel adresat conducerii de vârf a R. Moldova, semnatarii acestuia amintesc că, înfiinţat la răscrucea secolelor XIX-XX, cimitirul a fost amenajat şi întreţinut într-o ordine exemplară în perioada interbelică, a cunoscut o atenţie deosebită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aici fiind înmormântaţi militari de diferite naţionalităţi căzuţi pe câmpul de luptă în cele două războaie mondiale sau care au murit în spitale din cauza rănilor şi bolilor. Conform cutumei, teritoriul cimitirului a fost partajat în parcele naţionale: română, rusă, austriacă, cehoslovacă, franceză, polonă.

Astfel, pe parcursul timpului, Cimitirul Eroilor din Chişinău s-a constituit ca o adevărată necropolă internaţională, în care şi-au găsit locul de veşnică odihnă, după unele date necomplete, aproape două mii de militari originari din şase state beligerante – România, Rusia/URSS, Franţa, Austro-Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia.

În 1959, cimitirul a fost şters cu buldozerele de pe faţa pământului, iar pe locul lui a fost construit Institutul de Pulmonologie şi Ftiziatrie şi Spitalul de Tuberculoză, care au funcţionat aici până în 2007. La 15 octombrie 2007, o parte a terenului fostului cimitir a fost vândută, la licitaţie, în temeiul unei decizii guvernamentale, Societăţii „Buicani Real Estate Holding” SRL. În actele oficiale terenul respectiv este considerat loc „liber, fără construcţii”.

„Actualmente, teritoriul fostului Cimitir al Eroilor, înstrăinat ilegal, se află într-o stare deplorabilă. Mormintele eroilor căzuţi la datorie sunt pângărite, memoria celor care şi-au făcut datoria faţă de patrie este dată uitării”, constată semnatarii apelului. Ei cer recuperarea memoriei istorice şi reabilitarea fostului cimitir, care ar putea fi reconstruit în cadrul unui proiect internaţional. Apelul este semnat de istorici, jurişti, ziarişti, preoţi, personalităţi ale vieţii publice printre care: Ion Buga, Mihai Taşcă, Ion Ştefăniţă, Vlad Pohilă, prot. Ioan Ciuntu, Vasile Şoimaru etc., precum şi de Neculai Popa, secretarul general al Consiliului Mondial al Românilor.

Mihai Tașcă
ARHIVA TIMPUL
9 februarie 2012 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *