Actualitate

ARHIVELE NU ARD / Constantin Tănase: 1812-2012: ruşii şi românii, faţă în faţă, după 200 de ani

Crima a fost comisă în prima zi a anului 2012, adică pe 1 ianuarie, dimineaţa…

S-au scurs 200 de ani de la acea istorică „pace de la Bucureşti”, în urma căreia una dintre cele mai mari şi mai frumoase ţări româneşti, Ţara Moldovei, a fost tăiată în două de ruşi. Trupul tăiat în două sângerează şi astăzi, şi aceasta nu e o metaforă. Dovadă e şi sângele vărsat de tânărul din Pârâta, la „punctul de control” de lângă Vadul lui Vodă, pe 1 ianuarie, spălat apoi de poliţiştii moldoveni… Iată o ştire laconică, dar zguduitoare, publicată de „ZdG”: „Poliţiştii moldoveni care s-au deplasat la locul crimei de la Vadul lui Vodă nu au explicat presei nimic despre cele întâmplate. După ce au luat probe şi au făcut fotografii la faţa locului, ei au ridicat maşina ciuruită de gloanţele soldaţilor ruşi şi au spălat sângele lui Vadim Pisari, scurs pe asfalt lângă blindata cu însemne ruseşti de pe podul de la Vadul lui Vodă”. Ştirea se asemănă cu un reportaj de pe front: maşini ciuruite de gloanţele soldaţilor ruşi, sânge scurs pe asfalt, blindate cu însemne ruseşti… Şi toate acestea au în timp un singur punct de pornire: anul 1812. În aprecierea evenimentelor istorice nu se recomandă să aplicăm modul condiţional: ce ar fi fost dacă…? Şi totuşi, în cazul lui 1812 ne putem permite aceasta, fiindcă ne dăm lesne seama unde eram şi cum eram astăzi noi, moldovenii români din stânga Prutului, dacă nu exista acel tragic an 1812…
Am mai scris despre acest subiect, astăzi însă, când am intrat în anul „jubiliar” 2012, doresc să revin, chiar să repet unele lucruri, fiindcă şi în cazul dat repetarea este muma învăţăturii.

CE NE PREGĂTESC RUŞII ÎN 2012?

Nu ştiu dacă anumite „organe competente” monitorizează ce scriu şi alţii, din afară, despre R. Moldova sau sunt preocupate în continuare doar de „duşmanii interni”, care tradiţional au rămas aceiaşi din timpul ţarismului şi al URSS – „românii”, „pro-românii”, „unioniştii”, numiţi mai recent, după 1990, şi „antistatalişti”. Nu ştiu dacă în programul de activitate al Guvernului există vreun punct care se referă la securitatea (securizarea) spaţiului informaţional al R. Moldova. Explic pe scurt despre ce e vorba.

După crearea Grupului de iniţiativă, apoi a Mişcării Civice „Anul 1812”, care îşi fixează nişte obiective ce nu afectează nici cât e negru sub unghiile lui Filat şi Lupu interesele naţionale ale RM, ci, dimpotrivă, contribuie la cunoaşterea istoriei acestui tânăr stat cu numele R. Moldova, nimeni din eşaloane de vârf ale puterii nu s-a interesat, ca printre altele: Măi băieţi, da’ ce vreţi să faceţi, ce puneţi la cale? Întrebarea era (şi mai este) actuală şi firească, fiindcă comemorarea a 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul ţarist vizează, direct, trecutul şi prezentul ale trei ţări – România, Rusia şi Ucraina. Unii mai adaugă aici încă o „ţară” – Pridnestrovia. Şi dacă pe ai noştri treaba asta nu-i interesează, cu totul altfel au reacţionat ruşii. E suficient în acest sens să consultăm materialul semnat de liderul marcant al Interfrontului din anii ’90, Andrei Safonov (vezi rosbalt.livejournal.com). Apropo, acest individ a candidat la funcţia de „prezident al RMN” şi poate fi văzut la Publika tv, invitat în calitate de… analist politic.

Materialul lui Safonov e plin de cele mai obscurantiste teze ale ideologiei şi propagandei ţariste şi comuniste – cititorul curios poate lua cunoştinţă de ele. În spaţiul pe care îl am la dispoziţie doresc să atrag atenţia nu numai cititorilor simpli, dar şi mai-marilor acestor zile tulburi, asupra unor chestiuni ce vizează direct securitatea învăţământului şi educaţiei din R. Moldova.

Articolul lui Safonov se intitulează „Битва за Бессарабию: 200 лет спустя” („Bătălia pentru Basarabia, după 200 de ani”). Chiar din primele rânduri, autorul avertizează cititorul rus că iniţiativa comemorării a 200 de ani de la anexarea Basarabiei urmăreşte scopul de a „recroi frontierele de sud-vest ale Ucrainei şi Moldovei”. Este bine, adaugă el, să înţelegem din start acest lucru şi să începem a acţiona fără a aştepta când ostaşilor români li se va ordona să treacă Prutul”… Indiscutabil, conchide autorul, „ne aşteaptă evenimente serioase şi deoarece anul 1812 nu este o problemă „curat moldovenească”, ci atinge interesele Rusiei, Ucrainei şi „Pridnestroviei” – e vorba despre o posibilă recroire a hărţii politice de sud-vest a fostei URSS”. Cel mai mare pericol al comemorării anului 1812 Safonov îl vede în faptul că tânăra generaţie va fi obligată în şcoli să studieze o „istorie falsificată”, nu cea adevărată – cea rusească. Nu ştiu, repet, cetăţean al cărui stat este acest Safonov, dar înţeleg că tânăra generaţie despre care el se îngrijeşte e tânăra generaţie de români din R. Moldova.

Iată ce propune acesta, drept contramăsură la iniţiativa Mişcării Civice „Anul 1812”: „trebuie să răspundem, fără ezitare, la lovitură cu lovitură!”. Îmi amintesc bine că Safonov le cerea acelaşi lucru interfroniştilor adunaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale în 1990! După ce îl laudă pe Smirnov că nu a permis să otrăvească minţile tinerilor „pridnestovţî” cu otrava naţionalismului şi unionismului românesc, Safonov cere ca la fiecare cartuş unionist să fie fabricate „по нескольку убойных торпед”. Dar deoarece asta e puţin, el cere Rusiei şi Ucrainei să editeze pentru şcolile din R. Moldova, „literatură în tiraje de milioane” în care să fie „demascate tezele propagandei româneşti”. De asemenea, el mai cere să fie finanţaţi savanţii, politologii, publiciştii care, în mod accesibil, ar „demasca ideile românismului, bătându-şi joc de ele”. E necesar, de asemenea, continuă Safonov, „să se editeze lucrări de istorie pentru tineretul Moldovei (!) în care, într-un stil simplu, s-ar demonstra beneficiile aflării fostei RSSM la început în componenţa Imperiului Rus, apoi în componenţa URSS, în contrast cu tragedia aflării sub robie românească”. Astfel, conchide el, la un manual de „Istoria românilor”, elevului moldovean trebuie să i se dea „două, trei, patru cărţi de cele de mai sus”. E nevoie, pune el punctul pe „I”, „să fie organizată o expansiune istorico-politică masivă”.

Ce vom contrapune noi, românii, unei asemenea expansiuni masive declanşate de ruşi? Cum răspundem noi la această iniţiativă de implicare a unor ţări străine în sistemul nostru de învăţământ şi educaţional? Ce crede Guvernul vizavi de asta? Dar Ministerul Educaţiei? Sau poate Guvernul împărtăşeşte punctul de vedere al lui Safonov? Acesta recomandă „minţilor treze din Moscova, Tiraspol, Chişinău şi Kiev să se gândească cum să marcheze prin acţiuni puternice, apreciind pozitiv eliberarea Basarabiei de jugul turcesc în 1812”…

La care „minţi treze” din Chişinău se referă Safonov? La pragmaticii din „noul val”? Ce vor răspunde aceste „minţi treze”? Formulez întrebarea şi mai general: ce mesaj au românii basarabeni pentru ruşi după 200 de ani de „istorie comună”?

Notă: acest material a fost publicat pe 12 iulie 2011 în TIMPUL cu titlul „Anexarea Basarabiei continuă: ce ne pregătesc ruşii în 2012?”. L-am reluat, cu unele modificări, numai din cauză că, din păcate, a rămas actual şi astăzi. Practic, nu am ce adăuga nimic nou. Întrebarea rămâne aceeaşi: se va implica sau nu conducerea R. Moldova în organizarea unor manifestări naţionale în legătură cu împlinirea a 200 de ani de la ocuparea Moldovei din stânga Prutului de către Rusia ţaristă? Sau se va mobiliza la îndeplinirea planurilor schiţate de Safonov?

26 decembrie 2011, TIMPUL 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *