Politică

Armata SUA nu este pregătită să facă faţă Rusiei în Europa

Amplasată în Italia, Brigada 173, un bastion al alianţei NATO care în ultimul deceniu a activat în Irak şi Afganistan,  nu are „capacităţile esenţiale de a îndeplini misiuni în mod eficient şi cu viteză decisivă”, potrivit unei analizei obţinute de Politico

 
Când Rusia a invadat Ucraina în 2014, paraşutiştii unităţii au fost primele trupe americane care şi-au făcut apariţia în statele baltice, cu scopul de a descuraja o altă posibilă incursiune pe flancul estic al NATO.
 
Totuşi, ultimul raport al brigăzii detaliază mai multe „deficienţe” identificate în exerciţiile recente alături de trupele ucrainene, care s-au confruntat de-a lungul vremii cu separatişti susţinuţi de Rusia. Aceştia din urmă s-au folosit de drone ieftine şi instrumente electronice de război pentru a identifica ţintele pe care le-au atacat cu baraje de artilerie, iar vehiculele blindate au fost devastate de rachetele antitanc ruseşti de ultimă generaţie.
 
Printre neajunsurile brigăzii americane se numără lipsa apărării aeriene şi de unităţi specializate în războiul electronic, dar şi faptul că se bazează prea mult pe comunicarea prin satelit şi pe sistemele de navigare cu ajutorul GPS-ului. Acestea reprezintă un rezultat direct al anilor de luptă în Irak şi Afganistan, acolo unde inamicul nu deţinea forţă aeriană sau alte echipamente şi tehnologii de ultimă generaţie.
 
Totodată, conform Politico, o unitate anexă cu Regimentul 2 al Cavaleriei din Polonia a trebuit să depindă de trupele româneşti pentru a opera mai multe sisteme antiaeriene, întrucât brigăzii de paraşutişti „îi lipsesc capacităţile esenţiale de a îndeplini misiuni în mod eficient şi cu viteză decisivă”.
 
„Lecţiile pe care le-am învăţat de la partenerii din Ucraina au fost substanţiale. Ne-au deschis ochii la necesitatea de a ne privi în mod critic”, a declarat colonelul Gregory Anderson, citat de Politico.
 
Raportul american vine şi în contextul în care Rusia se pregăteşte de cel mai mare exerciţiu militar din epoca post-Sovietică. Numid Zapad, exerciţiu ar putea implica până la 100.000 de trupe şi va avea loc la sfârşitul lunii în Belarus. Raportul vine şi ca efort al Pentagonului de a descuraja eforturile militare ale Rusiei prin trimiterea de trupe în Europa de Est şi în ţările baltice.
 
Brigada 173 este amplasată în oraşul Vicenza din Italia şi a trimis pentru prima oară trupe în Irak în 2003. Deşi cei 4.000 de soldaţi americani nu ar face faţă singuri unui asalt rusesc asupra Europei, brigada este considerată principalul instrument în a descuraja Moscova să ameninţe graniţele NATO.
Potrivit raportului intern, anii de luptă din Irak şi Afganistan au scăzut aptitudinile trupelor, acestea din urmă neavând şansa de a se confrunta cu un inamic mai avansat tehnologic. Totuşi, documentul scoate în evidenţă faptul că multe dintre problemele armatei ar putea fi rezolvate relativ uşor.
 
Vehiculele blindate Humvee, specializate să protejeze soldaţii de minele din Irak, sunt îmbătrânite şi ar fi o „pradă uşoară” pentru vehiculele ruseşti, raportul recomandând ca acestea să fie înlocuite cu noul Vehicul de Mobilitate la Sol. Armata a anunţat în vară că va cumpăra de la „General Dynamics” 300 de astfel de vehicule pentru a echipa brigada 173. O altă recomandare a raportului este achiziţionarea câtorva tancuri care să le poată ţine piept trupelor ruseşti echipate cu rachete anti-armură.
 
Raportul mai scoate în evidenţă şi pericolul staţiilor de bruiaj ruseşti, precum şi alte arme electronice de război. Potrivit unor estimări, inamicii „ar putea să neutralizeze un sistem GPS de la o distanţă de 80 de kilometri, folosindu-se doar de o cincime din puterea unui radiou tactic”, se arată în document.
 
Şi în acest caz, Politico scrie că soluţiile ar fi ieftine şi că soldaţii brigăzii au cerut ajutorul aliaţilor din Letonia pentru a învăţa cum pot să evite staţiile de bruiaj ruseşti. Totodată, armata americană a achiziţionat mai multe sisteme de comunicare noi, pentru a se apăra de eventualele drone militare.
 
Deşi raportul se referă în special la Brigada 173, Adrian Bonenberger, un fost ofiţer de infanterie, spune că documentul reprezintă o direcţie în care armata ar trebui să se îndrepte. „Dacă Rusia foloseşte dispozitive electronice pentru a bruia artileria brigăzii, iar armele antitanc nu po penetra armura rusească, ne-ar putea paşte un război lung”, a adăugat Bonenberger.

 adevarul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *