Ultima oră

Armata Română a fost lăsată orfană?

Nu sunt deloc fanul lui Mircea Dusă şi cu atât mai puţin al Antenei 3, dar cu această ocazie îl felicit pe ministrul apărării pentru sinceritate. Voi va puteţi închipui că dacă timp de 4-5 ani nu s-a făcut mentenanţă la tehnică, nu s-a tras cu muniţie de război (ne referim aici la muniţie de aviaţie în primul rând, rachete tactice, etc, nu la trageri cu armamentul de infanterie şi obuzierele) şi nu s-au făcut aplicaţii aşa cum trebuiau făcute, România are astăzi armata?!

În sfârşit Mircea Dusă rosteşte frază magică, o frază pentru care noi ne-am bătut foarte mult, o soluţie propusă de RoMilitary încă de acum doi ani, direct către MApN şi către Comisia de apărare din parlament – alocaţiile multianuale.

Ministrul a explicat, într-o intervenţie telefonică la emisiunea “Punctul de Întâlnire”, realizată de Radu Tudor, la Antena 3:

“Suntem toţi conştienţi că alocările pentru armata sunt necesare şi este nevoie de mai mulţi bani. Guvernul Ponta a înţeles acest lucru şi a insistat să mărim bugetul MApN. Ceea ce spunea domnul preşedinte este în contradicţie cu ce s-a stabilit la summitul din Ţară Galilor. Acolo România a fost lăudată de fiecare dată pentru alocările către Ministerul Apărării. Acuma, revenind, putem să reparăm în doi ani ce nu s-a făcut în 10 ani?”

Oficialul a explicat şi câte probleme s-au rezolvat sub guvernarea cabinetului Ponta.

“Finanţăm modernizarea aeroportului de la Feteşti, cofinanţăm baza de la Deveselu. Şi să nu uităm că alocăm bani pentru mentenanţă forţelor pe care le avem. Bani pentru mentenanţă nu s-au dat în ultimii cinci ani şi uite că acum se dau. Instrucţie în armata. Nu s-au mai făcut în ultimii ani, tot din motive financiare. De patru ani, piloţii nu au mai (de fapt doar îl cofinanteza n.red.) tras cu muniţie reală. În acest an am dat muniţie de război, şi pentru avioane şi pentru elicoptere. Şi multe, multe lucruri care nu au fost rezolvate în timp au fost rezolvate acum. Să vii acum să spui că nu s-au alocat destui bani Apărării, sigur, pot fi mai mulţi bani, dar nu poţi să repari în doi ani ce nu s-a făcut în 10.”

Dusă a explicat şi că există un proiect pentru bugetul pe anul 2015.

“Pregătim bugetul pentru 2015, am elaborat un proiect, cu o creştere de 0,3%, că până în 2017 să ajungem la 2%. Premierul a subliniat de mai multe ori preocuparea pentru bugetul Apărării.”

Şi pentru prima dată pot să spun că declaraţiile ministrului apărării sunt serioase, cele referitore la starea Armatei nu şi la buget, şi îi aplaud sinceritatea. Dacă până acum pur şi simplu m-a enervat cu stereotipiile jenante debitate, de această dată a spus lucruri adevărate şi de bun simt!

GeorgeGMT (Rumanianmilitary.ro)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *