Astăzi 19 Octombrie 2019, Sâmbătă - Ultima actualizare la ora 09:42
Abonamente

Moldova 30 Iulie 2019, ora 03:28    Din editia print

ARHIVELE NU ARD /// Lupta cu corupţia la moldoveni - „Dosarele lui Dodon” s-au încheiat cu o amendă de 2.000 de lei

Marime Font

În loc de delapidări şi neglijenţă în serviciu, judecata examinează contracte cu privire la „otrăvirea taracanilor”

La un an de zile de la publicarea investigaţiilor în TIMPUL, „dosarele lui Dodon” de la Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică s-au încheiat cu o amendă de 2.000 de lei. La 28 iunie curent, Judecătoria sectorului Buiucani a decis achitarea ex-directoarei institutului Valentina Fetiniuc, pe un capăt de acuzare, iar pe cel de-al doilea - încetarea procesului penal intentat pe numele ei „în legătură cu eliberarea de răspundere penală şi atragerea la răspundere administrativă”, precum şi amendarea ei cu 100 de unităţi convenţionale (sau 2.000 de lei). Procurorii de la Procuratura Anticoruţie spun că procesul nu s-a terminat, decizia instanţei în fond fiind atacată în apel.

În locul demnitarilort comunişti - fostul ministrul al Economiei Igor Dodon, fosta consilieră prezidenţială Oxana Domenti, directoarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei Viorica Cărare - în instanţă au ajuns (în calitate de martori) angajaţi din personalul tehnic, iar chestiunile discutate au vizat contracte individuale minore despre… „desfundarea ţevilor”, „otrăvirea taracanilor”, „împodobirea” bradului de Crăciun şi alte asemenea acte contabile.


Amintim că, la 28 iulie 2009, TIMPUL a publicat un material despre un act de revizie (din lunile martie-aprilie 2009) a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC) efectuată la Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică, subordonat Academiei de Ştiinţe şi Ministerului Economiei. Conform documentului, ministrul Dodon, alături de alţi funcţionari ai Ministerului Economiei, precum şi consiliera preşedintelui V. Voronin, Oxana Domenti, ş.a., timp de trei ani, au primit salarii de 6000-7000 lei/lunar, plus suplimente şi prime consistente fără a presta vreo zi de activitate ştiinţifică. Mult timp, acest act de revizie a stat prin sertarele CCCEC, iar ministrul Dodon a încercat să şteargă urmele desfiinţându-l. Înainte de a apărea subiectul în presă, câţiva dintre aşa-zişii „angajaţi” au returnat salariile primite, printre aceştia fiind şi Dodon, care a restituit statului 72.657 lei; Viorica Cărare, ex-directorul institutului, actualmente directoarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei a restituit 70 mii lei; Oxana Domenti - 73 mii lei; Anatol Caragangiu, soţul lui Cărare, - 121 mii, Petru Cărare, fiul Vioricăi Cărare, - 8.890 lei. În total, au fost restituiţi 345 mii lei. CCCEC a stabilit de asemenea şi o reţea stufoasa de rude şi suflete moarte prin intermediul cărora au fost delapidaţi banii publici şi s-au organizat achiziţii publice fictive.



Dosarul a fost trimis în judecată la sfârşitul lui septembrie, cu două dosare penale sau două capete de acuzare pe numele ex-directoarei Valentina Fetiniuc: delapidarea de mijloace bugetare în proporţii considerabile şi neglijenţă în serviciu. Instanţa a decis achitarea pe primul cap de acuzare, pe motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, şi condamnarea penală cu atragerea la răspundere administrativă pe cel de-al doilea. „Art. 55 al Codului Penal prevede eliberarea de pedeapsă cu atragerea la răspundere administrativă a persoanelor care au săvârşit prima oară o infracţiune. La noi pe fiecare om poate să-l facă erou naţional pentru a aplica Art. 55. Chiar dacă se aplică pedeapsa administrativă se consideră că persoana a fost judecată penal”, afirmă Boris Poiată, directorul Procuraturii Anticorupţie. Procurorul ne-a mai spus că în afară de acest proces nu mai există niciun dosar în cazul Institutului de Economie, prin urmare, înalţii demnitari de stat care au fost timp de trei ani „cercetători ştiinţifici” nu figurează nicăieri. „Au fost materialele celea, dar nu s-au stabilit acţiuni de însuşire. Unele materiale ţineau de competenţa Centrului (CCCEC), dar la Procuratură n-a parvenit nici cu o propunere de acuzare”, mai adaugă directorul Procuraturii Anticorupţie.

Contracte cu „taracani” şi „bradul de Anul Nou”

Procurorii au acuzat-o pe Fetiniuc că, având o înţelegere prealabilă cu contabila-şefă a instituţiei Elena Cucireavaia şi contabila-casier Rimma Golban, urmărind scopul însuşirii ilegale a bunurilor altor persoane, a dispus încheierea unui şir de contracte individuale de muncă, atât cu angajaţi ai institutului, cât şi cu persoane străine, pentru executarea unor lucrări. Potrivit lor, multe contracte de muncă erau fictive, iar ex-directoarea a însuşit în acest mod mijloace băneşti în sumă de 55 mii lei.

Astfel, s-a încheiat un contract de prestări servicii cu Alina Verlan, în sumă de peste patru mii lei pentru pregătirea de reparaţii a unor încăperi din str. Petricani. Numai că aceasta nu se afla în ţară la momentul încheierii contractului, fiind stabilită în SUA cu trei luni înainte de data actului. Alte câteva contracte cu personalul tehnic se referă la „încărcarea mobilei de la baza de odihnă de la Molovata” care a aparţinut institutului. În instanţă s-a dovedit că aceste persoane nu au încărcat mobila şi nici nu au primit bani. Mobila a fost donată Casei de copii din Grinăuţi, r-l Ocniţa, iar directorul a venit cu opt persoane şi au încărcat-o singuri. Femei de serviciu, şefi de gospodărie şi alţi funcţionari tehnici cu normă integrală de muncă au semnat sau le-au fost semnate în locul lor contracte individuale care se referă la „împodobirea bradului de Anul Nou”, „amenajarea teritoriului şi îngrijirea florilor din teritoriul adiacent”, „spălarea draperiilor”, „desfundarea canalizării”, „otrăvirea taracanilor” sau „transportarea documentelor contabile pentru anii 2001-2005 de la etajul trei la arhivă”. Ei nu ştiu cine a executat aceste lucrări şi nici cine a primit banii prevăzuţi în contracte. În instanţă, contabila-şefă Elena Cucireavaia a explicat că angajaţii erau remuneraţi parţial, iar restul banilor erau folosiţi pentru procurarea rechizitelor de birou sau transmişi lui Fetiniuc. În cazul „încărcării mobilei”, banii au mers pentru o masă festivă şi procurarea a câte o sticlă de şampanie angajaţilor. „Au mai fost cazuri sistematice unde persoanele semnau pe listele de plată dar banii nu-i primeau (…) Aceste contracte erau la indicaţia lui Fetiniuc şi niciodată nu se ducea evidenţa la diferenţa de bani care nu se achitau…”, a spus aceasta în judecată, frază pe care o cităm din hotărârea instanţei.

Firele care duceau sus s-au încâlcit

Cel de-al doilea cap de acuzare se referă la neglijenţa directoarei la acumularea datoriilor de peste 200 mii lei de la chiriaşul PCRM Buiucani, pentru care a şi fost condamnată. Fetiniuc a declarat în judecată că „despre faptul că PCRM avea datorii pentru arendă a cunoscut şi conducerea AŞM”. Ea a informat chiriaşul despre asta, însă datoriile aşa şi nu au fost stinse. Şi Viorica Cărare, directoarea institutului înaintea lui Fetiniuc, a spus în instanţă că s-au purtat multe convorbiri cu PCRM despre datoriile acumulate la neplata chiriei şi că aceştia au promis să facă reparaţii din contul sumei acumulate, dar despre acest fapt cunoştea conducerea Academiei. Totodată, Iurie Eriomin şeful PCRM Buiucani, susţine că partidul nu are datorii la chirie, achitând fie prin transfer, fie cash, sau făcând reparaţii din contul datoriilor acumulate.

Într-o declaraţie anterioară pentru TIMPUL, preşedintele Academiei Gheorghe Duca a declarat că această Fetiniuc i-a fost impusă de la Preşedinţie şi că multe din cele petrecute la Institutul de Economie erau cunoscute şi de el, şi de cei de sus… Şi alţi angajaţi ai institutului, precum şi responsabili de la CCCEC spuneau că firile schemei duceau la vârful fostei guvernări. Actualii guvernanţi când au venit la putere ne-au promis că vor căuta unde duceau acele fire. Numai că, aşa cum deja ne-am obişnuit, la noi cazurile de corupţie la nivel înalt se termină cu… dosare pentru „taracani”.

ARHIVA TIMPUL
30.07.2010

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 19 Octombrie 2019, ora: 09:40

Accident la Hâncești: 2 mașini s-au ciocnit iar un TIR s-a răsturnat

Accident la Hâncești: 2 mașini s-au ciocnit iar un TIR s-a răsturnat

Două mașini au fost implicate într-un accident rutier produs pe traseul Bozieni-Hâncești.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 19 Octombrie 2019, ora: 09:33

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 19 OCTOMBRIE 2019. SĂGETĂTORII REAPRIND PASIUNEA ÎN CUPLU

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 19 OCTOMBRIE 2019. SĂGETĂTORII REAPRIND PASIUNEA ÎN CUPLU

Horoscopul zilei de 19 octombrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 19 octombrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 19...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Octombrie 2019, ora: 07:35

VIDEO / ”Motorul a sărit la 20 de metri de locul impactului”. Accident grav, soldat cu doi morți și doi răniți, în județul Iași

VIDEO / ”Motorul a sărit la 20 de metri de locul impactului”. Accident grav, soldat cu doi morți și doi răniți, în județul Iași

Un accident auto grav a avut loc în această dimineață în comuna Bălțați din judetul Iasi, soldat cu patru victime, scrie Ziarul de Iași.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Octombrie 2019, ora: 07:30

Rusia pregăteşte o agresiune militară pe scară largă împotriva Ucrainei

Rusia pregăteşte o agresiune militară pe scară largă împotriva Ucrainei

 Federaţia Rusa se pregăteşte pentru o agresiune militară la scară largă împotriva Ucrainei, nu numai de-a lungul liniei de contact (Donbas), ci de-a lungul întregii linii de frontieră ruso-ucrainene, a declarat vineri şeful adjunct al Statului Major al armatei ucrainene,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 15:16

Proiectul privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost aprobat de Guvern

Proiectul privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 15:15

llan Șor a avut peste 60 de întâlniri electorale cu cetățenii

llan Șor a avut peste 60 de întâlniri electorale cu cetățenii

Pe parcursul ultimelor săptămâni, președintele Partidului Politic „ȘOR”, Ilan Șor a avut peste 60 de întâlniri cu alegătorii și membrii de partid din toată țara prin intermediul interacțiunilor live, care i-au asigurat posibilitatea să interacționeze cu ei.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 14:34

Libertatea pentru Năstase înseamnă să facă ce vrea, când vrea și cum vrea

Libertatea pentru Năstase înseamnă să facă ce vrea, când vrea și cum vrea

Deşi se prezintă drept mare luptătoare cu corupţia şi spune că are misiunea de a curăţa instituţiile statului, premierul Maia Sandu ignoră subiectul intens discutat public despre mașina de 1 milion de lei cumpărată de colegul ei din blocul ACUM, Andrei Năstase. Astfel, Maia Sandu...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 14:34

Compania care a atras o finanţare de 20 milioane de dolari privind lupta împotriva risipei alimentare

Compania care a atras o finanţare de 20 milioane de dolari privind lupta împotriva risipei alimentare

Winnow, dezvoltatorul soluţiei Winnow Vision, care ajută bucătarii să reducă la jumătate cantitatea de deşeuri alimentare, anunţă finalizarea unei runde de finanţare din seria B în valoare de 12 milioane de dolari, potrivit unui comunicat al companiei, citat de agenţia de presă...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 14:25

Deputatul PPDA Iurie Reniță: Chișinăul cu Năstase în frunte nu înseamnă oraș liber

Deputatul PPDA Iurie Reniță: Chișinăul cu Năstase în frunte nu înseamnă oraș liber

Deputatul blocului ACUM Iurie Reniță a anunțat că nu își va da votul pentru Andrei Năstase, președintele partidului din fracțiunea căruia face parte în Parlament.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 14:05

Imagini incredibile. Cu baxurile de bere în microbuzul școlar

Imagini incredibile. Cu baxurile de bere în microbuzul școlar

Imagini incredibile surprinse în parcarea unui centru comercial din Râmnicu-Vâlcea. Doi bărbați au fost surprinși în timp ce încarcau mai multe baxuri de bere într-un microbuz școlar. Imaginile transmise de un telespectator către Digi24 fac acum...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 13:56

Valeriu Munteanu: Țîcu iubește Rusia și Rusia îl iubește pe el!

Valeriu Munteanu: Țîcu iubește Rusia și Rusia îl iubește pe el!

Octavian Ticu, candidatul partidului burdușit de oligarhi a lui Anatol Salaru le spune basarabenilor că este unionist, iar presei rusofone (NewsMaker.md) îi declară că „iubește Rusia și se mândrește cu asta”, scrie pe facebook, liderul USB, Valeriu Munteanu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 13:42

Vaticanul lansează ''mătăniile inteligente''. Sunt conectate la telefonul mobil/ VIDEO

Vaticanul lansează ''mătăniile inteligente''. Sunt conectate la telefonul mobil/ VIDEO

Vaticanul promovează ”mătăniile inteligente”, conectate la dispozitivele mobile prin intermediul unei aplicaţii de rugăciune lansate la începutul anului de Papa Francisc, anunţă Catholic News Agency. Prezentate ca ”smart rosary”, mătăniile inteligente au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 13:33

Liviu Dragnea contestă în instanţă condamnarea la trei şi jumătate de închisoare. În ce condiții ar putea fi eliberat

Liviu Dragnea contestă în instanţă condamnarea la trei şi jumătate de închisoare. În ce condiții ar putea fi eliberat

Fostul preşedinte PSD Liviu Dragnea a formulat, vineri, o contestaţie în anulare, o cale de extraordinară de atac, la decizia definitivă de condamnare la 3 ani şi jumătate primită în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 13:26

Plasticul a murit. Iată cu ce-l poți înlocui

Plasticul a murit. Iată cu ce-l poți înlocui

Deși plasticul îi e prieten umanității de peste jumătate de secol, utilizarea lui excesivă l-a transformat în dușman. Paiele de plastic ajung în ocean, în nasul broaștelor țestoase, pungile de plastic ajung în burțile balenelor, microparticulele de plastic...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 13:22

Un bărbat a găsit o fetiță îngropată de vie în timp ce-și înmormânta propria fiică

Un bărbat a găsit o fetiță îngropată de vie în timp ce-și înmormânta propria fiică

Hitesh Kumar Sirohi, un comerciant din districtul Bareilly din Uttar Pradesh, India, săpa un mormânt pentru fiica lui care a murit la naștere când s-a întâmplat ceva ieșit din comun. În momentul în care a lăsat bebelușul în pământ și se...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 13:00

VIDEO / 18 octombrie, ora 13:00 / Ședință de Guvern - Care este ORDINEA de zi

VIDEO / 18 octombrie, ora 13:00 / Ședință de Guvern - Care este ORDINEA de zi

Prim-ministrul Maia Sandu va prezida astăzi, 18 octombrie, începând cu ora 13.00, şedinţa Cabinetului de miniştri. Proiectul ordinii de zi poate fi accesat pe site-ul Guvernului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 12:37

Europarlamentarul Siegfried Mureşan roagă PSRM-ul să nu fie o piedică în calea dezvoltării R. Moldova

Europarlamentarul Siegfried Mureşan roagă PSRM-ul să nu fie o piedică în calea dezvoltării R. Moldova

Eurodeputatul Siegfried Mureşan, preşedintele delegaţiei Parlamentului European pentru relaţia cu R.Moldova a vorbit, în cadrul unui interviu pentru TVR Moldova, și despre faptul că Guvernul a fost instituit cu spirjinul PSRM-ului și dacă acest lucru nu trezeşte suspiciuni sau...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)